Agitaţie extremistă

    Periodic, mai exact din patru în patru ani, cei electorali bineînţeles, asistăm la o revigorare a extremismului. Scopul este evident unul politic şi vehiculul celor care vor să intre în scenă este nemulţumirea crescândă a populaţiei pe care încearcă să o deturneze orientând-o spre un vinovat imaginar. Procedura nu este nouă deoarece este un lucru ştiut că în momente de regres economic nemulţumirea populară găseşte şi alţi vinovaţi în afara celor de la guvernare. În istorie, acest tip de comportament, adeseori încurajat de mai marii vremurilor respective a dus chiar la războaie. Ultimul a fost Al Doilea Război Mondial. Generat de nemulţumirea germanilor faţă de tratatele de pace de la încheierea Primului Război Mondial care impuneau Germaniei pierderi teritoriale şi plata unor despăgubiri de război foarte mari peste care s-a suprapus criza economică din prima jumătate a secolului trecut, Al Doilea Război Mondial a fost şi un război rasial, extremist, un război împotriva unei etnii. Ba chiar a mai multora dacă adăugăm ţiganii şi popoarele slave considerate „inferioare”. Dar în primul rând al celor loviţi au fost evreii. Sigur că evreii au fost mereu arătaţi cu degetul atunci când undeva în lume ceva mergea prost. Ei şi talentul lor în afaceri erau vinovaţi pentru sărăcia şi impilarea celorlalţi.
Am dat exemplul evreilor pentru că el este binecunoscut tuturor, dar există şi variante mai puţin „celebre”, rivalităţi locale dar în care psihologia maselor funcţionează la fel, pe baza unor prejudecăţi şi vrajbe cu adânci rădăcini în întâmplările veacurilor trecute. Şi uite aşa ajungem la noi acasă, în România anului electoral 2012. Suntem în precampania pentru alegerile locale, dar, pe lângă tevatura generată de stabilirea candidaţilor şi a strategiilor de campanie pentru aceste prime alegeri ale anului, vedem şi acţiuni de poziţionare pentru alegerile generale, din toamnă, acele alegeri care stabilesc componenţa Parlamentului şi culoarea sau mixul de culori al guvernului. Mizând pe nemulţumirea populară şi pe vechile râci etnice, două partide, unul maghiar şi unul românesc, au început să dea din coate. Atenţie, nu spun că ele sunt folosite de la nivel guvernamental aşa cum s-ar putea înţelege din exemplul de mai sus. Aceasta este latura care lipseşte, restul rămâne valabil. Zilele trecute Partidul „Pentru Patrie”, înfiinţat în anul 1993 de un grup de vechi legionari s-a rebrenduit şi şi-a schimbat numele (nu şi năravul!) devenind „Totul pentru Ţară”, numele partidului înfiinţat în anul 1935 de Corneliu Zelea Codreanu şi dizolvat în 1938 la instituirea Dictaturii Regale. Aceştia nu sunt singurii extremişti români, lor alăturându-li-se gruparea lui Şerban Suru „Legiunea Arhanghelului Mihail” care şi ea doreşte să devină partid şi „Noua Dreaptă”, cu aceleaşi intenţii. De partea cealaltă, la sfârşitul săptămâni trecute, la Miercurea Ciuc a avut loc congresul de constituire a Partidului Popular Maghiar din Transilvania, avându-l ca preşedinte pe fostul deputat Toro T. Tibor. PPMT cere nici mai mult, nici mai puţin decât autoguvernare specială pentru Ţinutul Secuiesc, un teritoriu unde românii vor primi autonomie culturală. Va să zică românilor, în ţara în care sunt majoritari, li se oferă autonomie culturală cum au acum maghiarii şi sunt nemulţumiţi! De două decenii încoace, minoritatea maghiară a tot forţat şi a obţinut drepturi colective tot mai mari, care exced practicile europene în domeniu. Această acţiune care culminează acum, tot electoral, cu mofturile şi condiţiile UDMR care ameninţă cu ieşirea de la guvernare, au fost de natură să irite destui etnici români. Totuşi, cu excepţiile enunţate, noi suntem mai calmi, dar cred totuşi că nu trebuie să confundăm calmul cu cedarea în faţa obrăzniciei, care tinde să transforme etnicii maghiari într-o naţiune privilegiată. Românii transilvăneni au mai trecut prin situaţia asta şi nu le-a plăcut.

Anca DINICĂ

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI