Curier Județean

Acţiuni ale IPJ Alba de verificare a comerţului cu alimente – Peste 650 de sancțiuni contravenționale în perioada 14 – 20 aprilie

Ioana Oprean

Publicat

în

Premergător sărbătorilor pascale, Poliţia Română desfășoară acțiuni pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul comerțului cu produse alimentare. În ultima săptămână, poliţiştii din Alba au aplicat peste 650 de amenzi şi au confiscat alcool şi produse alimentare în valoare de 6.739 lei.

În perioada 14 – 20 aprilie 2016, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sprijiniţi de poliţişti de ordine publică, rutieră şi transporturi, împreună cu specialişti ANSVA şi ANPC au organizat 6 acţiuni de control ce au avut ca scop prevenirea şi combaterea activităţilor comerciale ilicite.

Cu ocazia acestor acţiuni au fost constatate 12 infracţiuni, din care una de evaziune fiscală şi au fost aplicate 653 de sancţiuni contravenționale.

Valoarea totală a amenzilor a fost de 144.170 lei, din care 26.100 pentru fapte de natură economică.

Totodată, au fost confiscate produse alimentare şi băuturi alcoolice, în valoare de 6.739 lei.

Acţiunile poliţiştilor din Alba, pentru protejarea populaţiei împotriva actelor comerciale ilicite şi combaterea evaziunii fiscale în domeniul comerţului cu produse alimentare, vor continua în toată această perioadă, premergătoare Floriilor şi Paştelui Ortodox.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

INCENDIU la o anexă gospodărească din Sântimbru: Au intervenit pompierii din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

INCENDIU la o anexă gospodărească din Sântimbru: Au intervenit pompierii din Alba Iulia Un incendiu a izbucnit în noaptea de duminică spre luni la o anexă gospodărească din Sântimbru. Au intervenit pompierii din Alba Iulia. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru stingerea unui incendiu în localitatea Santimbru, pe strada Crinului nr 64. Din informațiile […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Ayana Rancea, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiu special la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Ayana Rancea, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiu special la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română 2026 Eleva Ayana Maria Rancea, din clasa a XII-a la Liceul Teoretic Teiuș, a obținut Premiul Special la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română – etapa națională, desfășurată la Botoșani.  Această realizare remarcabilă […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Programul de studii în sistem dual „Robotică și Automatizări Industriale” lansat oficial la Universitatea din Alba Iulia: „Educația înseamnă nu doar teorie, ci și experiență practică”

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul de studii în sistem dual „Robotică și Automatizări Industriale” lansat oficial la Universitatea din Alba Iulia Vineri, 3 aprilie 2026 a avut loc la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia lansarea oficială a noului program de studii ăn sistem dual „Robotică și Automatizări Industriale”. „Acesta completează oferta noastră de studii duale, alături de […]

Citește mai mult