Ajutor de minimis, de 200 de euro pe hectar, pentru crescătorii de cartofi: Care este perioada de înscriere în program
Ajutor de minimis, de 200 de euro pe hectar, pentru crescătorii de cartofi: Care este perioada de înscriere în program
Crescătorii de legume vor avea parte de un ajutor de minimis pentru susținerea producției de cartof de consum, pentru anul 2024.

MADR a postat în transparență decizională un proiect pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de cartof de consum” în anul 2024. Proiectul de act normativ vizează acordarea unui ajutor de minimis pentru susținerea producției de cartof de consum, pentru anul 2024, în cadrul Programului de susținere a producției de cartof de consum.
Suma totală alocată este în valoare de 11.483.880 lei reprezentând echivalentul a maximum 2.309.010 euro, iar cuantumul maxim al ajutorului de minimis 200 euro/ha se acordă proporțional cu suprafața efectiv cultivată. Pentru a obține sprijinul financiar, beneficiarii trebuie să utilizeze o suprafață cultivată cu cartof de consum de minimum 0,3 ha inclusiv și să obțină o producție de minimum 15 tone/ha, din care să comercializeze cel puțin 6 tone/ha până cel târziu la data de 18 noiembrie inclusiv a anului de cerere.
Beneficiarii pot fi din următoarele categorii: producători agricoli persoane fizice, producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, producători agricoli societăţi agricole și producători agricoli persoane juridice.
Cererile de înscriere în program trebuie depuse începând cu data intrării în vigoare a actului normativ și până la cel târziu data de 20 mai a anului de cerere inclusiv.
Valorificarea producției se face până cel târziu la data de 18 noiembrie inclusiv a anului de cerere.
Pentru înscrierea în Program se vor depune următoarele documente justificative: copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică /bonul fiscal/factura/fila/filele din carnetul de comercializare până la data de 20 noiembrie inclusiv a anului de cerere.
Verificările în teren se realizează de către DAJ și APIA, cu cel puţin 10 zile înainte de recoltare, în baza notificărilor solicitanților ajutorului de minimis.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Avocatul Poporului a sesizat CCR privind ordonanța Guvernului care taie mii de posturi din administrație. Actul normativ analizat nu ar avea un obiect de reglementare clar
Avocatul Poporului a sesizat CCR privind ordonanța Guvernului care taie mii de posturi din administrație. Actul normativ analizat nu ar avea un obiect de reglementare clar Avocatul Poporului a atacat la Curtea Constituțională prevederi din ordonanța de urgență adoptată săptămâna trecută de Guvern, act normativ care vizează creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale și prevede […]
Dani Mocanu ar urma să ajungă la închisoare în România. Manelistul va fi predat de autoritățile italiene
Dani Mocanu ar urma să ajungă la închisoare în România. Manelistul va fi predat de autoritățile italiene Dani Mocanu, aflat în prezent sub supravegherea autorităților judiciare din Italia, urmează să ajungă la închisoare în România. Manelistul are de executat o pedeapsă de 4 ani de închisoare, stabilită în noiembrie anul trecut de Curtea de Apel […]
Emil Gânj, căutat în județul Covasna după ce un cetățean l-ar fi văzut pe malul râului Olt. Polițiști și jandarmi sunt în teren
Emil Gânj, căutat în județul Covasna după ce un cetățean l-ar fi văzut pe malul râului Olt. Polițiști și jandarmi sunt în teren Mai multe echipe formate din polițiști și jandarmi fac căutări în zona Comunei Bixad din județul Covasna, pe malul râului Olt, după ce un localnic a semnalat prin numărul de urgență 112 […]