Actualitate

Aiudenii au idei bune pentru afaceri

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

La Centrul Comunitar „Resursă” din Aiud a avut loc, în cadrul Săptămânii Tinerilor Antreprenori, un concurs de idei de afaceri organizat de Consiliul Judeţean Alba, beneficiar al proiectului „Incluziune socială şi pe piaţa muncii prin întreprinderi sociale”, CCR Aiud şi Consiliul Local Aiud, în parteneriat cu Fundaţia CIVITAS pentru Societatea Civilă, Grupul de Consultanţă pentru Dezvoltare, Centrul de Formare Continuă şi Evaluarea Competenţelor în Asistenţă Socială şi Die Quardenker- Austria.
Ada Rus, purtătorul de cuvânt al municipalităţii, a declarat că 10 idei de afaceri au fost înscrise în concursul adresat în special tinerilor aiudeni. Cea mai bună prezentare i-a aparţinut lui Balogh Csilla, care a susţinut un proiect de dezvoltare a Asociaţiei HIP-TEP. O altă idee apreciată de juriu a fost prezentată de Marius Spaniol, vânzător ambulant, care şi-a exprimat intenţia de a-şi deschide un magazin pentru întreţinerea familiei. Nu în ultimul rând, juriul a remarcat şi atelierul de creaţie pentru pictură pe sticlă şi portrete în tuş, idee prezentată de Florina Borca.
Ceilalţi participanţi au susţinut ideea înfiinţării unor ferme de bovine, de furaje sau de ouă, a deschiderii în Aiud a unui club de noapte sau a unui coafor. Toţi participanţii la concurs vor beneficia de pregătire în vederea accesării de proiecte europene şi guvernamentale pentru dezvoltarea ideilor lor şi vor învăţa cum se elaborează un plan de afaceri.
Primarul Horaţiu Josan a salutat iniţiativa de organizare a unei competiţii pentru idei de afaceri şi a subliniat necesitatea completării măsurilor de susţinere a investitorilor luate la nivel local de autorităţi în virtutea posibilităţilor legale pe care le au cu politici fiscale sănătoase adoptate de Guvern, care să sprijine realmente mediul de afaceri, atât de important pentru dezvoltarea economică şi crearea de locuri de muncă. (R.G.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Carnea de miel se scumpește înainte de Paștele 2026: Prețurile ar putea să se majoreze cu cel puțin 10%

Ioana Oprean

Publicat

în

Carnea de miel se scumpește înainte de Paștele 2026: Prețurile ar putea să se majoreze cu cel puțin 10% Carnea de miel ar urma să se scumpească înainte de Paștele 2026. Majorarea prețului are la bază mai mulți factori, iar clienții ar urma să plătească mai mult pentru alimente, cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Carnea de […]

Citește mai mult

Actualitate

Unde și când mușcă peștele? Prima aplicație care le arată pescarilor din România condițiile meteo și hidrologice și ce specii pot prinde. Platforma gratuită le este de folos și navigatorilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Unde și când mușcă peștele? Prima aplicație care le arată pescarilor din România condițiile meteo și hidrologice și ce specii pot prinde. Platforma gratuită le este de folos și navigatorilor Unde și când mușcă peștele? De acum, pescarii primesc răspunsul direct pe telefon, printr-o nouă aplicație care analizează condițiile meteo și hidrologice, apoi indică ce […]

Citește mai mult

Actualitate

VREME atipică în primăvara 2026: Colapsul La Niña aduce frig și ninsori chiar și în aprilie

Ioana Oprean

Publicat

în

VREME atipică în primăvara 2026: Colapsul La Niña aduce frig și ninsori chiar și în aprilie Primăvara anului 2026 ar putea fi puternic influențată de colapsul fenomenului La Niña, un proces care afectează circulația atmosferică la nivel global, arată cele mai recente prognoze meteorologice pe termen lung. Modelele climatice indică o tendință de presiune scăzută […]

Citește mai mult