Rămâi conectat

Politică Administrație

ADR Centru, 15 ani de dezvoltare regională gestionată de la Alba Iulia

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Interviu cu domnul Simion CREŢU, director general ADR Centru

sediul ADR Centru Alba Iulia– Stimate domnule director general, vedem tot mai des în jurul nostru rezultate concrete ale derulării unor proiecte finanţate din fonduri europene. Oraşe, străzi, spitale, şcoli, centre sociale, echipamente pentru intervenţii în situaţii de urgenţă, centre de afaceri, situri industriale, cabinete medicale şi alte activităţi ale firmelor mici, cetăţi istorice, biserici, hoteluri şi multe altele reprezintă destinaţia unor importante sume nerambursabile. Care sunt şi ce înseamnă aceste investiţii în Regiunea Centru?
– În ultimii ani, în jurul nostru se văd în special rezultatele proiectelor finanţate din bugetul Programului Operaţional Regional. De fapt, activitatea noastră a presupus, încă de la înfiinţare, activităţi în domeniul dezvoltării regionale la nivelul Regiunii de Dezvoltare Centru. Fiind organismul executiv al Consiliului pentru Dezvoltare Regională la nivelul Regiunii Centru, noi desfăşurăm activităţi conferite de lege, coordonăm comitetele regionale, elaborăm şi actualizăm Planul de Dezvoltare Regională (PDR) şi documentele strategice din diferite sectoare de la nivel regional. În plus, gestionăm, în calitate de autoritate de implementare sau ca organism intermediar, fondurile alocate Regiunii de Uniunea Europeană, din bugetul naţional sau din alte surse de finanţare. Aproape 1,5 miliarde de dolari, sume gestionate până la aderarea în UE!
– Aceste activităţi se derulează încă dinainte de anul 2000, când ADR Centru s-a înfiinţat la Alba Iulia…
– Da, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru funcţionează din 1998 şi a derulat mai multe programe cu finanţare europeană sau guvernamentală, la nivelul celor 6 judeţe ce constituie Regiunea Centru, începând cu implementarea Programelor Phare 1998-2006, componenta de Coeziune Economică şi Socială. Tot prin ADR Centru au fost derulate la nivelul regiunii programe finanţate de la bugetul naţional, care susţineau redresarea comunităţilor. Puţină lume îşi mai aduce aminte acum că ADR Centru a derulat activităţi legate de administrarea zonelor defavorizate, pentru stimularea investiţiilor în zonele afectate de procesul de restructurare. Practic, valoarea totală a investiţiilor înregistrate de ADR Centru, în baza Legii 332/2001, în perioada 2001-2007, se ridică la suma de peste 1.2 miliarde dolari. În plus, am derulat şi proiectul de Dezvoltare Rurală a Munţilor Apuseni, rezultat ca urmare a unui Acord de împrumut între România şi Fondul Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă (FIDA), având ca obiectiv principal crearea, îmbunătăţirea şi stabilizarea unui mediu economic real al comunităţilor rurale din regiunea Munţilor Apuseni. Unitatea de Implementare a Proiectului s-a aflat în cadrul Agenţiei de la Alba Iulia. În cadrul acestui program, au fost verificate şi validate 573 de credite, în valoare totală de peste 7.4 milioane dolari.
– Ne puteţi spune, pe scurt, ce fonduri a atras ADR Centru în Regiunea noastră din resursele financiare de pre-aderare?
– În perioada 2000-2011 prin ADR Centru au fost derulate din fonduri de preaderare (PHARE) şi de la bugetul de stat, un număr de 9 Programe Phare CES, care cuprind 26 subprograme şi alte 4 programe guvernamentale. Acestea au însumat 539 proiecte, a căror valoare totală a fost de aproape 130 milioane euro, din care peste 88 milioane euro au fost fonduri publice nerambursabile. Aceste proiecte au vizat dezvoltarea infrastructurii de transport, a celei sociale sau de sănătate, a sistemului de mediu sau a celui educaţional, precum şi a mediului de afaceri, inclusiv investiţiile în turism, sau pentru dezvoltarea resurselor umane.
