ADI Salubris, asociația care “păstorește” gunoiul din Alba, amendată cu 15.000 de lei de Garda de Mediu
ADI Salubris, asociația care “păstorește” gunoiul din Alba, amendată cu 15.000 de lei de Garda de Mediu
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Salubris Alba, prin intermediul căreia este gestionată colectarea, transportul și managementul deșeurilor din județ, a fost amendată recent de Garda de Mediu.
Potrivit comisarului-șef al CJ Alba al GNM, Dănuț Hălălai, sancțiunea contravențională a fost aplicată pentru că nu ar fi aprobat pentru beneficiarii serviciilor de salubritate tarife distincte pentru deșeurile reciclabile față de deșeurile menajare. „Fapta este prevăzută de art. 17, alin. 5, lit. i, coroborat cu art. 62, alin. 1, lit. d, din OUG nr. 92/2001 privind regimul deșeurilor. S-a aplicat amendă în cuantum maxim – 15.000 de lei, limitele fiind între 5.000 – 15.000 de lei”, a menționat comisarul-șef Dănuț Hălălai.
El a precizat că ADI Salubris Alba ar fi achitat deja jumătate din cuantumul minim al amenzii, adică 2.500 de lei, și poate formula plângere contravențională.
Ziarulunirea.ro a scris în repetate rânduri, de mai bine de un an, că hotărârile ADI Salubris și cele de CL nu prevăd tarife distincte pentru toate categoriile de deșeuri, ba chiar mai mult decât atât, în cuprinsul lor conțin dispoziții referitoare la tarifele pe pubelă (recipienți), care nu au făcut niciodată obiectul achiziției.
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară SALUBRIS Alba s-a constituit în scopul înființării, organizării, finanțării, exploatării, monitorizării și gestionării în comun a serviciilor de salubrizare pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale membre, precum și realizarea în comun a unor proiecte de investiții publice de interes zonal sau regional destinate înființării, modernizării și/sau dezvoltării, după caz, a sistemelor de utilități publice aferente serviciilor de salubrizare pe baza strategiei de dezvoltare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Angajații STP Alba, din nou fără salarii de două luni. Când și-ar putea primi oamenii drepturile bănești restante
Angajații STP Alba, din nou fără salarii de două luni. Când și-ar putea primi oamenii drepturile bănești restante Criza transportului public din Alba pare o epopee fără sfârșit. La mijlocul lunii februarie 2026, angajații STP sunt din nou cu restanțe salariale de 2 luni, respectiv lunile decembrie 2025 și ianuarie 2026. Mai mulți angajați STP […]
Filmul TRAGEDIEI de la Gârbova de Sebeș pas cu pas: Un bărbat de 40 de ani, din Câlnic, îngrijitor de animale la o fermă, a decedat după ce a căzut într-un lac artificial
Filmul TRAGEDIEI de la Gârbova de Sebeș pas cu pas: Un bărbat de 40 de ani, din Câlnic, îngrijitor de animale la o fermă, a decedat după ce a căzut într-un lac artificial Polițiștii și inspectorii de muncă din Alba au efectuat, marți, 17 februarie 2026 cercetări la Gârbova de Sebeș. În dimineața zilei de […]
FOTO | Cine este bărbatul de 40 de ani care s-a înecat în lacul artificial de la Gârbova de Sebeș: Cum s-a produs tragedia
Cine este bărbatul de 40 de ani care s-a înecat în lacul artificial de la Gârbova de Sebeș: Cum s-a produs tragedia Vasile Ghișe, în vârstă de 40 de ani, este bărbatul care s-a înecat, în dimineața zilei de marți, 17 februarie 2026, într-un lac artificial de la Gârbova de Sebeș. Bărbatul era din Câlnic. […]