Actualitate

AFM a distribuit 1.575 de tichete destinate firmelor şi instituţiilor în programul Rabla 2014

Dragoş Suciu

Publicat

în

Administrarea Fondului pentru Mediu a anunțat astăzi, încheierea unei noi etape de evaluare și validare a dosarelor depuse de instituțiile publice în Programul Rabla 2014. Până în prezent au fost distribuite 1.575 de tichete din cele 3.000 destinate în program, 429 dintre acestea fiind obţinute de Direcţia Regim Persmise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

De la jumătatea lunii iulie, numărul tichetelor distribuite a crescut la 1.575, de la 874.

Târgul Grădinarului

În această etapă, au fost analizate 332 de dosare depuse de persoane juridice şi instituţii publice. Din acestea, 109 dosare au fost acceptate pentru 673 autovehicule şi 223 dosare au fost respinse.

De asemenea, în Comitetul de avizare al Administraţiei Fondului pentru Mediu au fost acceptate şi 5 contestaţii pentru 13 autovehicule.

Printre beneficiarii selectaţi în această etapă, se numără DRPCIV, cu 429 de tichete, Direcţia Generală Logistică a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), cu 21 de tichete, şi o unitate militară din Capitală care va achiziţiona, prin programul Rabla, 51 de autovehicule.

Persoanele juridice şi instituţiile publice care au fost acceptate în program se pot adresa unuia dintre producătorii/dealerii auto care au fost validaţi în Programul „Rabla 2014”.

Persoanele juridice şi instituţiile publice care au fost respinse au posibilitatea să depună contestaţii în termen de 5 zile de la data comunicării rezultatelor, începând cu data de 17 iulie 2014. De asemenea, solicitanţii respinşi pot depune un nou dosar de acceptare, la sediul Administraţiei Fondului pentru Mediu, până la data de 1 septembrie 2014.

Listele cu persoanele juridice şi instituţiile publice care au fost acceptate şi respinse în program sunt publicate pe site-ul AFM, (afm.ro), la secţiunea aferentă programului.

Programul Rabla 2014 pentru persoane juridice a început pe 30 aprilie.

Sursa Mediafax.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Șoferii străini care nu plătesc amenzile în România, urmăriți internațional: Permisul suspendat, recuperat doar dacă fac dovada achitării amenzii înainte de a părăsi țara

Ioana Oprean

Publicat

în

Șoferii străini care nu plătesc amenzile în România, urmăriți internațional: Permisul suspendat, recuperat doar dacă fac dovada achitării amenzii înainte de a părăsi țara Foarte multe sancțiuni rutiere aplicate de polițiști pe teritoriul României rămân neîncasate, iar autoritățile caută soluții pentru a închide această vulnerabilitate legislativă. Un nou proiect de lege aduce în prim-plan o […]

Citește mai mult

Actualitate

PENSII 2026 | Crește vârsta de pensionare la militari, polițiști și în sistemul de siguranță publică. Legea pensiilor militare ar urma să fie gata în două săptămâni

Bogdan Ilea

Publicat

în

Crește vârsta de pensionare la militari, polițiști și în sistemul de siguranță publică. Legea pensiilor militare ar urma să fie gata în două săptămâni Premierul Ilie Bolojan a declarat joi, 27 martie, că proiectul privind legea pensiilor militare va fi finalizat în aproximativ două săptămâni și va prevedea creșterea treptată a vârstei de pensionare. De […]

Citește mai mult

Actualitate

Avertisment DNSC: În mediul online circulă tentative de fraudă care implică pagini web falsificate ce imită identitatea unor entități media cunoscute

Bogdan Ilea

Publicat

în

Avertisment DNSC: În mediul online circulă tentative de fraudă care implică pagini web falsificate ce imită identitatea unor entități media cunoscute Tentative de fraudă online care imită identitatea unor instituții media cunoscute și promit câștiguri rapide din investiții fictive circulă în mediul online, avertizează specialiștii, care le recomandă utilizatorilor să nu furnizeze date personale, bancare […]

Citește mai mult