Adunarea Națională de la Blaj: 40.000 de oameni au cerut, pe Câmpia Libertății, ca ”naţiunea română să se declare pe sine de naţiune liberă şi independentă”

Adunarea Naţională de la Blaj din 3/15 mai – 5/17 mai 1848 a fost una dintre adunările românilor din Transilvania din timpul revoluţiei de la 1848, prin care aceştia şi-au expus revendicările naţionale, politice, religioase şi sociale, pentru ca naţiunea română din Ardeal să beneficieze de aceleaşi drepturi ca şi celelalte naţiuni care locuiau în această provincie. Punctele votate de Adunarea Naţională de la Blaj din 3/15 mai – 5/17 mai 1848 sunt cele de mai jos.

Guvernul maghiar al Transilvaniei nu a oprit oficial ţinerea acestei adunări naţionale, aşa cum a fost în cazul precedentei, care a avut loc tot la Blaj, în Duminica Tomii. De data aceasta el a încercat dezbinarea românilor pe criterii religioase, permiţându-le acestora să se adune în cadrul a două întâlniri, una ortodoxă, cealaltă greco-catolică, cu menţiunea ca una să aibă loc la Sibiu, iar alta la Blaj.

Episcopii români Şaguna şi Lemeni au ignorat însă aceste ordine ale guvernului şi au organizat o singură adunare românească, la Blaj, care avea să înceapă la 3/15 mai 1848. Pentru aceasta, pe 5 mai (stil vechi) 1848 guvernul maghiar a trimis note de imputare episcopilor români, dar nu a făcut alte încercări oficiale de a opri adunarea, cum a fost în cazul celei din Duminica Tomii. Au fost luate alte măsuri pentru a-i intimida pe români şi a-i descuraja, pentru a nu participa la adunare: Florian Micaş, deţinut politic în temniţa de la Cluj, a fost mutat la cea din Târgu Mureş, în condiţii mizere, pe motiv că Blajul era prea aproape de Cluj şi exista posibilitate ca românii întruniţi acolo să încerce eliberarea acestuia; ţăranii români care participaseră la Adunarea Naţională din Duminica Tomii erau bătuţi crunt de domnii de pământ pentru că participaseră sau chiar şi numai pentru curajul de a vorbi despre ce se întâmplase acolo. Răspunsul românilor a fost o hotărâre şi mai mare de a participa la adunarea din 3/15 mai.

Pregătirea Marii Adunări Naţionale de la Blaj a avut loc mai ales la Sibiu, unde se adunaseră intelectualii români. Aici venise de peste Carpaţi August Treboniu Laurian, de la Blaj canonicii Cipariu şi Sereni, care împreună cu alţii au discutat planul de acţiune pentru viitoarea adunare. Propunerea lui Simion Bărnuţiu, aprobată de toţi cei prezenţi, a fost ca la Blaj să se realizeze următoarele trei puncte:

• Naţiunea română să se declare pe sine de naţiune liberă şi independentă
• Să se depună jurământ de fidelitate împăratului austriac
• Să protesteze împotriva unirii Transilvaniei cu Ungaria

Cu o săptămână înainte de Marea Adunare a sosit la Sibiu de la Carloviţ episcopul ortodox Andrei Şaguna, fiind primit cu mare pompă de sibieni.

Guvernul maghiar a încercat să intervină în desfăşurarea viitoarei Mari Adunări Naţionale şi să o ţină sub controlul său. Astfel, după ce prin funcţionarii săi încercase să determine protopopii români să se declare favorabili unirii Transilvaniei cu Ungaria, la 7 mai (stil nou) 1848 a cerut episcopilor români ca la Marea Adunare să admită numai un număr limitat de români, iar aceştia să se întrunească nu sub cerul liber, ci în biserică, pentru a putea fi uşor ţinuţi sub control. La 8 mai 1848 episcopilor li s-a pus în vedere ca la adunare să fie admişi numai clerici, fiind interzisă prezenţa delegaţilor civili de la sate, iar dacă aceştia se vor prezenta totuşi, să fie trimişi imediat acasă.

Din partea guvernului maghiar au fost numiţi comisari pentru această adunare Banffy Miklos, comite suprem al comitatului Alba Inferioară, şi Szabo Lajos, consilier gubernial. La ordinele celui din urmă s-a pus armata care avea să fie prezentă la adunare şi care avea rolul să menţină ordinea.

Efervescenţa naţională a românilor a crescut mult în zilele dinainte de adunare. Ei erau hotărâţi să îşi expună pretenţiile naţionale, aşa cum făcuseră şi celelalte naţiuni din Imperiul Austriac şi Ungaria.

Cu toate că Marea Adunare Naţională era programată să înceapă luni, 15 mai 1848, românii au început să se adune la Blaj încă de vineri, 12 mai. Sâmbătă, 13 mai, a sosit la Blaj de la Sibiu episcopul ortodox Şaguna, însoţit de intelectualii români din Sibiu şi Braşov. Alaiul său a fost întâmpinat cu mare pompă de români, iar la Mânărade, în apropiere de Blaj, l-a aşteptat o delegaţie a clericilor români greco-catolici, care l-a invitat să locuiască pe durata adunării împreună cu episcopul Lemeni. Iniţial, episcopul Şaguna intenţionase să locuiască într-o baracă de lemn construită în mijlocul pieţei din Blaj. A acceptat invitaţia greco-catolicilor şi s-a aşezat la curtea episcopală din Blaj. Tot sâmbătă, spre seară, au sosit din Ţara Moţilor Avram Iancu şi Ioan Buteanu, iar de pe Câmpie Vasile Macariu Moldovan, însoţiţi de mii de români.

Duminică dimineaţa, 14 mai, piaţa din Blaj era plină de români, iar tribunii vorbeau cu aceştia şi îi învăţau ce trebuie să facă şi să ştie. Cu toată mulţimea prezentă, nu a avut loc nici un incident neplăcut şi nici o tulburare, fiind menţinută cea mai mare disciplină. Tribunii au continuat să înveţe poporul până la începerea liturghiei, ţinută în biserica din Blaj. După terminarea acesteia, cei doi episcopi români au trecut prin mulţime la braţ, în semn de unire între românii ortodocşi şi cei greco-catolici. Din piaţă, cei doi au plecat la curtea episcopală, iar în biserică au rămas intelectualii români pentru a pregăti programul zilei următoare.

Pe lângă românii transilvăneni erau prezente delegaţii din alte părţi locuite de români, cum ar fi Bihorul, Banatul şi provinciile româneşti de peste Carpaţi. La ora 10, după o scurtă vorbire de bun venit a canonicului Vasile Raţiu de Noşlac, Simion Bărnuţiu a ţinut o lungă cuvântare, expunând motivele pentru care românii resping unirea Transilvaniei cu Ungaria, fiind atât de elocvent şi aducând asemenea argumente, încât acei intelectuali români care erau favorabili unirii au amuţit. În finalul discursului, Bărnuţiu a tras concluziile, care erau:

– Adunarea românilor din 3/15 mai e adunare generală naţională a întregii ginţi române din Transilvania
– Adunarea generală naţională română are să proclame sărbătoreşte în ziua de mâine libertatea şi independenţa naţiunii române
– Adunarea are să pretindă ştergerea iobăgiei
– Adunarea are să protesteze în contra unirii Transilvaniei cu Ungaria

La ora 15 conferinţa pregătitoare s-a încheiat, mulţimea comentând favorabil discursul lui Bărnuţiu. La ora 17 a început o nouă conferinţă, la care au participat şi cei doi episcopi români. În deschiderea acesteia a vorbit Paul Dunca, cunoscut pentru atitudinea favorabilă unirii Transilvaniei cu Ungaria, dar acum a vorbit în spirit naţional românesc. Conferinţa a avut ca scop doar luarea unei atitudini faţă de deţinerea lui Florian Micaş de autorităţile ungureşti. S-a decis trimiterea unei delegaţii la guvern, care să ceară eliberarea imediată a lui Micaş.

La solicitarea lui Avram Iancu, a fost trimisă o delegaţie formată din oameni vârstnici, pentru că dacă ar fi fost trimişi tineri, aceştia nu ar fi răbdat până când guvernul le-ar fi satisfăcut cererea, ci ar fi deschis ei înşişi temniţa. O altă delegaţie a fost trimisă la Alba Iulia pentru a-l invita la adunare pe Simion Crainic, cunoscut ca vechi patriot român, dar acesta a refuzat. S-a mai luat decizia ca toţi protopopii şi profesorii destituiţi de episcopul Lemeni în anii anteriori, precum şi teologii demişi din motive naţionale, să fie repuşi în posturi. Conferinţa s-a încheiat târziu în noapte, iar la căderea întunericului Blajul a fost iluminat.

Ziua de 3/15 mai 1848 a fost o zi frumoasă şi senină. Încă de la ora 5 dimineaţa mulţimea de români era în picioare. La ora 6 a început în Catedrala din Blaj serviciul divin, ţinut de episcopul Lemeni, pentru a rămâne suficient timp pentru adunare. La ora opt semnalul de începere al Adunării Naţionale a fost dat cu clopotul cel mare al Catedralei. Intelectualii români s-au adunat pe o estradă amplasată în faţa catedralei, pe care erau aşezate mese şi scaune. La ora nouă şi jumătate cei doi comisari guberniali au fost invitaţi să vorbească românilor adunaţi.

Comisarii maghiari au prezentat decretul guvernului prin care se permitea ţinerea adunării, au declarat adunarea deschisă şi au citit decretul şi instrucţiunile guvernului maghiar despre cum să fie condusă adunarea. Instrucţiunile au fost explicate poporului de către episcopul Şaguna. După acest moment, s-a luat decizia ca adunarea să se ţină nu în biserică, ci în câmp liber.

Toţi participanţii s-au mutat pe un câmp din apropierea Catedralei, numărul lor fiind apreciat de martorii oculari la cca 40.000. Pe câmp, care în timpul acestei adunări a fost numit „Câmpia Libertăţii”, s-a format un cerc în mijloc, unde s-au amplasat episcopii, preoţii şi intelectualii români. De jur-împrejur s-a aşezat mulţimea de români, în mod ordonat, lăsând printre grupuri, până în centru, căi atât de largi încât putea trece o trăsură. Mai departe de tribuna centrală s-au ridicat alte tribune, de la care tribunii explicau celor mai îndepărtaţi ceea ce se vorbeşte în mijlocul adunării.

Preşedinţi ai Marii Adunări Naţionale de la Blaj au fost aleşi episcopii Andrei Şaguna (ortodox) şi Ioan Lemeni (greco-catolic). Vicepreşdinţi au fost Simion Bărnuţiu şi George Bariţiu, iar secretari Timotei Cipariu, Ioan Popasu, August Treboniu Laurian, Demetriu Boeriu, Iacob Bologa, Paul Dunca, George Anghel, Ioan Bob, Petru Manu şi Ioan Bran.

După alegerea conducătorilor adunării, episcopul Şaguna a rostit o rugăciune pentru sănătatea împăratului austriac şi pentru libertatea naţională a românilor. Generalul austriac Schurter, comandantul trupelor destinate pentru păstrarea ordinii, a afirmat după acest moment că nicăieri pe unde a umblat în Europa nu a văzut o adunare de popor atât de mare şi atât de disciplinată. După rugăciunea episcopului Şaguna, la cererea poporului, a luat cuvântul Simion Bărnuţiu, care după o scurtă introducere a supus votului mulţimii următoarele puncte, care au fost aprobate în unanimitate:

