Curier Județean

Adăpostul pentru câinii fără stăpân, de la Blaj, finalizat până la sfârșitul lunii februarie. Patrupezii cu stăpân capturați, restituiți doar contracost

Ioana Oprean

Publicat

în

Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Rotar, a anunțat printr-o postare pe rețeaua de socializare Facebook că adăpostul pentru câinii fără stăpân va fi finalizat până la sfârșitul lunii februarie.

Astfel, potrivit acestuia situația câinilor fără stăpân de pe raza municipiului Blaj va fi rezolvată în maximum o lună de zile, odată cu finalizarea adăpostului situat în zona stației de epurare. În prezent, adăpostul pentru câinii fără stăpân este realizat în proporție de 85%, iar până la finalul lunii februarie acesta va deveni funcțional.

Adăpostul pentru câinii fără stăpân va fi unul modern, va respecta toate standardele prevăzute de legislația sanitar veterinară, legislația privind gestionarea câinilor fără stăpân și va beneficia de serviciile calificate ale unui medic veterinar și de personal instruit.

Până la finalizarea acestui adăpost, Primăria Municipiului Blaj nu are cadrul legal pentru prinderea și ridicarea câinilor fără stăpân de pe raza orașului, iar încercările noastre pentru rezolvarea acestei situații nu au avut succes, deoarece nicio asociație autorizată în acest sens nu a dorit să preia gestionarea câinilor fără stăpân de pe raza orașului sau măcar să ridice acești câini contracost, toate adăposturile existente la nivel național funcționând la capacitate maximă.

Odată cu finalizarea acestei investiții, vom putea gestiona la nivelul comunității noastre situația câinilor fără stăpân. De asemenea, va exista la dispoziția populației o adresă de contact pentru sesizări în privința câinilor periculoși de pe raza municipiului Blaj, pentru a putea interveni cu promptitudine.

Adresez rugămintea către toți proprietarii de câini de pe raza municipiului Blaj să nu-i lase nesupravegheați în afara curților sau a locuințelor. În situația în care patrupedele vor fi prinse și duse la noul adăpost pentru câini, recuperarea acestora se va putea face doar contracost.

”Cunosc situația prezentă, știu că numărul câinilor fără stăpân de pe raza localității noastre este în creștere însă, până la finalizarea adăpostului pentru câini, solicit înțelegere din partea dumneavoastră. Recomand multă atenție în această perioadă și, mai ales, supravegherea copiilor.

Vă asigur că odată cu deschiderea adăpostului pentru câinii fără stăpân, Blajul se va ridica, în cel mai scurt timp, la nivelul unui oraș european și din acest punct de vedere!”, a precizat edilul Blajului.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

INCENDIU de vegetație uscată în Războieni-Cetate: Intervin pompierii din Aiud și SVSU Ocna Mureș

Ioana Oprean

Publicat

în

INCENDIU de vegetație uscată în Războieni-Cetate: Intervin pompierii din Aiud și SVSU Ocna Mureș Un incendiu de vegetație uscată s-a produs, duminică, 15 martie 2026, la Războieni-Cetate. „Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în localitatea Războieni-Cetate”, a anunțat ISU Alba la ora 14.15. Incendiul se manifestă pe o […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | ACCIDENT în Sebeș: Coliziune între 3 autovehicule pe strada Dorin Pavel

Ioana Oprean

Publicat

în

ACCIDENT în Sebeș: Coliziune între 3 autovehicule pe strada Dorin Pavel Un accident rutier s-a produs duminică, 15 martie 2026, în municipiul Sebeș. „Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la un accident rutier produs în municipiul Sebeș, strada Dorin Pavel. În accident ar fi 3 auto implicate, fără […]

Citește mai mult

Curier Județean

15 martie 2026 | Hramul Mănăstirii „Sfânta Cruce” din Aiud: Lăcaș de cult ridicat în apropierea „Râpei Robilor”

Ioana Oprean

Publicat

în

15 martie 2026 | Hramul Mănăstirii „Sfânta Cruce” din Aiud: Lăcaș de cult ridicat în apropierea „Râpei Robilor” Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Aiud și-a serbat, duminică, 15 martie 2026 hramul, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei. Mănăstirea este ridicată în apropierea locului numit „Râpa Robilor”, acolo unde au fost îngropați numeroși deținuți politici […]

Citește mai mult