ADMITERE LICEU 2014: A treia etapă de repartizare computerizată are loc joi și vineri
A treia etapă de repartizare computerizată are loc joi și vineri (4-5 septembrie), conform calendarului publicat de Ministerul Educației Naționale. În Alba, promovabilitatea elevilor corigenți de clasa a VIII-a a fost de 100%. Astfel toți cei 205 elevi care sunt acum absolvenți ai clasei a VIII-a, se pot înscrie la liceu.
A treia etapă de repartizare computerizată este pentru elevii care nu au participat la nicio repartizare, care nu au fost repartizați în etapele anterioare, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care și-au încheiat situația școlară mai târziu.
La liceu se pot înscrie și elevii care nu au susținut evaluarea națională, dat fiind faptul că învățământul de 10 clase este obligatoriu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | Două lebede, surprinse pe Mureș, la Sântimbru: „Un semn că natura își găsește și ea liniștea în satele noastre”
Două lebede, surprinse pe Mureș, la Sântimbru: „Un semn că natura își găsește și ea liniștea în satele noastre” Două lebede au fost surprinse pe Mureș, în comuna Santimbru, localitatea Totoi, astăzi, 3 martie 2026. Videoclipul a fost făcute de Roxana, o localnică. Imaginile au fost distribuite pe o rețea de socializare de către primarul […]
Când începe și când se poate invoca prescripția în executarea silită? Precizările Judecătoriei Alba Iulia
Când începe și când se poate invoca prescripția în executarea silită? Precizările Judecătoriei Alba Iulia Judecătorii Secției civile din cadrul Judecătoriei Alba Iulia au analizat, în ședința de practică neunitară din februarie 2026, momentul în care poate interveni prescripția dreptului de a obține executarea silită. În urma dezbaterilor, magistrații au stabilit, cu majoritate, că prescripția […]
VIDEO | Reabilitarea Liceului Tehnologic Aiud, la doar 30%: Contractul cu actualul constructor ar urma să fie reziliat. ,,Urmează organizarea unei noi proceduri de atribuire”
VIDEO | Reabilitarea Liceului Tehnologic Aiud, la doar 30%: Contractul cu actualul constructor ar urma să fie reziliat. ,,Urmează organizarea unei noi proceduri de atribuire” Proiectul de reabilitare și modernizare a Liceului Tehnologic din Aiud este realizat în proporție de doar aproximativ 30%, deși termenul inițial de finalizare era decembrie 2023. Investiția, estimată inițial la […]