”Afacerea Albacher” revine pe rolul ICCJ: Recurs la achitarea primarului din Sebeș și consilierilor locali acuzați de corupție în 2009
Dosarul prin care foștii consilieri locali din Sebeș din legislatura 2004-2008, între care se află și Nicolae Dobra (în prezent senator), Adrian Bogdan (viceprimar) alături de primarul Alexandru Dăncilă și doi evaluatori, sunt acuzați de corupție a revenit pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție în urma recursului formulat de DNA Alba Iulia.
Procurorii contestă decizia de achitare a inculpaților care au fost învinuiți că au contribuit la vânzarea unui teren la un preţ mai mic decât cel real. Este vorba despre 24 de hectare de teren pe care CL Sebeş l-a vândut în 2007 către S.C. Romaqua Group Borsec în vederea construirii fabricii de bere Albacher.
În data de 16 martie 2009 procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: DĂNCILĂ ADRIAN ALEXANDRU, fost primar al municipiului Sebeş, judeţul Alba şi membrii Consiliului Local al municipiului Sebeş, judeţul Alba, în perioada 2004-2008: DRAGOSIN PETRU ROMI, BOGDAN ADRIAN, STOICA PETRU, CÎRCOANĂ IONEL, NISTOR PARASCHIVA, FĂGĂRAŞ MARIA, ISPIR CONSTANTIN, BULIGA VASILE, ŞERBĂNESCU NICOLAE, BOBAR OLIVIU NICOLAE, BĂDILĂ IOAN, DOBRA NICOLAE, IONESCU JEAN, SUCIU GHEORGHE, RODEAN IOAN, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate, faţă de valoarea comercială reală a bunurilor aparţinând autorităţii publice sau instituţiilor publice, în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestora, săvârşită de cei care au atribuţii de conducere, de administrare, de gestionare;
ŞERBĂNESCU RADU CĂLIN, membru al Consiliului local Sebeş, judeţul Alba în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de:
– stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate, faţă de valoarea comercială reală a bunurilor aparţinând autorităţii publice sau instituţiilor publice, în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestora, săvârşită de cei care au atribuţii de conducere, de administrare, de gestionare;
– fals intelectual, în forma participaţiei improprii;
CREŢIU MARIAN, expert evaluator şi membru al Biroului Local de Expertize Judiciare Alba, în sarcina căruia s-a reţinut complicitate la infracţiunea de stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate, faţă de valoarea comercială reală a bunurilor aparţinând autorităţii publice sau instituţiilor publice, în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestora, săvârşită de cei care au atribuţii de conducere, de administrare, de gestionare;
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
”La data de 5 decembrie 2006, inculpatul Dăncilă Adrian Alexandru, în calitate de primar al municipiului Sebeş, a dispus întocmirea unor expertize de evaluare a terenului în suprafaţă de 243.923 mp aparţinând municipiului Sebeş (situat în municipiul Sebeş, zona „Şirinii Lancrămului”, la circa 4 km de municipiul Alba Iulia). Expertiza a fost efectuată în scopul vânzării terenului respectiv prin licitaţie publică, ca urmare a faptului că o societate comercială din judeţul Harghita a solicitat construirea unei fabrici de bere.
În aceeaşi zi, inculpatul Creţiu Marian, la solicitarea Consiliului Local al Municipiului Şebeş, în calitate de expert evaluator, a întocmit un număr de patru rapoarte de expertiză tehnică de evaluare (deşi i se solicitase evaluarea unui singur teren), expertize în care a subevaluat imobilul respectiv prin faptul că a consemnat coeficienţi necorespunzători adevărului, nu a efectuat verificări privind amplasamentul, preţurile reale practicate în zonă şi nu a menţionat că terenul este situat în intravilanul municipiului Sebeş.
Ulterior, inculpatul Dăncilă Adrian Alexandru a iniţiat proiectul de hotărâre, convocând Consiliul Local al Municipiului Sebeş iar la data de 19 decembrie 2006, primarul Dăncilă Adrian Alexandru şi cei 16 inculpaţi care au calitatea de membri ai Consiliului Local Sebeş au aprobat vânzarea terenului prin licitaţie publică cu strigare. La data de 15 februarie 2007, inculpatul Dăncilă Adrian Alexandru şi ceilalţi membri ai Consiliului Local au aprobat încheierea contractului de vânzare cumpărare a terenului între municipiul Sebeş şi societatea comercială a câştigat licitaţia. În baza acestui contract, terenul aparţinând municipiului Sebeş a fost înstrăinat la preţul stabilit în rapoartele de expertiză, preţ inferior valorii reale de circulaţie, deşi inculpaţii cunoşteau adevărata valoare a terenului, amplasamentul său şi faptul că era situat în intravilan. În această modalitate, municipiul Sebeş a fost prejudiciat cu suma de 3.380.772,78 euro.
În acest context, la data de 31 ianuarie 2007, inculpatul Şerbănescu Radu Călin, în calitate de consilier local al municipiului Sebeş şi uzând de funcţia sa de preşedinte al comisiei de licitaţie publică cu strigare a terenului scos la vânzare, cu ocazia verificării dosarelor depuse de cele două firme participante la licitaţie, i-a determinat pe membrii comisiei de licitaţie şi pe secretarul acesteia să ateste, în mod necorespunzător adevărului, că participanţii la licitaţie îndeplinesc condiţiile cerute prin caietul de sarcini. În acest fel, firma care a câştigat, în final, licitaţia, nu a fost descalificată, deşi nu îndeplinea toate condiţiile impuse pentru participarea la o astfel de procedură”.
Judecarea dosarului a durat mai mult de doi ani, magistrații stabilind zeci de amânări, în principal dictate de neprezentarea martorilor care au fost citaţi de mai multe ori. Primăria Municipiului Sebeş s-a constituit ca parte civilă pentru recuperarea prejudiciului.
”În baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d c.p.p. achita pe inculpatii Dancila Adrian Alexandru, Dragosin Petru Romi, Bogdan Adrian, Stoica Petru, Cîrcoana Ionel, Nistor Paraschiva, Fagaras Maria, Ispir Constantin, Buliga Vasile, Serbanescu Nicolae, Bobar Oliviu Nicolae, Badila Ioan, Dobra Nicolae, Ionescu Jean, Suciu Gheorghe si Rodean Ioan pentru savârsirea infractiunii prev. de art.10 lit.a din Legea nr.78/2000”, se arată în sentința pronunțată de ÎCCJ la data de 30 martie 2011.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024
Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024 Pe finalul anului 2024, țara noastră atinge un record istoric în ceea ce privește construcția drumurilor express și autostrăzilor, respectiv aproape 200 de km. Ultimul record înregistrat, a fost în 2013, atunci când au fost inaugurați aproape 118 kilometri. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana