Achitare pentru administratorul unei firme din Blaj, acuzat de evaziune fiscală. ANAF a calculat un prejudiciu de 2 milioane lei
Un fost administrator al unei firme din Blaj, judecat pentru evaziune fiscală, a fost achitat definitiv la Curtea de Apel Alba Iulia. T. Daniela, fost administrator al SC Onix International SRL Blaj, a mai fost judecată pentru spălare de bani şi înşelăciune într-un alt dosar penal, tot în legătură cu societatea din Blaj, fiind, de asemenea, achitată definitiv pentru aceste infracţiuni în anul 2015.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a reţinut în rechizitoriul trimis în instanţă în august 2016 că femeia, în calitate de administrator al SC Onix International SRL, a înregistrat în contabilitate facturi fiscale în valoare de 6.826.842 lei, având ca emitent pe SC Expert Logistic SRL, ”care reprezenta achiziţii fictive şi anume lucrări de execuţie conform contractului nr.144/05.11.2009, creând astfel un prejudiciu bugetului de stat în cuantum total de 2.007.895 lei, din care impozit pe profit în sumă de 917.895 lei şi TVA în sumă de 1.090.000 lei”.
Contractul respectiv se referă la activităţi de reparaţii la câteva imobile din Blaj, achiziţionate de societatea administrată de femeia trimisă în judecată, care, în opinia, Parchetului, nu au avut loc, în realitate. De menţionat că Onix International SRl Blaj a fost rediată de la Registrul Comerţului încă din noiembrie 2014. Femeria a fost, iniţial,a chitată la Tribunalul Alba pe motiv că ”starea de fapt descrisă în rechizitoriu nu este obiectiv fundamentată pe probele administrate, iar existenţa infracţiunii nu este dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă”. Magistratul a precizat, în continuare, că existenţa ”anumitor facilităţi legale în cazul unor lucrări anume în sensul scutirii de TVA sau deduceri – nu poate conduce automat la ideea că, dacă contribuabilul le solicită legal, activitatea comercială anterioară obţinerii facilităţii este făcută cu rea credinţă în scopul obţinerii facilităţii fiscale”.
”Respinge ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba şi de partea civilă Statul Român prin Ministerul Finan?elor Publice – A.N.A.F. – D.R.F.P. Braşov – A.J.F.P. Alba, împotriva Sentinţei penale nr. 39/2018 pronunţată la 12.03.2018, în dosarul nr. 2924/107/2016 al Tribunalului Alba. În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă A.N.A.F. – D.R.F.P. Braşov – A.J.F.P. Alba la plata către stat a sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare parţiale avansate de stat în apel”, se precizează în minuta de la Curtea de Apel.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Alba Iulia are Skepsis 2026 – Stagiunea cu Skepsis, APOLLO și Zilele Medievale ale Bălgradului, obiectivele pentru 2026. Proiectul cadru, la aprobat în Consiliul Local
Alba Iulia are Skepsis 2026 – Stagiunea cu Skepsis, APOLLO și Zilele Medievale ale Bălgradului, obiectivele pentru 2026. Proiectul cadru, la aprobat în Consiliul Local Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat în ședința ordinară de joi, 26 martie 2026, proiectul cadru Alba Iulia are Skepsis 2026, al Asociaţiei Grupul Skepsis, care propune […]
FOTO | Cum a pășit cu succes pe drumul cântecului Paula Medrea, o tânără născută în Cunța: Povestea unui artist crescut din rădăcini simple, dar cu visuri mari
Cum a pășit cu succes pe drumul cântecului Paula Medrea, o tânără născută în Cunța: Povestea unui artist crescut din rădăcini simple, dar cu visuri mari Născută în satul Cunța, județul Alba, într-o familie modestă, dar plină de căldură și sprijin, Paula Medrea și-a descoperit încă de mică dragostea pentru muzică. Părinții i-au oferit tot […]
Aparat radiologic nou pentru Spitalul Municipal Blaj: Achiziție de 1 milion de lei în desfășurare
Aparat radiologic nou pentru Spitalul Municipal Blaj: Achiziție de 1 milion de lei în desfășurare Spitalul Municipal Blaj a lansat, luni, 23 martie 2026, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), procedura de achiziție prin licitație publică a unui aparat radiologic. Valoarea totală estimată a achiziției este de 988.429 de lei, fără TVA. Data limită […]
