Actualitate

Acțiunea „Foc de artificii” 2017, declanșată de Poliția Română. Controale în toată țara, la comercianții de articole pirotehnice. Ce riscă cei care nu respectă legea

Ioana Oprean

Publicat

în

Poliția Română continuă și în acest an acțiunea națională ”FOC DE ARTIFICII”, pentru verificarea legalității operațiunilor cu articole pirotehnice desfășurate de persoanele fizice și juridice.

În perioada 21 noiembrie 2017 — 5 ianuarie 2018, din dispoziția șefului Poliției Române, chestor principal de poliție Bogdan Despescu, polițiștii acționează, în toată țara, pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislației privind obiectele pirotehnice.

Astfel, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul I.G.P.R., cu sprijinul Direcției de Ordine Publică din I.G.P.R., polițiștii vor efectua acțiuni și controale, atât la societățile comerciale autorizate să desfășoare operațiuni cu articole pirotehnice, cât și în zona piețelor, târgurilor sau centrelor comerciale.

Poliția Română reamintește că este interzisă deținerea, utilizarea și vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 și 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 și T2) și a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine și siguranță publică, securitate și pentru protecția mediului.

Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor și a mediului.

Nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situații:

a) între orele 24.00 și 06.00, cu excepția evenimentelor de interes local, național sau internațional, în baza aprobării autorităților locale;

b) la o distanță mai mică de 50 de metri de construcțiile de locuințe cu până la 4 niveluri și la mai puțin de 100 de metri față de cele cu peste 4 niveluri;

c) la o distanță mai mică de 500 de metri de instalațiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare și livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalațiile de gaze.

d) la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;

e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;

f) pe drumurile publice deschise circulaiei rutiere, pe aleile pietonale și în spațiile deschise cu aglomerări de persoane;

g) la o distanță mai mică de 500 de metri de păduri.

Totodată, în conformitate cu legislația în vigoare, este permisă organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 și 4 numai în condițiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situații de urgență județean și avizul inspectoratului județean de poliție pe a cărui rază se execută jocurile respective.

Orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 și P1 către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 18 ani, precum și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, se arată în comunicatul de presă. (A.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ajutoare pentru pensionari și familii vulnerabile 2026: Guvernul pregătește sprijin financiar pentru pensii sub 3.000 de lei

Unirea Ziarul

Publicat

în

Ministerul Muncii pregătește o OUG cu ajutoare pentru pensionari și familii vulnerabile Sprijin financiar pentru pensiile sub 3.000 de lei, bani pentru familii cu copii și măsuri speciale pentru familiile monoparentale. Noile măsuri vizează în special pensionarii cu pensii mici, familiile cu venituri reduse și gospodăriile care au copii în întreținere. Autoritățile susțin că aceste […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Autostrada A1: 1.500 de oameni și peste 300 de utilaje grele pe șantierele secțiunii Cornetu-Tigveni: „Străpungerea” Carpaților, în ritm susținut

Ioana Oprean

Publicat

în

Autostrada A1: 1.500 de oameni și peste 300 de utilaje grele pe șantierele secțiunii Cornetu-Tigveni: „Străpungerea” Carpaților, în ritm susținut „Mobilizarea este foarte bună pe Secțiunea 3 (Cornetu-Tigveni) a Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1)! Progresul pe acest important contract de infrastructură rutieră din România a depășit pragul de 12%”, a anunțat, joi, 12 martie 2026, Cristian Pistol, […]

Citește mai mult

Actualitate

Alba Iulia și Sebeș, orașe-fanion într-un proiect de creștere a capacităților de planificare integrată a energiei, climei și spațiului

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Alba Iulia și Sebeș, orașe-fanion într-un proiect de creștere a capacităților de planificare integrată a energiei, climei și spațiului Agenția Locală a Energiei Alba (ALEA), în calitate de partener în consorțiul european al proiectului LIFE IN-PLAN, a organizat, miercuri, 11 martie 2026, conferința națională de diseminare a rezultatelor proiectului. Evenimentul a reunit peste 30 de […]

Citește mai mult