– De fapt, în întreaga sa activitate ADR Centru se bazează pe o structură foarte bine pusă la punct şi pe o logistică importantă. Puteţi să o detaliaţi?
– Desigur. Vă voi da câteva detalii legate în principal de resursa noastră umană, pentru că rezultatele se realizează cu oameni, în echipă, dar şi despre spaţiile pe care le avem la dispoziţie pentru a putea lucra eficient. ADR Centru are o structură independentă formată din 6 departamente, în cadrul cărora lucrează peste 100 salariaţi, din care mai mult de 80 la sediul central din Alba Iulia. Din numărul angajaţilor din Alba Iulia, peste 70% au vechime de peste 5 ani în Agenţie, iar 17% au o vechime de peste 10 ani. Personalul ADR Centru a învăţat de-a lungul timpului foarte mult din experienţa partenerilor noştri germani, în ce priveşte procesul de dezvoltare regională şi gestionarea de fonduri, prin parteneriatul cu Landul Brandenburg, care şi-a deschis o reprezentanţă a Landului în Regiunea Centru, reprezentanţă care funcţionează în sediul nostru din Alba Iulia. Am depăşit cu aproape 10% gradul de contractare a proiectelor finanţate din fonduri structurale.
– Iar acum se implementează proiecte din fonduri structurale…
– Acum ADR Centru gestionează, pe baza experienţei de care v-am spus, 479,37 milioane euro, sume contractate în Regiunea Centru prin 386 de proiecte. Aceste fonduri sunt alocate din bugetul Programului Operaţional Regional, care reprezintă unul din Instrumentele Structurale de care beneficiază ţara noastră. Am ajuns să depăşim bugetul alocat din surse nerambursabile prin Programul Regio, de circa 440 milioane euro. Până la data de 31 mai 2013 au fost depuse pe POR la nivelul Regiunii Centru un număr de 1123 proiecte, cu o valoare totală de peste 1,8 miliarde euro, din care au fost contractate cele 386 proiecte, prin care am angajat 108,86% din suma alocată la nivel regional pe acest program. Alte 204 proiecte sunt în diferite faze ale procesului de selecţie sau în lista de rezervă. Suma absorbită la nivel regional din Programul Regio, la începutul lunii iunie 2013, era de 179,89 milioane euro, adică 41,66% din suma alocată, Regiunea Centru fiind una dintre primele 3 regiuni de la nivel naţional în ce priveşte gradul de absorbţie al fondurilor pentru dezvoltare regională. Practic avem şi 172 de proiecte finalizate, răspândite în întreaga regiune şi în acest an numărul lor va creşte semnificativ.
– Iar din acest an vorbim de un nou program, respectiv cel destinat competitivităţii economice…
– Da, este vorba despre Programul Operaţional Sectorial pentru Creşterea Competitivităţii Economice. În luna martie a fost semnat Acordul Cadru de delegare a atribuţiilor, privind implementarea POS CCE 2007-2013, încheiat de Agenţie cu Ministerul Economiei, în calitate de Autoritate de Management. Atribuţiile delegate prin Acordul cadru către ADR Centru, ca Organism Intermediar se referă la gestionarea unor operaţiuni din cadrul Axei Prioritare 1 a POS CCE. În perioada martie-iunie 2013 au fost realizate activităţi privind evaluarea cererilor de finanţare repartizate şi altele. Din acest punct de vedere, pot să vă spun că, pe acest program, solicitanţii din Regiunea Centru au depus un număr de aproape 400 cereri de finanţare în cadrul apelurilor de proiecte destinate investiţiilor pentru IMM şi al sprijinului pentru consultanţă acordat IMM-urilor, pentru care în perioada următoare va fi demarată evaluarea conformităţii administrative şi eligibilităţii.