• Adunarea aceasta se proclamă de adunare generală naţională a naţiunii române din Transilvania
• Câmpul acesta, pe care se ţine prima adunare naţională română din Transilvania, întru eterna aducere aminte a acestei lucrări glorioase se va numi Câmpul libertăţii pentru totdeauna
• Naţiunea română declară, că vrea să rămână pururea credincioasă înălţatului împărat al Austriei şi mare principe al Transilvaniei, cum şi augustei case austriace
• Naţiunea română se declară şi se proclamă de naţiune de sine stătătoare şi de parte întregitoare a Transilvaniei, pe temeiul libertăţii egale.

Punctele doi şi cinci au fost pronunţate de Bărnuţiu de câte patru ori în diferite direcţii, o dată pentru fiecare punct cardinal.

A urmat momentul depunerii jurământului de credinţă faţă de naţiunea română de către toţi cei prezenţi. Formula de jurământ a fost următoarea, spusă cu glas tare, toţi cei care jurau având o mână pusă pe inimă, iar cealaltă ridicată în sus:

„Eu, N.N jur în numele Tatălui şi al Fiului şi al Spiritului sfânt, Dumnezeului celui viu, cumcă voiu fi pururea credincios împăratului Austriei şi marelui principe Ferdinand I şi augustei case austriace. Amicilor Maiestăţii şi ai patriei voiu fi amic, şi inimicilor inimic. Cumcă ca Român voiu susţine totdeauna naţiunea noastră română pe calea cea dreaptă şi legiuită şi o voiu apăra cu toate puterile, în contra oricărui atac şi asupriri. Nu voiu lucra niciodată în contra drepturilor şi a intereselor naţiunii române, ci voiu ţine şi voiu apăra legea şi limba noastră română, precum şi libertatea, egalitatea şi frăţietatea. Pe aceste principii voiu respectat toate naţiunile ardelene, poftind egală respectare dela ele. Nu voiu încerca să asupresc pe nimeni, dar nici nu voiu suferi să ne asuprească nimeni. Voiu conlucra după putinţă la desfiinţarea iobăgiei, la emanciparea industriei şi a comerciului, la păzirea dreptăţii, la înaintarea binelui, umanităţii, al naţiunii române şi al patriei noastre. Aşa să-mi ajute Dumnezeu şi să-mii dee mântuirea sufletului, Amin.”

Jurământul s-a depus sub steagul imperial şi sub drapele naţionale româneşti.

S-a citit în şedinţă şi s-a votat petiţia de eliberare a lui Florian Micaş, iar aceasta a fost înmânată ulterior comisarilor maghiari, pentru a fi dusă guvernului de la Cluj. Acestea fiind realizate, după ce s-a stabilit ca a doua zi Adunarea Naţională să înceapă la ora opt dimineaţa, şedinţa a fost declarată închisă pentru ziua în curs. Comisarii maghiari au trimis în aceeaşi zi raportul lor la Cluj, în care nu au avut ce să scrie decât despre foarte buna disciplină a zecilor de mii de români adunaţi la Blaj.

La 16 mai 1848 Adunarea Naţională a început cu serviciu divin celebrat la ora şase în Catedrala din Blaj, apoi şedinţa a început la ora opt tot pe Câmpia Libertăţii. În timp ce se deplasa spre locul şedinţei, episcopului Lemeni ţăranii români i-au strigat să nu facă nici o unire cu Ungaria. S-a citit şi s-a aprobat protocolul şedinţei din ziua anterioară, iar apoi Simion Bărnuţiu şi episcopul Şaguna au cerut ţăranilor să îşi respecte îndatoririle faţă de domnii de pământ până la ştergerea oficială a iobăgiei, prin lege, iar vicarul Şuluţiu a propus ca de acum încolo în comunicările oficiale românii să nu mai fie numiţi olah şi valahi, ci români.

A urmat la tribună August Treboniu Laurian, care după ce a rostit un discurs, a prezentat punctele din petiţia naţiunii române adresată împăratului austriac:

Textul petiţiei
Proclamaţia de la Blaj

PETIȚIA NAȚIONALĂ ADOPTATĂ DE ADUNAREA DE LA BLAJ PRIN CARE SUNT EXPRIMATE REVENDICĂRILE ROMÂNILOR TRANSILVANI

Punturile naţiunii române transilvane votate în Adunarea Naţională de la Blaj în 15-17 Mai c.n. 1848

Națiunea română, răzimată pe principiul libertăţii, egalităţii şi fraternităţii, pretinde independenţa sa naţională în respectul politic ca să figureze în numele său ca națiune română, să-și aibă reprezentanții săi la dieta țării în proporțiune cu numărul său, să-și aibă dregătorii săi în toate ramurile administrative, judecătorești și militare în aceeași proporțiune, să se servească cu limba sa în toate trebile ce se ating de dânsa, atât în legislățiune, cât și în administrațiune. Ea pretinde pe tot anul o adunare națională generală. La acestea s-au adaos că de aici înainte în lucrările legale ale celorlalte națiuni transilvane și în limbile lor românii să se numească români, iar nu ólah, walach și bloch.

Națiunea română pretinde ca beserica română, fără distințiune de confesiune, să fie și să rămână liberă, independintă de la oricare altă biserică, egală în drepturi și foloase cu celelalte biserici ale Transilvaniei. Ea cere restabilirea mitropoliei române și a sinodului general anual după vechiul drept, în care sinod să fie deputați bisericești și mirenești. În aleași sinod să se aleagă și episcopii români, liber, prin maioritatea voturilor fără candidație. (La aducerea-aminte despre vechiul drept al românilor de a avea mitropolie și sinod general anual s-a proclamat de popor mitropolia română transilvană cu aplaus unanim. Dacă episcopii celorlalte națiuni și confesiuni vor avea pe venitoriu scaun în dietă ca reprezentanți ai bisericii lor și dacă capitulurile lor vor fi reprezentate, națiunea română cere aceleași drepturi pentru episcopii și capitulurile lor).

Națiunea română, ajungând la conștiința drepturilor individuale, cere fără întârziere desființarea de iobăgie fără nici o despăgubire din partea țăranilor iobagi atât în comitate, cât și în districte, scaune și granița militară. Ea cere tot deodată și desființarea dijmelor ca a unui mijloc de contribuire împedecătoriu economiei.

Națiunea română poftește libertatea industrială și comercială cu ridicarea țehurilor și a privilegiurilor și a tuturor pedecelor și stavilelor cu țările convecine de care se ține desființarea vămilor la graniță.

Națiunea română poftește ca dajdea ce s-a pus de la un timp încoace asupra vitelor – care din pricina strimtorii hotarelor greminale se țin și se pasc în țările vecine cu mari cheltuieli și nespusă greutate și însuși cu periculul vieței – , ca o vederată pedecă a industriei și a comerciului activ, să se șteargă cu totul, și tractatele care s-au încheiat între înalta Casă austriacă, Poarta otomană și Principatele Române pentru economia vitelor să se păzească cu toată scumpătatea.

Națiunea română cere desființarea dijmei, adică a zeciuielei (Zehend) metalelor create în patria aceasta, care zeciuială e o adevărată pedecă pentru lucrarea minelor. La toți proprietarii de fodine să li se dea același drept în privința măsurei hotarului fodinei.

Națiunea română cere libertatea de a vorbi, de a scrie și a tipări fără nici o censură, prin urmare pretinde libertatea tipariului pentru orice publicare de cărți, de jurnale și de altele, fără sarcina cea grea a cauțiunii, care să nu se ceară nici de la jurnaliști, nici de la tipografi.

Națiunea română cere asigurarea libertăței personale; niminea să nu se poată prinde supt vreun pretest politic. Cu acestea dinpreună cere libertatea adunărilor ca oamenii să nu cadă la nici un prepus dacă se adună numai ca să vorbiască și să se înțeleagă în pace.

Națiunea română cere tribunale de jurați (Jurye) cu publicitate, în care procesele să se facă verbale.
Națiunea română cere înarmarea poporului sau gardă națională spre apărarea țărei în lăuntru și din afară. Miliția română să-și aibă ofițerii săi români.

Națiunea română cere denumirea unei comisiuni mixte compusă din români și alte națiuni transilvane pentru cercetarea causelor de mezuine ale moșiilor și pădurilor, de ocuparea pământului comun și a sesiunilor colonicale și altele câte se țin de categoria aceasta.

Națiunea română cere dotarea clerului român întreg din casa statului, întocma cu clerurile celorlalte națiuni.

Națiunea română cere înființarea școalelor române pe la toate satele și orașele, a gimnasiilor române, a institutelor militare și tehnice și a seminarelor preoțești, precum și a unei universități române dotate din casa statului în proporțiunea poporului contribuent, în dreptul deplin de a-și alege directori și profesori și de a-și sistemiza învățăturele după un plan școlastic și cu libertate de a învăța (docere).

Națiunea română pretinde purtarea comună a sarcinelor publice după starea și averea fiecăruia și ștergerea privilegiurilor.

Națiunea română poftește ca să se facă o Constituțiune noă pentru Transilvania prin o adunare constituentă din națiunile țărei, care Constituțiune să se întemeieze pe principiile dreptății, libertății, egalității și fraternității, să se lucreze codici noă de legi civile, criminale, comerciale ș.c.l. tot după acelea principii.

Națiunea română cere ca conlocuitoarele națiuni nicidecum să nu ia la dezbatere cauza uniunii Transilvaniei cu Ungaria, până când națiunea română nu va fi națiune constituită și organisată cu vot deliberativ și decisiv, reprezentată în Camera legislativă; iar din contră, dacă dieta Transilvaniei ar voi totuși a se slobozi la pertractarea aceleiași uniuni de noi fără noi, atunci națiunea română protestează cu solemnitate.

Punctele s-au votat în aplauze generale, apoi Treboniu Laurian, Bărnuţiu şi Bariţiu au fost purtaţi pe braţe de mulţimea de români entuziasmată.

Petiţia Naţională emisă cu prilejul acestei adunări naţionale a fost întregită cu o petiţie înaintată guvernului ungar de către reprezentanţii românilor care trăiau în judeţele de margine ale Transilvaniei (Arad şi Bihor) şi Banat, petiţie prin care se cereau anumite drepturi bisericeşti, militare, şcolare şi naţionale pentru românii din aceste regiuni, pe atunci considerate ca făcând parte din Ungaria propriu-zisă.

În aceeaşi şedinţă s-a decis să se aleagă două deputaţii, dintre care una să fie trimisă la Cluj, condusă de episcopul Lemeni, iar cealaltă la împăratul austriac, condusă de episcopul Şaguna, pentru a înmâna autorităţilor petiţia românilor. S-a mai ales un Comitet Permanent cu sediul la Sibiu, condus de episcopul Şaguna, având ca vicepreşedinte pe Simion Bărnuţiu. Cu aceasta s-a încheiat Adunarea Naţională din această zi.

Ziua de 17 mai a avut ca program doar autentificarea protocolului zilei anterioare, iar şedinţa a fost scurtă. S-a mai propus ca pe Câmpia Libertăţii să se ridice un monument în amintirea Marii Adunări Naţionale de la Blaj. La ora unu şi jumătate după amiaza comisarii guberniali au declarat adunarea închisă, recunoscând buna purtare a românilor în aceste zile. Cu acestea, românii au plecat către casele lor, rămânând la Blaj numai fruntaşii lor, pentru a se consulta asupra ceea ce urma să fie făcut în continuare.

Sursa: enciclopediaromaniei.ro

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI