Accidentele nu au avut liber de 1 Mai în judeţul Alba
lIeri dimineaţă, pe DN 1, pe raza comunei Unirea, s-au produs două accidente rutiere la un interval de aproximativ o oră. În jurul orei 6.30, un TIR a intrat într-o casă iar la 7.40 un autoturism în care se aflau patru persoane s-a răsturnat în şanţul de la marginea şoselei. În ambele cazuri, accidentele au fost provocate de neadaptarea vitezei la condiţiile de drum. Şoferul autotractorului a pierdut controlul volanului într-o curbă şi a intrat într-o casă situată în vecinătatea Postului de Poliţie. În imobilul care adăpostea un magazin nu se aflau oameni în momentul accidentului. În celălalt accident, şoferul maşinii mici a pierdut controlul volanului într-o curbă de pe raza comunei. Nu s-au înregistrat răniţi grav. A fost chemată ambulanţa pentru că o tânără implicată în accident acuza dureri în zona unei operaţii pe care o suferise recent. Cele două accidente nu au provocat obstrucţionarea traficului pe DN 1.
lTot în comuna Unirea, la sfârşitul săptămânii trecute, un băiat de 11 ani din localitate a intrat în comă de gradul III după ce a fost izbit de o maşină. Băiatul se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure, fiind surprins şi accidentat de un autoturism condus de T.V.I., de 44 de ani, din comuna Recea-Maramureş. În urma accidentului minorul a fost transportat la Spitalul Municipal Aiud unde a fost diagnosticat cu traumatism cranian şi comă grad III, ulterior fiind transportat la UPU Cluj – Napoca.
lS.F.C., de 17 ani, din comuna Ighiu, în timp ce conducea un motociclu, l-a surprins şi accidentat pe un bărbat de 49 de ani, localnic, ce se deplasa pe partea carosabilă. După comiterea accidentului tânărul a părăsit locul faptei fiind identificat după 3 ore la domiciliul său. În urma accidentului, victima a suferit o fractură la piciorul stâng.
l J.S., de 78 de ani, din Ocna Mureş, în timp ce circula cu bicicleta a schimbat brusc direcţia de mers spre stânga, fără a semnaliza şi fără să se asigure, intrând în coliziune cu un autoturism angajat în depăşirea sa, condus de un tânăr de 21 de ani, din Ocna Mureş. În urma accidentului, biciclistul a fost transportat la Spitalul din Aiud, unde a fost diagnosticat cu traumatism cranian acut închis şi plagă contuză occipitală stângă.
lÎn stare de ebrietate, G.P., de 42 de ani, din comuna Săsciori, în timp ce conducea o motocicletă, a pierdut controlul asupra acesteia, răsturnându-se. În urma accidentului motociclistul a suferit un traumatism cercebral acut deschis şi o plagă la cap, fiind transportat la spitalul din Sebeş de unde a fost transferat la Spitalul din Alba Iulia pentru investigaţii mai ample. Cu ocazia verificărilor efectuate de poliţişti, s-a constatat că motociclistul avea permisul de conducere anulat iar motocicleta pe care o conducea nu era înmatriculată. Acestuia i-au fost recoltate şi probe biologice de sânge în vederea stabilirii gradului de alcoolemie.
Nicoleta IDITA-TOMUŢA
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
ITM Alba: AMENZI de 14.500 de lei și 45 de avertismente date firmelor din județ, în perioada 12-16 ianuarie 2026: Ce nereguli au descoperit inspectorii
ITM Alba: AMENZI de 14.500 de lei și 45 de avertismente date firmelor din județ, în perioada 12-16 ianuarie 2026: Ce nereguli au descoperit inspectorii În perioada 12-16 ianuarie 2025, inspectorii ITM Alba au aplicat amenzi în valoare de 14.500 lei și au acordat 45 de avertismente în urma controalelor efectuate. Prin Programul cadru de […]
FOTO | 13 tineri polițiști, absolvenți ai școlilor de agenți de poliție, au început activitatea la IPJ Alba. Unde au fost repartizați
13 tineri polițiști, absolvenți ai școlilor de agenți de poliție, au început activitatea la IPJ Alba. Unde au fost repartizați Luni, 19 ianuarie 2026, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, s-au prezentat 13 agenți de poliție pentru a-și prelua atribuțiile de serviciu. Astfel, 13 agenți de poliție, absolvenți ai Școlilor de Agenți de Poliție […]
Șofer din Alba, prins băut la volan în județul Hunedoara: Bărbatul din Pianu nu avea nici permis de conducere
Șofer din Alba, prins băut la volan în județul Hunedoara: Bărbatul din Pianu nu avea nici permis de conducere Un șofer din Alba a fost prins băut la volan în județul Hunedoara. Bărbatul din Pianu nu avea nici permis de conducere. Potrivit IPJ Hunedoara, în noaptea de 18 ianuarie 2026, la ora 01:45, pe DN76, […]