Actualitate

Ajutoare de urgență în 2026: Cine poate beneficia de sprijin de la stat. Condițiile și actele necesare pentru a primi sprijin financiar

Mif Lorena

Publicat

în

Ajutoare de urgență în 2026: Cine poate beneficia de sprijin de la stat. Condițiile și actele necesare pentru a primi sprijin financiar

Noi măsuri prevăzute de lege spun că persaonele singure și familiile care ajung în situații critice, din cauza unor dezastre, accidente, boli grave sau a riscului de marginalizare socială, vor putea beneficia de sprijin financiar sau ajutoare materiale de la stat. Aceste reglementări se aprobă individual prin hotărâre de Guvern și presupun o evaluare detaliată a situației fiecărui solicitant.

Ce sunt ajutoarele de urgență și cui se adresează

Ajutoarele de urgență sunt un mecanism de protecție socială menit să permită intervenția rapidă în situații critice, atunci când o persoană sau o familie nu mai reușește să își asigure necesitățile de bază. Acestea urmăresc să prevină deteriorarea condițiilor de viață și să reducă riscul de excluziune socială.

Conform cadrului legal, Guvernul, la inițiativa Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, poate acorda sprijin financiar sau material persoanelor afectate de calamități naturale, incendii, accidente, epidemii, epizootii ori alte situații deosebite determinate de probleme de sănătate sau de factori care favorizează marginalizarea socială.

Sprijinul poate fi acordat și în natură, sub forma unor bunuri precum îmbrăcăminte, încălțăminte, alimente sau obiecte de folosință îndelungată, în funcție de nevoile constatate.

De unde provin banii și ce facilități au beneficiarii

Fondurile necesare sunt asigurate din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale. Sumele sau bunurile primite nu sunt impozitate și nu sunt luate în calcul la stabilirea altor drepturi de asistență socială acordate din bugetele publice, conform Legii nr. 292/2011.

Acordarea ajutoarelor se face nominal, prin hotărâre de Guvern. În anumite situații speciale, pot fi stabilite și alte categorii de beneficiari, tot prin acte normative care includ metodologia de acordare.

Cum se acordă serviciile sociale: etapele obligatorii

Procesul de acordare presupune mai multe etape clare:

• evaluarea inițială și informarea solicitantului privind drepturile și obligațiile;

• evaluarea complexă și întocmirea planului de intervenție;

• stabilirea dreptului la asistență socială și a bugetului personal;

• semnarea contractului de servicii sociale și evidența beneficiarului;

• implementarea planului;

• monitorizarea și evaluarea serviciilor;

• evaluarea finală și încetarea furnizării.

Serviciile pot fi solicitate de persoană, de reprezentantul legal sau pot fi acordate din oficiu. Cererea se depune la serviciul public de asistență socială din localitatea de domiciliu sau reședință. Beneficiarii sunt înregistrați în Registrul național de evidență a persoanelor beneficiare de servicii sociale.

Cum se face propunerea pentru acordarea ajutorului

Solicitarea se bazează pe o cerere și o declarație pe propria răspundere, însoțite de documente justificative. Dosarul se depune la agenția teritorială pentru plăți și inspecție socială, fie personal, fie prin poștă sau mijloace electronice.

Agenția poate solicita primăriei o verificare la domiciliu, care trebuie realizată în maximum 10 zile. Sunt analizate componența familiei, veniturile și situația care a generat cererea. Rezultatul verificării este transmis electronic agenției.

Dacă solicitarea vine ca urmare a sesizării altor instituții publice, verificarea în teren poate fi făcută direct de persoane desemnate de agenția teritorială.

Ce documente trebuie depuse

Printre actele necesare se numără:

• cererea și declarația pe propria răspundere;

• documente oficiale care confirmă situația de necesitate;

• polița de asigurare a locuinței și documentele de evaluare a daunelor, dacă este cazul;

• adeverințe sau scrisori medicale și alte documente medicale justificative;

• dovezi privind costul echipamentelor sau dispozitivelor medicale, atunci când ajutorul este solicitat în acest scop;

• alte documente solicitate de echipele de verificare.

Refuzul de a furniza informațiile necesare poate duce la respingerea cererii.

Cum se stabilește valoarea ajutorului

Ajutoarele se acordă în limita bugetului alocat și sunt calculate în funcție de mai mulți factori, printre care:

• nivelul de distrugere al locuinței și bunurilor;

• tipul locuinței și existența asigurării obligatorii;

• valoarea despăgubirilor primite;

• gravitatea bolilor și durata tratamentelor;

• nivelul de decontare a serviciilor medicale;

• statutul de asigurat în sistemele publice;

• numărul membrilor familiei și veniturile;

• gradul de îndatorare;

• capacitatea de susținere din venituri proprii;

• existența altor forme de sprijin public sau privat.

În cazuri de calamități, ajutorul poate fi acordat și chiriașilor sau persoanelor tolerate într-o locuință, dacă proprietarul nu a solicitat sprijin.

Centralizarea și aprobarea finală

Agențiile teritoriale transmit către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială situațiile centralizate, care includ datele beneficiarilor, adresa și suma propusă, precum și tipul situației de urgență. Decizia finală se aprobă prin hotărâre de Guvern, conform HG nr. 1154/2022


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

ANAF acordă persoanelor fizice o bonificaţie de 3% din impozitul pe venit aferent veniturilor realizate în anul 2025 pentru care există obligaţia depunerii Declaraţiei Unice

Bogdan Ilea

Publicat

în

Anaf acordă persoanelor fizice o bonificaţie de 3% din impozitul pe venit aferent veniturilor realizate în anul 2025 pentru care există obligaţia depunerii Declaraţiei Unice Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov vine în întâmpinarea contribuabililor persoane fizice şi îi informează asupra faptului că, aceştia beneficiază de o bonificaţie de 3% din impozitul pe venit […]

Citește mai mult

Actualitate

Codul Rutier 2026: Se scumpește punctul de amendă în România. De când intră în vigoare măsura

Ioana Oprean

Publicat

în

Codul Rutier 2026: Se scumpește punctul de amendă în România. De când intră în vigoare măsura Guvernul a adoptat majorarea salariului minim brut pe economie, decizie care va avea efect și asupra cuantumului amenzilor rutiere aplicate în România. Valoarea punctului de amendă se modifică automat începând cu data de 1 iulie 2026. Punctul de amendă […]

Citește mai mult

Actualitate

Premierul Ilie Bolojan, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni 2026: „Comunitatea maghiară din România este o parte importantă a societăţii noastre”

Ioana Oprean

Publicat

în

Premierul Ilie Bolojan, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni 2026: „Comunitatea maghiară din România este o parte importantă a societăţii noastre” Comunitatea maghiară din România este o parte importantă a societăţii noastre, iar forţa unei naţiuni moderne stă în capacitatea ei de a transforma diversitatea într-un avantaj şi într-o resursă pentru dezvoltare, afirmă premierul Ilie Bolojan […]

Citește mai mult