Acţiunea „Foc de artificii”: Dosar penal pentru un tânăr din Alba Iulia, prins cu pocnitori și artificii
Acţiunea „Foc de artificii”: Dosar penal pentru un tânăr din Alba Iulia, prins cu pocnitori și artificii
Miercuri, 19 decembrie 2018, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia l-au depistat, pe B-dul Revoluţiei din Alba Iulia, pe un tânăr de 27 de ani, din municipiu, care avea asupra sa 920 de articole pirotehnice (pocnitori şi artificii), pe care încerca să le comercializeze, fără drept.
Toate articolele pirotehnice au fost confiscate, iar faţă de tânărul care a încercat să le comercializeze, în mod ilegal, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de „efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 37 din Legea 126/1995 privind regimul materiile explozive.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Luca Leterna, elev al Școlii Gimnaziale „Nicodim Ganea” Bistra, calificat la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română: Punctaj foarte bun la faza județeană
Luca Leterna, elev al Școlii Gimnaziale „Nicodim Ganea” Bistra, calificat la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română: Punctaj foarte bun la faza județeană Elevii Școlii Gimnaziale „Nicodim Ganea” Bistra au obținut deosebite obținute la faza județeană a Olimpiadei de Limba și Literatura Română, desfășurată vineri, 13 martie, 2026, la Colegiul Tehnic „Apulum” […]
FOTO | Mihaela Mih-Dehelean, la Gala Excelenței în Fitness: “Inima mea a bătut pentru visul meu și pentru România”
Mihaela Mih-Dehelean, la Gala Excelenței în Fitness: “Inima mea a bătut pentru visul meu și pentru România” Mihaela Mih-Dehelean a participat, ieri, 21 martie 2026, la Gala Excelenței în Fitness – Performanțele anului 2025. Sportiva a publicat un mesaj emoționant, pe o rețea de socializare, în care a vorbit despre anii de muncă, disciplina și […]
UPDATE FOTO | ACCIDENT rutier la Petrești, pe DN67C: Două autoturisme, implicate. Intervine de urgență un echipaj de prim-ajutor
ACCIDENT rutier la Petrești pe DN67C: Două autoturisme, implicate Un accident rutier a avut loc astăzi, 22 martie 2026, la Petrești, pe DN67C. Din primele informații, două autoturisme sunt implicate. Citește și: ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat Potrivit ISU […]