Adrian Negrescu, consultant economic: „Deprecierea cursului monedei naționale nu este un simplu accident de parcurs”
Adrian Negrescu, consultant economic: „Deprecierea cursului monedei naționale nu este un simplu accident de parcurs”
„Deprecierea cursului monedei naționale nu este un simplu accident de parcurs”, a afirmat joi, 7 mai 2026, consultantul economic Adrian Negrescu.
„Este o reflectare directă a unor dezechilibre macroeconomice profunde pe care economia le resimte din plin.
Piețele financiare nu reacționează exclusiv la cifre, deficite sau rapoarte contabile. Ele reacționează organic la încredere, la predictibilitate și la capacitatea unei țări de a construi consens politic în jurul unor măsuri economice dificile”, a explicat Adrian Negrescu.

„Tensiunea pe cursul de schimb se acumulează în tăcere din cauza unui decalaj major între intrările și ieșirile de valută din țară. Cea mai mare vulnerabilitate structurală a României o reprezintă deficitul comercial cronic. Economia noastră produce un deficit comercial uriaș, stabilizat la un nivel alarmant de peste 32-34 de miliarde de euro anual în perioada 2022-2025. Pe scurt, importăm masiv mai mult decât reușim să exportăm. Acest dezechilibru generează o nevoie constantă de valută pentru a acoperi nota de plată a importurilor.
Finanțarea acestei găuri negre se bazează pe trei piloni principali, care însă se dovedesc insuficienți. Fondurile europene atrase se stabilizează în jurul valorii de 9 miliarde de euro pentru anii 2024 și 2025, după un vârf înregistrat anterior. Investițiile străine directe sunt fluctuante, cu estimări de aproximativ 7,5 miliarde de euro în 2025. La rândul lor, remiterile nete ale românilor din diaspora aduc anual un flux constant de circa 5 miliarde de euro. Dacă adunăm aceste surse majore, observăm un total de aproximativ 20-22 de miliarde de euro. Decalajul de peste 10 miliarde de euro rămas neacoperit pune o presiune constantă pe deprecierea monedei naționale.
Pericolul real pentru leu nu stă doar în facturile importurilor zilnice. Volumul uriaș de active în moneda națională care pot fi convertite rapid în valută reprezintă o vulnerabilitate majoră. Datele Frames ne arată o imagine clară a acestui risc. Populația și companiile dețin depozite bancare denominate în lei în valoare de aproximativ 440 de miliarde. În același timp, datoria publică a ajuns la un nivel uriaș. Din cele 600 de miliarde de lei reprezentând datoria publică, circa 450 de miliarde sunt considerate tranzacționabile și expuse riscului de piață.
Un scenariu de stres destul de realist arată exact cum se poate declanșa o criză valutară. Dacă doar 10% din depozitele în lei sunt convertite în euro de o populație speriată și doar 10% din datoria publică este vândută de investitorii care fug de risc, piața va fi lovită frontal. O cerere bruscă de 17 miliarde de euro ar inunda sistemul bancar. BNR deține rezerve valutare solide, de 64 de miliarde de euro. Totuși, nicio bancă centrală nu își poate epuiza o treime din rezerve peste noapte doar pentru a apăra artificial un curs.
Inevitabil, leul ar fi lăsat să cadă pentru a absorbi unda de șoc.
Acest scenariu de risc nu este doar o fantezie. În studiile lansate recent de Frames am avertizat despre această teamă latentă în piață. Datele statistice arată că peste 70% dintre managerii români, consultați de Frames în barometrul privind percepția economică din 2026, anticipau o depreciere a leului încă din ianuarie. Realitatea din piețele valutare din ultimele zile le-a confirmat perfect percepția și temerile.
Ceea ce este cu adevărat interesant reprezintă schimbarea fundamentală de mentalitate a antreprenoriatului românesc. După ce au traversat o pandemie globală, șocul inflației, un război la graniță, creșterea abruptă a costurilor de finanțare și toată volatilitatea ultimilor ani, antreprenorii au înțeles o lecție dură. Instabilitatea nu mai este deloc excepția de la regulă. Ea a devenit noua normalitate în care trebuie să opereze.
Este important de spus, din această perspectivă, că oamenii de afaceri nu mai reacționează panicat la șocurile pieței. Ei devin mult mai precauți, își calculează mai atent pașii și sunt extrem de orientați spre reziliența afacerilor și eficiența costurilor. Acest comportament defensiv schimbă dinamica banilor în economie.
Adevărata provocare pentru România în perioada imediat următoare nu va fi doar intervenția tehnică de stabilizare a cursului. Provocarea supremă va fi reconstruirea încrederii. Investitorii și antreprenorii trebuie să recâștige încrederea în economia locală, în capacitatea statului de a face reforme structurale și, mai presus de toate, în predictibilitate.
Fără o minimă predictibilitate fiscală și politică, capitalul intră extrem de repede într-o stare de defensivă. Când regulile jocului se schimbă peste noapte, singurul refugiu logic pentru banii firmelor rămâne valuta forte. Nivelul istoric la care a ajuns cursul euro este nota de plată a impredictibilității politice”, a mai spus Adrian Negrescu.
foto: arhivă (cu rol ilustrativ)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Luca Niculescu, desemnat de Nicușor Dan ca și candidat pentru funcţia de prim-ministru Președintele Nicușor Dan a anunțat, în seara zilei de luni, 5 octombrie 2026 numele noului prim-ministru desemnat, la finalul consultărilor cu partidele și grupurile politice din Parlament. Premierul desemnat de Nicușor Dan este Luca Niculescu. Preşedintele Nicuşor Dan a avut luni o […]
Cum se planifică viitorul șoselelor din România: Istoria anchetelor de trafic „Origine-Destinație”
Cum se planifică viitorul șoselelor din România: Istoria anchetelor de trafic „Origine-Destinație” V-ați întrebat vreodată cum decid autoritățile unde este cea mai mare nevoie de autostrăzi, centuri ocolitoare sau modernizări de drumuri? Răspunsul stă în anchetele de trafic Origine-Destinație (O-D). Aceste anchete, prin care șoferii sunt opriți în puncte fixe pentru scurte întrebări despre traseul […]
Avertismentul transmis de un cunoscut economist: ,,România va fi în toate cărțile de economie peste 10 ani. La capitolul „așa nu”. Guvernele au făcut toate greșelile fiscale posibile din cărțile de economie”
Avertismentul transmis de un cunoscut economist: ,,România va fi în toate cărțile de economie peste 10 ani. La capitolul „așa nu”. Guvernele au făcut toate greșelile fiscale posibile din cărțile de economie” Economistul Radu Georgescu trage un semnal de alarmă cu privire la economia României, printr-o postare publicată pe o rețea de socializare, luni, 5 […]
