Agricultura, încotro?

De ani buni de zile se tot vorbeşte că ţara noastră ar trebui, în principal, să-şi asigure viitorul pariind pe agricultură şi pe turism. Din păcate, acestea au rămas doar simple vorbe sau gânduri nepuse în practică. Şi agricultura şi turismul sunt încă la pământ, cu şanse puţine de a se ridica în viitorul apropiat. Deşi cândva eram „grânarul Europei”, deţinând şi actualmente locul 3 în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte suprafaţa agricolă, am ajuns la tristul record de a importa circa 80 la sută din produsele agroalimentare necesare consumului intern. Şi probabil şi de aici încolo tot aşa va fi, dacă nu cumva mai rău, având în vedere că, în cadrul UE, noi vrem să concurăm cu ţări cu o agricultură superdezvoltată precum Franţa, Olanda etc., care acordă anual agricultorilor subvenţii de 400 – 500 de euro/ hectar şi lucrează terenurile în ferme mari, de zeci de mii de hectare, cu unelte agricole dintre cele mai performante. La noi pământul este fărâmiţat în milioane de mici tarlale, circa 90 la sută din suprafaţa agricolă a ţării fiind deţinută de către proprietari individuali, se lucrează în mare parte cu tractoare şi alte unelte agricole învechite (sau chiar cu plugul tras de boi!), iar subvenţia la hectar este de 3 – 4 ori mai mică. Şi atunci cine cu cine vrea să concureze?!
Mai nou, Ministerul Agriculturii, în ideea de a impulsiona lucrarea pământului, deoarece circa 30 la sută din terenurile agricole sunt nelucrate (aproape 3 milioane de hectare!) a anunţat că are pregătit un proiect de lege pentru amendarea anuală cu 400 de lei a celor ce îşi lasă terenurile agricole în pârloagă. Ideea ministeriabililor este de a-i obliga în cele din urmă pe proprietarii de terenuri să se asocieze şi să înfiinţeze ferme de dimensiuni mult mai mari, pentru a obţine un randament mai ridicat al terenurilor şi a smulge astfel un rod mai bogat pământului, deoarece actualmente circa 64 la sută (un milion de ferme!) din fermele autohtone au o dimensiune de doar 3,3 hectare şi produc exclusiv pentru autoconsum. Problema care se pune este dacă într-adevăr acestă măsură va face un bine agricultorilor sau mai mult rău? De ce spunem asta? În primul rând trebuie avut în vedere faptul că populaţia rurală din ţara noastră este destul de îmbătrânită şi neajutorată. Odată finalizat acest proiect şi devenit lege, ţăranii cu venituri foarte mici vor avea practic trei variante: 1. să-şi lucreze pământul şi să primească o subvenţie de 130 de euro la hectar. 2. să-şi dea terenul în arendă şi să primească o parte din recolta arendaşului. 3. să-şi lase în continuare terenul în pârloagă şi să fie amendaţi cu 400 de lei. În ultimul caz, proprietarul ar putea să primească şi subvenţia la hectar de 130 de euro, să plătească amenda la Primărie şi să mai rămână cu 100 de lei, deoarece deocamdată Uniunea Europeană nu condiţionează în niciun fel acordarea subvenţiei pentru agricultură de cultivarea terenului, dacă acesta este arabil. Şi atunci ce câştigă statul român sau agricultura românească?
Mulţi dintre fermieri sau ţărani cred că această măsură este de rău augur pentru ei deoarece vor fi forţaţi să-şi vândă terenurile la preţuri de nimic unor „şacali imobiliari” sau latifundiari care aşteaptă cu nerăbdare noua lege pentru a putea cumpăra ieftin sute sau chiar mii de hectare de terenuri, urmând să le vândă cândva foarte scump. Ei susţin că statul şi guvernul actual ar face mai bine să caute diferite modalităţi de stimulare a agricultorilor pentru încurajarea lucrării terenului şi nicidecum amendarea acestora. În primul rând, pe lângă găsirea unor fonduri financiare pentru majorarea subvenţiei (pentru a putea concura şi ei pe piaţa comună agricolă a UE) este absolut necesar ca statul să îi ajute în ceea ce priveşte valorificarea pe piaţă a produselor agricole. Niciodată nu vom putea avea o agricultură performantă atât timp cât ţăranii români vor fi nevoiţi să-şi vândă produsele la kilogram, la poartă sau la şosea, iar în hipermarket-uri, care au pus stăpânire pe piaţa românească, să se afle la vânzare aproape 100 la sută legume, fructe sau produse animaliere din import. De ce onor statul român nu trece la măsura de a obliga toate aceste hipermarket-uri să vândă minim 50 la sută produse agroanimaliere autohtone? De ce, spun ţăranii, nu se procedează ca în alte ţări europene, de exemplu Italia, unde producătorilor agricoli li se asigură posibilitatea de a încheia direct contracte cu depozite de legume, fructe sau cereale, şi astfel producătorii pot ei să se bucure mai mult de rezultatele muncii lor şi nu intermediarii, aşa cum se întâmplă din păcate acum la noi?
Tinu MATEŞ

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI