Rămâi conectat

Politică Administrație

Acțiunile Albalact sunt tranzacționate, de miercuri, pe piața reglementată a Bursei de Valori București

Ziarul Unirea

Publicat

în

  • Compania Albalact își păstrează creșterea în primul trimestru al anului 2015

Acțiunile Albalact sunt tranzacționate, de miercuri, pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București, după ce Consiliul de Administrație al BVB a aprobat listarea companiei pe piața principală, în urma transferului de pe piața Rasdaq.

Albalact01Debutul Albalact pe piata reglementată a fost marcat, astăzi, de deschiderea oficială a ședinței de tranzactionare, eveniment la care au participat reprezentanții Albalact – Raul Ciurtin, Președinte; Stephane Batoux, Director General și Adrian Radovici, Director Financiar -, reprezentanții fondului de investiții RC2 (care deține 25,44% din acțiunile Albalact) – Cornelia Oancea și Ioan Florescu, reprezentanții BCR – intermediarul companiei Albalact, reprezentanții BVB – Lucian Anghel, Președintele CA BVB și Ludwik Sobolewski, director general BVB și Mișu Negrițoiu – președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

“Albalact există pe piața de capital de niște ani buni, iar acest lucru a contribuit într-o măsură importantă la succesul companiei, care a fost, astfel, vizibilă nu doar pentru consumatori, ci și pentru investitori și a învățat să comunice transparent în direcția potrivită. Momentul de astăzi, când titlurile companiei sunt tranzacționate pe piața principală a Bursei de la București, este unul istoric pentru Albalact. Vrem să ne dezvoltăm în continuare pe piața de capital, iar pentru asta avem nevoie de investiții noi. Albalact a avut o creștere constantă în ultimii zece ani, iar noi încă suntem entuziaști și căutăm oportunități noi în piață. Cred că Albalact va fi un emitent atractiv pentru toate tipurile de investitori. În același timp, privesc cu multă încredere evoluția și perspectivele Bursei de Valori București și mai cred că există o mare dorință a investitorilor, dar și a populației de a-și plasa banii în companii românești”, declară Raul CIURTIN, președintele Consiliului de Administrație al ALBALACT.

Albalact02Albalact a făcut demersurile din luna februarie a acestui an pentru transferul de pe Rasdaq pe cea mai importantă piață de capital, după promulgarea Legii 151/2014 privind clarificarea statutului juridic al acţiunilor tranzacţionate pe Piaţa Rasdaq.

Albalact vine pe piața principală a BVB cu o cifră de afaceri de 474.909.116 lei în 2014 – mai mare cu 12% decât în anul precedent – și cu un obiectiv de creștere cu 7% a afacerilor în 2015, până la 508.559.792 lei. Compania și-a bugetat un profit operaţional (EBITDA) de 31 milioane lei pentru anul 2015, arată raportul financiar individual pe anul 2014 aprobat în Adunarea Generală a Acționarilor din luna aprilie 2015.

Compania prezintă pentru prima dată și situațiile financiare trimestriale consolidate, întocmite conform Ordinului Ministerului Finantelor Publice 3055/2009, neauditate. Situațiile financiare cuprind rezultatele Albalact SA, dar si rezultatele societăților Rarăul SA Câmpulung Moldovenesc și Albalact Logistic SRL, pe care Albalact SA le deține. Grupul Albalact își păstrează creșterea și în primul trimestru

Albalact03al acestui an. Grupul Albalact a încheiat primele trei luni din 2015 cu o cifră de afaceri de 121.265.536 lei, cu 11,9% mai mare decât cifra de afaceri consolidată a grupului din aceeași perioadă a anului trecut, așa cum reiese din situațiile financiare consolidate, întocmite conform Ordinului Ministerului Finanțelor Publice. Profitul obținut de grupul de companii Albalact în primul trimestru este de 3.575.491 lei, mai mare cu 24% față de profitul din aceeași perioadă a anului trecut, se arată în aceleași situații financiare consolidate conform OMFP 3055/2009, neauditate.

“Vom continua aceeași strategie pentru o creștere sănătoasă a afacerilor, iar premisele sunt bune și ne dau încrederea că la sfârșitul anului ne vom atinge obiectivele. Așa cum am promis, continuăm să dezvoltăm portofolii și să ne extindem în categorii pe care le considerăm de viitor. Am adus deja în piață un produs nou, care dezvoltă portofoliul de iaurturi al brand-ului Zuzu pe segmentul Sănătate Activă, acolo unde găsim din ce în ce mai mulți consumatori. Este vorba despre gama Zuzu Bifidus, iaurturi cu culturi lactice vii care sunt benefice pentru sănătatea sistemului digestiv. Vom veni anul acesta și cu alte inovații, atât la nivel de produs, cât și la nivel de ambalaj. Și contextul economic în 2015 ne permite să fim mai optimiști. Reducerea TVA-ului la 9% la alimente va îmbunătăți puterea de cumpărare și credem că va duce la o ușoară creștere a consumului”, spune Stephane BATOUX, Director General ALBALACT.

Albalact a lansat luna aceasta noua gamă de iaurturi Zuzu Bifidus care include opt sortimente de iaurt ce conțin o combinație de culturi lactice vii (bifidobacterium si lactobacillus acidophilus), ce contribuie la protecția și echilibrul florei intestinale. Noua gamă Zuzu Bifidus vine cu o rețetă fără lapte praf, cu combinații răcoritoare de fructe, mixuri unice în gama iaurt cu cereale și un ambalaj foarte practic pentru sortimentele de băut.

Albalact este cel mai mare procesator român de lactate din România. În fiecare an, Albalact a investit pentru a-și dezvolta portofoliul și a inova, atât în produse, cît și în ambalaje urmând o strategie adaptată realist la nevoile și evoluția pieței. Cea mai mare inovație recentă a companiei este bidonul de plastic cu mâner, lansat în 2014 sub brand-ul Zuzu, în premieră pentru România. Ambalajul modern și foarte practic a venit și cu gramaje noi, care nu au existat până acum în piață laptelui – 1,8 litri pentru familii și consumatorii de volum și 0,5 litri pentru consumul de impuls. Proiectul a adus companiei Albalact o creștere cu 20% a cotei de piață în categoria lapte.

În 2014, Albalact a finalizat investiții de aproximativ 8 milioane de euro pentru modernizarea și extinderea capacității de producție a fabricii de la Oiejdea, din județul Alba. Investițiile au fost gândite să susțină creșterea companiei în următorii ani și să-i consolideze poziția pe mai multe segmente de piață.

Albalact este lider cu brand-ul Zuzu în piața de lapte (lapte UHT și lapte pasteurizat) încă din anul 2008. Albalact mai este lider de piață pe segmentul untului de masă și pe segmentul smântână, cu brand-ul omonim De Albalact. Extinderea în categoria iaurt cu portofoliul Zuzu a adus compania între primii trei producători de iaurt din țară, iar cu brand-ul Rarăul și gama de brânză proaspătă de vaci compania a urcat pe locul 2 în această categorie.

Albalact are un portofoliu de peste 150 de produse, comercializate sub cele 5 brand-uri ale sale: Zuzu, Fulga, De Albalact, Rarăul și Poiana Florilor. Compania deține 99,01% din acțiunile societății Rarăul din Câmpulung Moldovenesc.

***

Albalact – Alba Iulia este cea mai mare companie cu capital majoritar românesc din industrie. Înfiinţată în anul 1971 şi transformată în societate comercială pe acţiuni în 1990, Albalact a fost privatizată în 1999. Grupul Albalact, cu peste 900 de angajaţi, are acționariat majoritar românesc şi este listată pe piața principală a Bursei de Valori Bucureşti. Albalact deţine 99,01% din pachetul de acţiuni al societăţii Rarăul Câmpulung Moldovenesc și mai deține în proporție de 100% societatea de logistică Albalact Logistic SRL. Albalact comercializează produse proaspete pasteurizate şi UHT sub brand-urile sale Fulga, Zuzu, Fruzu, Rarăul, De Albalact şi Poiana Florilor.

Pentru informaţii suplimentare contactați:

Raluca Balotă – Manager Comunicare Albalact;

[email protected]

Comunicat Albalact_Deschidere Tranzactionare BVB.doc

(V.N.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă Adrian Bara, deputat PSD de Alba: Sărbători Pascale binecuvântate, pline de armonie, lumină și speranță!

Ziarul Unirea

Publicat

în

Sărbători Pascale binecuvântate, pline de armonie, lumină și speranță! Sfintele Sărbători Pascale reprezintă esența credinței noastre, victoria vieții asupra morții și o perioadă de reînnoire spirituală în care conștientizăm, mai mult ca oricând, că putem fi mai buni, mai empatici, mai îngăduitori unii cu alții pe toată perioada anului, nu doar de sărbători. Am fost […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Acces în premieră la rețele de apă și canalizare pentru 1.500 de locuitori, de pe 10 străzi, din Alba Iulia: Au fost recepționate lucrările

Lucian Daramus

Publicat

în

Acces în premieră la rețele de apă și canalizare pentru 1.500 de locuitori, de pe 10 străzi, din Alba Iulia: Au fost recepționate lucrările Aproape 1.500 de locuitori ai străzilor Emil Racoviță, Alexandru Odobescu, Petre Ispirescu, Humulești, Simion Mîndrescu, Alexandru Vlahuță, Dimitrie Bolintineanu, Cenade, Episcop Emilian Birdaș și Victor Babeș au, de joi, 17 aprilie […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Mesajul primarului Gabriel Pleșa pentru albaiulieni, cu ocazia Sărbătorilor Pascale

Ziarul Unirea

Publicat

în

Mesajul primarului Gabriel Pleșa pentru albaiulieni, cu ocazia Sărbătorilor Pascale Dragi albaiulieni, Câte lumini poate aprinde flacăra unei singure lumânări? Nenumărate! Și ce bucurie împărtășită ca, în noaptea Învierii, ortodocși, catolici, reformați, evanghelici și întreaga lume creștină să ne adunăm cu toții în jurul aceleiași Lumini, dăruind din ea fără să pierdem nimic, dar câștigând […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Vasile Pușcă, fost primar al comunei Valea Lungă, acuzat de ANI de conflict de interese

Lucian Daramus

Publicat

în

Vasile Pușcă, fost primar al comunei Valea Lungă, acuzat de ANI de conflict de interese Agenția Națională de Integritate (ANI) a anunțat, marți, 15 aprilie 2025, că a constatat conflictul de interese de natură administrativă sau starea de incompatibilitate în cazul a patru aleși locali. Între aceștia se află și Vasile Pușcă, actualmente consilier local […]

Citește mai mult

Politică Administrație

18-21 aprilie 2025: SPCLEP Alba Iulia, program special în minivacanța de Paște 2025, pentru înregistrarea deceselor

Ziarul Unirea

Publicat

în

18-21 aprilie 2025: SPCLEP Alba Iulia, program special în minivacanța de Paște 2025, pentru înregistrarea deceselor Activitatea Serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor (SPCLEP) Alba Iulia se va desfășura în perioada 18 – 21 aprilie 2025 după un program special, a anunțat Primăria Alba Iulia. Astfel, în minivacanța de Paște 2025, ghișeele vor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea