Ştirea zilei

Acord de recunoașterea vinovăției încheiat de un șofer mort de beat, care a intrat cu mașina într-un scuar pe autostrada A1: 10.000 de euro, mita pe care a vrut să o dea polițiștilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Acord de recunoașterea vinovăției încheiat de un șofer mort de beat, care a intrat cu mașina într-un scuar pe autostrada A1: 10.000 de euro, mita pe care a vrut să o dea polițiștilor

Un șofer mort de beat, care a intrat cu mașina într-un scuar pe autostrada A1 a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției. A vrut să le dea polițiștilor bani pentru a-i trece cu vedere fapta.

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus sesizarea instanţei de judecată cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat cu un inculpat persoană fizică pentru săvârșirea infracțiunilor de:

– dare de mită prev. de art. 290 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 6 din Legea nr.78/2000 republicată.
– conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prev. de art. 336 alin. 1 C.pen. totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.

În acordul de recunoaştere a vinovăţiei, procurorul a reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

La data de 12.08.2024, în jurul orei 14:46, inculpatul a condus autoturismul pe autostrada A1 având o îmbibaţie de 3,40 g/l alcool pur în sânge şi a intrat în coliziune cu un scuar de delimitare a intersecţiei dinspre autostrada A1 cu DN7.

Citește și: Bărbat din Câmpeni, REȚINUT de polițiști, după ce s-a urcat la volanul mașinii „MORT DE BEAT”. Ce alcoolemie avea șoferul

În cursul zilei de 12.08.2024, fiind identificat în trafic, pe autostrada A1, în calitate de conducător auto, după testarea cu etilotestul şi în timp ce se deplasa împreună cu agenţii de poliţie înspre Spitalul Municipal Sebeş în vederea recoltării de probe biologice, inculpatul le-a promis acestora în mod insistent şi repetat sume de bani (1.000 Euro, 2.000 Euro, 10.000 Euro) pentru ca aceştia să nu îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu şi să nu întreprindă demersurile legale generate de conducerea unui autoturism pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.

În prezenţa avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaşte săvârşirea infracţiunilor pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, acceptă încadrarea juridică şi este de acord cu stabilirea pedepsei rezultante de 2 ani şi 6 luni închisoare, care urmează să fie suspendată sub supraveghere în baza dispoziţiilor art. 91 Cod penal pe un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni.

Totodată, acesta a fost de acord şi cu interzicerea exercitării dreptului de a conduce orice categorie de vehicule pentru care legea impune obligativitatea deţinerii permisului de conducere pe o durată de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la o instituţie publică.

Pentru soluţionarea cauzei, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a beneficiat de sprijinul organelor de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba.

Precizăm că întocmirea acordului de recunoaştere a vinovăţiei este o etapă a procesului penal, reglementată în Codul de procedură penală, care reprezintă finalizarea anchetei penale şi trimiterea dosarului la instanţa competentă, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | INEDIT la Alba Iulia: Garda Apulum a refăcut, în premieră, ritualul roman de purificare a instrumentelor muzicale militare. Tradiție înaintea debutului campaniilor militare

Bogdan Ilea

Publicat

în

INEDIT la Alba Iulia: Garda Apulum a refăcut, în premieră, ritualul roman de purificare a instrumentelor muzicale militare. Tradiție înaintea debutului campaniilor militare Sezonul reconstituirilor istorice antice organizate de Garda Apulum din Alba Iulia a debutat astăzi, 21 martie 2026, la ora 13:00, cu un moment special inspirat din tradițiile Romei antice. Mai exact, Garda […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | ,,Sărbătoarea mierii” 2026 a început la Blaj: ”Mica Romă” a devenit cel mai dulce oraș din România. Ateliere de meșteșuguri, olărit, concerte și poze cu Regina Mierii, printre activități

Bogdan Ilea

Publicat

în

,,Sărbătoarea mierii” 2026 a început la Blaj: ”Mica Romă” a devenit cel mai dulce oraș din România. Ateliere de meșteșuguri, olărit, concerte și poze cu Regina Mierii, printre activități ,,Mica Romă” a devenit capitala mierii, timp de două zile, mai exact 21 și 22 martie 2026. Cu această ocazie, Sărbătoarea Mierii a ajuns la ediția […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud înființează o nouă asociație pentru gestionarea transportului local: „Suntem deschiși la colaborare și cu alte primării”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud înființează o nouă asociație pentru gestionarea transportului local: „Suntem deschiși la colaborare și cu alte primării” Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud vor înființa o asociație de dezvoltare intercomunitară de utilități publice, care va gestiona serviciul de transport public local în zona metropolitană Alba Iulia-Ciugud. În paralel, cele două […]

Citește mai mult