Rămâi conectat

Actualitate

Acord de Colaborare, semnat de Ministerul Sănătăţii şi Federaţia Sanitas

Alexandra Mates

Publicat

în

Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu a semnat un Acord de Colaborare cu Federaţia Sanitas, în vederea unei permanente consultări în derularea procesului de reorganizare a sistemului sanitar.

Ministrul Sănătăţii i-a asigurat pe reprezentanţii Federaţiei Sanitas că îşi doreşte un dialog continuu cu sindicatele pentru reorganizarea sistemului astfel încât salariatii acestuia sa isi recapete demnitatea, calitatea serviciilor medicale să crească, iar în final, pacienţii să fie mulţumiţi.

Părţile semnatare au stabilit, printre altele, ca împreună să susţină necesitatea identificării unor soluţii, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, care să permită salarizarea personalului din sistemul sanitar în funcţie de performanţele acestuia.

În cadrul întâlnirii a fost adusă în discuţie şi iniţiativa Ministerului Sănătăţii de reorganizare a DSP-urilor. Ministrul Eugen Nicolăescu a adus argumente de natură să demonstreze faptul că prin această măsură serviciul public se apropie de cetăţean în paralel cu micşorarea cheltuielilor inutile şi controlul costurilor.

“O parte din personal se va transfera către comunitatea locală, altă parte va fi absorbită la regiune. Având în vedere că încă mai sunt medici şi asistenţi locali, pe plan judeţean pot fi redistribuiti în spitale sau la alte cabinete de medicină”, a declarat ministrul Eugen Nicolăescu în cadrul întâlnirii cu reprezentanţii Federaţiei Sanitas.

‘Toţi colegii noştri îşi vor păstra locurile de muncă – că vor lucra la noua Autoritate, la Consiliile Locale sau Judeţene şi o mare parte din colegii noştri vor fi preluaţi de spitale, dânsul asumându-şi, în urma unor discuţii cu Ministerul de Finanţe, deblocarea posturilor în sistemul sanitar. Mai specific ceva, toţi colegii noştri care vor fi redirecţionaţi către aceste instituţii vor pleca ‘omul, postul şi bugetul’, adică să nu creadă cineva că colegii noştri nu or să-şi mai poată să-şi primească salariile, cum a fost în urmă cu câţiva ani situaţia medicinii şcolare, unde mai mult de patru luni colegii mei nu şi-au luat salariile’, a declarat ieri Marius Sepi, vicepreşedintele Sanitas.

Ministrul Sănătăţii i-a asigurat pe membrii Biroului Executiv Sanitas că un reprezentant al Federaţiei Sanitas va face parte din grupul de lucru pe problematica reorganizării sistemului, grup care va fi constituit la nivelul Ministerului Sănătăţii.

„Din punctul nostru de vedere este este un prim pas spre o colaborare şi un dialog permanent cu Ministerul Sănătăţii. Este problematica pe care noi am preluat-o de la toţi colegii noştri din ţară si speram că împreună cu echipa din minister vom rezolva din aproape în aproape problemele salariatilor pe care noi îi reprezentăm”, a declarat  Marius Sepi, prim vice-preşedinte al Federaţiei Sanitas, la finalul întâlnirii.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Vremea de Crăciun 2025 și Anul Nou 2026: Prognoza METEO pentru lunile decembrie și ianuarie

Unirea Ziarul

Publicat

în

Cum va fi vremea de Crăciun 2025 și Anul Nou 2026: Prognoza METEO pentru luna decembrie 2025 și ianuarie 2026 Vremea în săptămâna care include Crăciunul 22.12.2025 – 29.12.2025 Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, posibil uşor mai ridicate în regiunile vestice, dar şi mai […]

Citește mai mult

Actualitate

De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri

Mădălina Opriș

Publicat

în

De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri Sărbătoarea de pe 20 decembrie, cunoscută în popor sub denumirea de Ignatul porcilor sau Inătoarea, este închinată Sfântului Ignaţie al Antiohiei şi demonstrează îmbinarea practicilor păgâne cu cele creştine. Sfântul Ignaţie Teoforul, episcop de Antiohia şi martir al Bisericii este unul din […]

Citește mai mult

Actualitate

Carduri educaționale 2026: Cardurile educaționale pentru elevi, alimentate cu 500 de lei. Până când trebuie să intre banii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Carduri educaționale 2026: Cardurile educaționale pentru elevi, alimentate cu 500 de lei. Până când trebuie să intre banii Dragoș Pâslaru, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a declarat că urmează să fie alimentate cardurile educaționale nou emise, cu suma de 500 de lei, până astăzi, vineri 19 decembrie.  În luna ianuarie vor fi emise și încărcate […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea