Acord „istoric” în G7: Marile corporații, OBLIGATE să plătească impozit de cel puțin 15%
Grupul celor mai bogate țări ale planetei, a ajuns sâmbătă la un acord pentru un impozit global minim de cel puțin 15%, relatează Reuters. Reforma ar urma să limiteze capacitatea marilor corporații de a-și muta profiturile în paradisuri fiscale pentru a scăpa de taxe.
Este o decizie „istorică”, potrivit ministrului britanic de Finanțe, Rishi Sunak, citat de BBC.
„Vom asigura o coordonare adecvată între aplicarea noilor reguli fiscale internaționale și eliminarea tuturor impozitelor pe servicii digitale și a altor măsuri similare relevante pentru toate companiile”, au anunțat miniștrii de finanțe din G7, grup care include SUA, Marea Britanie, Canada, Franța, Germania, Japonia, Italia.
Giganții din domeniul tehnologiei, precum Amazon și Google, ar putea fi printre companiile afectate de această măsură, care ar putea aduce miliarde de dolari în taxe către guverne, pentru a achita datoriile făcue în timpul crizei COVID.
Acordul celor 7 va determina presiuni asupra altor țări să urmeze exemplul, inclusiv la o reuniune a G20, care va avea loc luna viitoare.
Sunak a declarat că acordul a fost conceput pentru a crea condiții de concurență echitabile pentru companiile globale.
„După ani de discuții, miniștrii de finanțe ai G7 au ajuns la un acord istoric pentru a reforma sistemul fiscal global pentru a-l face potrivit pentru era digitală globală”, a spus el.
Reforma vine în contextul în care guvernele lumii se confruntă cu niveluri record de împrumuturi din cauza pandemiei de coronavirus.
SUA au amenințat cu impunerea de bariere tarifare punitive pentru UK și alte cinci țări, ca represalii după ce acestea au impus, recent, taxe pe servicii digitale asupra companiilor americane.
Propunerile administrației Biden sunt menite să înlocuiască astfel de decizii unilaterale prin crearea de acorduri internaționale prin care să fie „capturate” profiturile imense făcute de giganți precum Apple și Microsoft în Europa și pe alte continente.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba”
Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba” Cetățenii din Alba Iulia au semnalat în ultima perioadă numeroase cazuri de cedări și surpări ale îmbrăcăminților rutiere la cămine de canalizare și […]
ACCIDENT rutier GRAV pe DJ 706B: O șoferiță din Alba a lovit MORTAL un bărbat care se deplasa pe bicicletă
ACCIDENT rutier GRAV pe DJ 706B: O șoferiță din Alba a lovit MORTAL un bărbat care se deplasa pe bicicletă Un bărbat de 82 de ani din comuna Luncoiul de Jos a murit, miercuri, 18 martie 2026, după ce a fost lovit de un autoturism pe DJ 706B, în localitatea Stejărel. Victima se deplasa pe […]
O elevă din Apuseni, rezultate remarcabile la olimpiada de biologie: Geanina Corcheș a obținut locul I la faza județeană și s-a calificat la etapa națională
O elevă din Apuseni, rezultate remarcabile la olimpiada de biologie: Geanina Corcheș a obținut locul I la faza județeană și s-a calificat la etapa națională Etapa județeană a olimpiadei de biologie s-a desfășurat în data de 6 martie 2026, la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Alba Iulia, coordonată de inspector școlar Mateescu Mihaela. Au participat […]