– Mulţumim pentru aceste informaţii. Ele au rolul de a ne introduce în subiectul pe care îl abordăm în continuare, respectiv cel al regionalizării. Ce ne puteţi spune în acest sens?
– Prin Programul de Guvernare 2013-2016, s-a prevăzut, în capitolul ”Dezvoltare şi Administraţie”, demararea procesului de regionalizare şi continuarea procesului de descentralizare administrativă şi financiară. Aceste procese sunt necesare pentru a întări legitimitatea autorităţilor publice locale, pentru ca acestea să-şi îndeplinească obiectivele şi pentru modernizarea societăţii româneşti. Cred că întreaga societate românească este convinsă că descentralizarea şi constituirea regiunilor vor conduce la diminuarea dezechilibrelor care există acum între regiuni şi între zonele din interiorul fiecărei regiuni. Încă nu este stabilit numărul de regiuni şi componenţa acestora, respectiv câte şi care judeţe vor intra într-o anumită regiune, dar este foarte clar că punctul de pornire al discuţiei este de la actualele regiuni de dezvoltare de nivel european NUTS II, care au acum doar rol statistic. Stadiul în care suntem acum este de colectare a informaţiilor, în vederea pregătirii procedurii de modificare a Constituţiei şi a pachetului legislativ care să asigure eficienţa acestei reorganizări administrative prin regionalizare. Suntem pentru aducerea competenţelor şi resurselor cât mai aproape de nevoile cetăţeanului!
– Aceste informaţii rezultă din…
– Rezultă din Memorandumul adoptat în şedinţa de Guvern din 19 februarie, care pune pe primul plan principiul subsidiarităţii, ce presupune aducerea competenţelor cât mai aproape de cetăţean, respectiv transferul de atribuţii de la ministere către regiuni şi administraţia locală, dar şi despre principiul asigurării resurselor integrale exercitării competenţelor transferate, adică finanţarea întregului proces, dar şi a noilor responsabilităţi transferate. Se porneşte de la ideea că regiunile vor şti să se implice în modernizarea infrastructurii, fie că vorbim de drumuri regionale, aeroporturi de interes regional, sănătate, asistenţă socială, mediu şi toate celelalte probleme. Nu în ultimul rând, se va putea valorifica şi optimiza producţia agricolă şi se va promova mai eficient turismul, mult mai bine decât de la nivelul unor ministere. Este important şi faptul că procesul de descentralizare nu va duce la desfiinţarea judeţelor, dar va transfera majoritatea serviciilor publice din judeţe către instituţii de interes local aflate în coordonarea autorităţilor locale.
– Şi cum se va face acest lucru?
– Prin trei procese legislative şi administrative, totodată. Prima dată, se va revizui Constituţia şi vedeţi semnalele din mediul politic că acest lucru este în stadiu foarte avansat. În paralel se pregăteşte cadrul normativ necesar organizării şi funcţionării regiunilor. În fine, se va pregăti pachetul de legi pentru descentralizarea competenţelor către regiuni, judeţe, municipii, oraşe şi comune. Practic, Memorandumul a şi stabilit câteva măsuri organizatorice pentru definirea viitoarelor regiuni administrativ-teritoriale. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) are un rol important din acest punct de vedere şi aici funcţionează Secretariatul tehnic în cadrul căruia sunt utilizate informaţii colectate de noi, Agenţiile pentru Dezvoltare Regională.
– Şi cum colectaţi aceste informaţii?
– Cum v-am spus deja, noi elaborăm şi actualizăm Planul de Dezvoltare Regională (PDR) şi documentele strategice din diferite sectoare la nivel regional. Acest lucru înseamnă colectarea de date, analiza şi interpretarea lor, scrierea documentelor de planificare, identificarea partenerilor regionali şi organizarea de întâlniri cu aceştia în vederea stabilirii priorităţilor de dezvoltare şi a portofoliului de proiecte. Chiar în această perioadă se lucrează la elaborarea PDR pentru perioada 2014-2020 şi a portofoliului regional de proiecte aferent acestuia. Deja Strategia de dezvoltare a Regiunii Centru, în actuala componenţă a judeţelor, are o formă de lucru, care este supusă dezbaterii publice şi poate fi consultată pe pagina noastră de internet.
– Dar ce soartă va avea procesul regionalizării, ţinând cont că, până în 2014, un referendum nu va putea fi validat decât cu cvorumul de 50% plus unul?
– Curtea Constituţională a decis să respingă obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. CCR consideră că reducerea la 30% a pragului de prezenţă pentru validarea referendumului este constituţională, în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii. Practic, asta înseamnă că un Referendum pentru modificarea Constituţiei, pentru reorganizare administrativ-teritorială, ar putea fi organizat în curând, doar dacă populaţia este mai bine informată şi conştientizată de importanţa procesului de regionalizare. Probabil că în acest moment se vehiculează informaţii contradictorii şi cetăţenii nu ştiu ce să înţeleagă. Aici intervine rolul nostru: de a-i informa şi de a sublinia avantajele acestui proces. Decizia organizării Referendumului nu aparţine însă ADR-urilor. Pentru viitor, rolul nostru ar putea fi tot cel de gestionare a fondurilor europene, de la Alba Iulia.
– Pe de o parte, Agenţia colectează informaţii pe care le structurează şi le transmite ministerelor, care pregătesc strategia regionalizării. Pe de altă parte, tot ADR Centru se preocupă de implementarea proiectelor cu fonduri nerambursabile, asigurând absorbţia unor importante resurse. Rolul Agenţiei va fi atunci foarte important şi în viitoarea regiune!
– În nici un caz nu trebuie să tratăm problema simplist. ADR Centru acţionează conform atribuţiilor şi competenţelor conferite de Legea 315/2004. Pe lângă activităţile pe care vi le-am prezentat deja, noi derulăm şi activităţi de cooperare externă, dezvoltarea de proiecte regionale contractate în cadrul unor programe cu finanţare de la Comisia Europeană şi pregătirea unor parteneriate şi proiecte concrete de cooperare intra şi interregională. În acest sens ADR Centru implementează la nivel regional, în calitate de beneficiar lider sau partener, o serie de proiecte cu finanţare europeană prin intermediul programelor de cooperare teritorială sau a programelor operaţionale. Aceste proiecte sunt din domeniul energiilor regenerabile şi bioenergiei, serviciilor de sprijin pentru IMM-uri şi altele. Concret, până acum ADR Centru a implementat sau are în implementare un număr de 20 proiecte, prin care s-au atras în regiunea noastră sume de peste 2 milioane de euro. Ce rol ne va fi pregătit în viitor vom vedea. Depinde foarte mult de finalizarea proceselor prevăzute de Memorandumul guvernamental de care am vorbit.
– Fiindcă sediul ADR Centru este în Alba, care este situaţia pentru judeţul nostru în privinţa cererilor de finanţare depuse în ultimii ani?
– Noi nu facem o departajare pe judeţe, ci tratăm Regiunea în ansamblul său. Totuşi, cei interesaţi pot vizualiza pe site-ul www.regio-adrcentru.ro, atât listele complete actualizate ale proiectelor contractate, cât şi o Hartă privind localizarea acestora. Practic, în judeţul Alba s-au depus 178 cereri de finanţare, din care 120 provenind de la microîntreprinderi. Din acest număr total, au fost contractate 58 de proiecte, cu o valoare totală de peste 106 milioane euro şi care solicită fonduri nerambursabile de circa 79 milioane euro. De fapt, obiectivele mari de investiţii în infrastructura din Alba Iulia şi din întregul judeţ, cum  sunt drumurile Blaj-Târnăveni şi staţiile de epurare din Munţii Apuseni (finanţate prin programul Phare), drumul Aiud-Buru, străzile din Blaj şi Zlatna, Ambulatoriul Spitalului din Abrud, Liceul ”Bethlen Gabor” din Aiud, centrele sociale din Aiud, Abrud, Blaj, Cugir şi Zlatna, dar şi 39 de firme mici, Cetatea Vauban şi 2 hoteluri au beneficiat de finanţare nerambursabilă prin ADR Centru. În curând încă două proiecte vor fi contractate la Cugir şi Câmpeni, ridicând valoarea totală a investiţiilor gestionate de noi în judeţ la peste 113 milioane euro.
– Dar, pe lângă ADR Centru, în Alba Iulia există şi alte instituţii importante la nivel regional!
– Într-adevăr, în Alba Iulia funcţionează opt unităţi regionale de implementare a fondurilor structurale, în care lucrează salariaţi care au obţinut abilităţi şi deprinderi legate de implementarea şi monitorizarea proiectelor cu finanţare europeană. De fapt, această resursă umană existentă în Alba Iulia este destul de greu de format şi înlocuit în altă locaţie din Regiunea Centru.
– Întrebarea noastră se referă, în contextul regionalizării, la viitorul ADR Centru şi al altor instituţii în Alba Iulia şi al posibilităţii ca oraşul nostru să devină capitală de regiune!
– Aici vorbim de două aspecte diferite. În primul rând, toate proiectele contractate prin ADR Centru vor sprijini autorităţile publice locale să asigure dezvoltarea economico-socială în raza lor de competenţă. Noi am atras şi gestionat fonduri pentru dezvoltarea municipiilor din regiune, pentru drumuri, pentru sectorul social şi cel educaţional, pentru firme private şi pentru dezvoltarea turismului. Rolul nostru a fost şi este cel de Organism Intermediar, sau de beneficiar în anumite proiecte, rol care nu este modificat de lege. Este necesară actualizarea legislaţiei în privinţa regionalizării, pentru a vorbi de schimbarea rolului nostru, dar tot ceea ce am făcut până acum pentru regiune, am făcut de la Alba Iulia!
Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ şi să fim pragmatici. Actualele discuţii despre regionalizare sunt necesare, dau o şansă oraşelor, judeţelor, să arate care sunt punctele lor forte. Totuşi, semnalele din anumite medii sunt că nu va exista o singură capitală, iar responsabilităţile specifice vor fi prevăzute în fiecare reşedinţă a judeţelor. Asta ar putea însemna că rolul de Organism Intermediar privind atragerea fondurilor nerambursabile pentru regiune să ”rămână”, cum se spune, la Alba Iulia. Este clar că noi, cei de aici, am dori ca oraşul nostru să devină reşedinţă administrativă. Se fac runde de discuţii şi se face lobby pentru asta. La fel fac şi cei din Braşov, la fel face municipiul Sibiu şi la fel fac târgu-mureşenii. Până la urmă este o competiţie bună. Alba Iulia are argumente istorice, are argumentul disponibilităţii de spaţii în zone centrale, are argumentul resurselor umane. Cred că acesta din urmă poate fi decisiv. Personal cred că trebuie, în primul rând, să ne schimbăm mentalitatea, să depăşim percepţia apartenenţei la un anumit judeţ ca pe o „divizare” şi să promovăm extinderea cooperării şi a contactelor intra şi inter-regionale. Practic, trebuie să muncim ca să ne dezvoltăm, nu ca să stagnăm!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Florin Roman, președinte al Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă, în noul Parlament

Ziarul Unirea

Publicat

în

Florin Roman, președinte al Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă, în noul Parlament Florin Roman va ocupa în perioada următoare funcția de președinte a Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă. Citește și: Cum şi-au împărţit […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea