Actualitate

Ajutorul de stat pentru HoReCa: Procedura de implementare a schemei, publicată în Monitorul Oficial

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministerul Economiei a publicat, luni seara, în Monitorul Oficial, procedura de implementare a schemei de ajutoare de stat pentru restaurante, baruri, hoteluri, pensiuni și alte firme din sectorul HoReCa și al turismului.

Petrecerea Divorțaților

Procedura de implementare a schemei de ajutor de stat prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentației publice și organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19 a fost aprobată prin ordinul ministrului Economiei nr. 991/2021.

Mai departe, Miniterul Economiei trebie să anunțe perioada de înscrieri.

Înscrierea în cadrul Schemei, creare profil, user, parolă și completarea formularului de înscriere în vederea obținerii finanțării se vor face on-line, „folosind link-ul http://www.granturi.imm.gov.ro”, conform procedurii oficiale, dar de fapt linkul corect este fără www.

Vorbim de fapt despre vechiul portal de granturi IMM, deschis anul trecut: https://granturi.imm.gov.ro/auth/login

Înscrierile în cadrul Schemei se vor realiza în două etape distincte:

Etapa 1 de creare profil, user și parol, unde aplicanții vor înregistra cu semnătură electronică atât datele reprezentantului legal/împuternicitului, cât și datele întreprinderii eligibile. Beneficiarii care au deja profiluri create pentru ajutoarele COVID-19 pe baza OUG nr. 130/2020 vor putea folosi respectivul profil în cadrul schemei HoReCa.

Etapa 2 de înscriere în cadrul Schemei, în care aplicanții, cu profil, user și parolă generate în prima etapă vor completa formularul electronic de înscriere. Tot în această etapă, beneficiarii vor încărca raportul de expertiză contabilă extrajudiciar, semnat electronic de expertul contabil, sau a raportul de audit (de asigurare), semnat electronic de auditorul financiar.

Schema HoReCa se derulează până la 31 decembrie 2021, iar plata ajutoarelor se va face până cel târziu la data de 30 iunie 2022, în limita creditelor bugetare.

Prin Legea de aprobare a OUG 10/2021, s-a introdus un al 13-lea cod CAEN în rândul beneficiarilor: 8230 – activitati de organizare a expozitiilor, târgurilor si congreselor. Aici sunt inclusee organizarea, promovarea și/sau administrarea de evenimente, cum ar fi congrese, convenții, conferințe si întruniri, fie că include sau nu administrarea și asigurarea personalului necesar pentru a opera facilitățile în care au loc aceste evenimente.

În rest, avem ca beneficiari:

ghizii de turism care au desfășurat activități pe codul CAEN 7990, agenții de turism licențiate care desfășoară activități conform codurilor CAEN 7911, 7912, 7990, structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare clasificate, care desfășoară activități conform codurilor CAEN 5510, 5520, 5530, 5590, structuri de alimentație, care desfășoară activități conform codurilor CAEN 5610, 5621, 5629, 5630.

Perioada de menținere obligatorie a activității

Conform legii, beneficiarii schemei de ajutor de stat au obligația menținerii activității pentru care au obținut finanțare pentru cel puțin 6 luni sau 12 luni de la data primei plății, în cazul în care valoarea grantului este mai mare de echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro, dacă prin acte normative nu se instituie restricții de natură a impune suspendarea ori întreruperea activității comerciale. Perioada de suspendare ori întrerupere a activității comerciale nu se ia în calcul la determinarea termenului de 6 luni, respectiv 12 luni de la data primei plăți.

Alte prevederi ale schemei HoReCa:

Se vor acorda ajutoare de stat HoReCa plafonate la 800.000 de euro fiecare, dar ajutoarele însumate primite de o firmă și prin alte scheme nu trebuie să depășească 1,8 milioane de euro (noul prag setat de Comisia Europeană în cadrul temporar).

