AJPIS Alba atenționează părinții aflați în concediu de creștere a copilului: “LUNA TATĂLUI” nu este opțională, ci obligatorie!
Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Alba (AJPIS) transmite precizări legate de concediul şi indemnizaţia de creştere a copilului.
În conformitate cu prevederile art. 11 din OUG 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, dreptul la concediul pentru cresterea copilului până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, se acordă pe bază netransferabilă persoanelor ai căror copii s-au născut începând cu data de 1 martie 2012 în situaţia în care ambele persoane din familia respectivă îndeplinesc condiţiile de acordare a acestuia, după cum urmează:
- a) cel puţin o luna din perioada totală a concediului de creştere a copilului este alocata uneia dintre persoanele care nu a solicitat acest drept;
- b) în situaţia în care persoana nu solicită dreptul la concediul care ii revine, celălalt părinte nu poate beneficia de dreptul la concediu în locul acesteia.
Persoana care a solicitat iniţial concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului poate opta pentru concediu fără plată sau, după caz, pentru realizarea de venituri supuse impozitului.
În aplicarea prevederilor art. 11 din ordonanţa de urgenţă, celălalt părinte sau cealaltă persoană care nu a solicitat dreptul la indemnizaţie poate solicita acest drept, dacă îndeplineşte condiţiile de acordare, oricând până la împlinirea de catre copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap.
Dacă dreptul propriu la concediu şi indemnizaţie nu se solicită de către celălalt părinte, concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului acordat primului părinte se reduc cu o lună. In situatia menţionată anterior, persoana îndreptăţită care se află în concediu pentru cresterea copilului poate opta pentru concediu fără plată acordat de angajator sau, dupa caz, pentru realizarea de venituri supuse impozitului.
În cazul persoanei singure sau în cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile de acordare a concediului şi indemnizaţiei pentru creşterea copilului, prevederile art. 11 din ordonanta de urgenta nu se aplică.
Pe perioada în care cealaltă persoană beneficiază de dreptul la concediul propriu de creştere a copilului de cel puţin o lună, dreptul celuilalt părinte la indemnizaţia pentru creşterea copilului se suspendă.
Prevederile nu se aplică în situaţia în care persoana îndreptăţită solicită numai acordarea stimulentului de inserţie sau acesta este solicitat cu cel putin 3 luni înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap.
În cazul în care celălalt părinte nu respectă prevederile legale în ceea ce priveşte luna cuvenită celuilalt părinte, concediul si indemnizatia pentru creşterea copilului sau, dupa caz, acordarea stimulentului de inserţie se reduc cu o lună.
În situaţia în care persoana îndreptăţită nu solicită dreptul la concediul propriu de cel puţin o lună, aceasta are obligaţia de a anunta în scris Agentia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Sociala Alba, În situaţia în care persoana îndreptăţită nu anunţă, concediul şi indemnizatia sau, dupa caz, acordarea stimulentului de inserţie se reduc, din oficiu, cu o luna.
În situaţia suprapunerii drepturilor de concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului, drepturile pot fi solicitate de celălalt părinte care îndeplineşte condiţiile de acordare la finalizarea concediului şi a indemnizaţiei pentru creşterea celui din urmă copil, drepturile respective fiind netransferabile pentru o perioadă de luni cel putin egală cu numarul de suprapuneri înregistrate în perioada totala a concediilor suprapuse şi cumulate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Spațiile comerciale de la parterul blocurilor ar putea fi scutite de plata întreținerii: Locatarii ar putea plăti diferența. Proiect în dezbatere
Spațiile comerciale de la parterul blocurilor ar putea fi scutite de plata întreținerii: Locatarii ar putea plăti diferența. Proiect în dezbatere Românii care locuiesc la bloc mai primesc o veste proastă de la Guvern, după ce abia s-au împăcat cu gândul că impozitele şi facturile la întreţinere s-au majorat. Magazinele situate la parter ar urma […]
Președintele Nicușor Dan: „Un Guvern minoritar este puțin probabil. Premierul a vorbit ca un matematician, care ia în calcul probabilităţi”
Nicușor Dan: „Un Guvern minoritar este puțin probabil. Premierul a vorbit ca un matematician, care ia în calcul probabilităţi” Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, 29 ianuarie 2026, la Digi 24, că este „puţin probabil, în momentul ăsta”, să se ajungă la o guvernare cu un guvern minoritar, arătând că, în momentul în care a […]
Primul caz de virusul Chikungunya în România: un bărbat de aproximativ 50 de ani, diagnosticat cu boala transmisă prin mușcătura de țânțar
Primul caz de virusul Chikungunya în România: un bărbat de aproximativ 50 de ani, diagnosticat cu boala transmisă prin mușcătura de țânțar Un bărbat de aproximativ 50 de ani a fost diagnosticat cu virusul Chikungunya, fiind primul caz de acest gen în România. Boala este transmisă prin mușcătura de țânțar, rară în Europa și întâlnită […]