Valoarea ajutoarelor va fi de 20% din scăderea activității beneficiarului în anul 2020 comparativ cu anul 2019.

Ca modalitate de atribuire a ajutoarelor, dacă valoarea însumată a cererilor de finanțare depășește creditul de angajament sau bugetar alocat pentru schemă, angajarea, respectiv plata către beneficiari se va face proporțional, prin raportarea sumei aprobate pentru fiecare beneficiar la suma totală a cererilor de finanțare aprobate – conform noii OUG 10/2021.

Astfel, dacă volumul solicitărilor depășește bugetul alocat schemei vor scădea și ajutoarele obținute individual.

Bugetul total al schemei de ajutoare HoReCa este de 2,5 miliarde de lei, dar numai 1 miliard de lei este acum asigurat în buget sub formă de credite de plată. Restul de 1,5 miliarde de lei sunt credite de angajament, care necesită o rectificare bugetară pentru transfoartea lor în credite bugetare, care să permită plățile.

Ministerul Economiei a anunțat că în perioada următoare va lansa înscrierile la schema de ajutoare de stat pentru firmele HoReCa iar aplicanții trebuie să-și certifice baza de calcul pentru ajutor cu un expert contabil sau un auditor financiar.

Potrivit Ordonanţei de urgenţă nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentaţiei publice și organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, baza de calcul a ajutorului va trebui certificată şi asumată de către un expert contabil sau o societate de expertiză contabilă, membri CECCAR, selectați şi remunerați de către aplicant.

La alegere, baza de calcul poate fi certificată de către un auditor financiar sau o firmă de audit, membri ai Camerei Auditorilor Financiari din România, selectați şi remunerați de către aplicant.

În aceste condiții, Ministerul Economiei face apel la potențialii beneficiari să pregătească din timp raportul de expertiză contabilă, întocmit conform reglementărilor CECCAR – Standardului profesional nr. 35 „Expertize contabile” sau, după caz, a raportului de audit, întocmit conform ISRS 4400 „Misiuni pe baza procedurilor convenite”.

Alături de raport, ar trebui întocmită și anexa la acesta (raportul sinteză), asumat de expertul contabil/auditorul financiar. Anexa la raport va fi realizată conform Anexei nr. 7 la procedura de implementare a schemei, care este în consultare publică.

Sursa: startupcafe.ro

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

CASS pe pensii în 2026, măsură contestată la Curtea Constituțională: Cât pierd pensionarii

Ioana Oprean

Publicat

în

CASS pe pensii în 2026, măsură contestată la Curtea Constituțională: Cât pierd pensionarii Aproape două milioane de pensionari din România sunt vizați de plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), în cuantum de 10%, pentru partea din pensie care depășește 3.000 de lei lunar. Măsura, introdusă în 2025 în cadrul pachetului de reducere a […]

Citește mai mult

Actualitate

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv: Decizie definitivă la Curtea de Apel București

Ioana Oprean

Publicat

în

Decizie definitivă la Curtea de Apel București: Călin Georgescu rămâne în arest preventiv Călin Georgescu rămâne în arest preventiv, după ce Curtea de Apel București a admis contestația procurorilor DIICOT împotriva deciziei Tribunalului București din 13 octombrie, prin care fusese dispusă înlocuirea măsurii cu arestul la domiciliu. Hotărârea a fost pronunțată vineri, 23 octombrie, și […]

Citește mai mult

Actualitate

Elevii din România intră în vacanța de toamnă: Câte zile libere au și când începe al doilea modul din anul școlar 2026-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

Elevii din România intră în vacanța de toamnă: Câte zile libere au și când începe al doilea modul din anul școlar 2026-2027 Elevii din România intră în vacanța de toamnă 2026 începând de sâmbătă, 24 octombrie, după încheierea primului modul de cursuri din anul școlar 2026–2027. Aceștia se vor întoarce în bănci luni, 2 noiembrie, […]

Citește mai mult