Curier Județean

Accident rutier: Un autoturism s-a răsturnat la ieșire din Șugag, spre Sebeș

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Târgul Grădinarului

Un autoturism s-a răsturnat iar una dintre persoanele aflate în el a ajuns la spital, vineri după-amiază, pe DN 67 C (km 127 + 400 m), la ieșirea din comuna Șugag spre Sebeș.

La fața locului se desfășoară cercetări pentru a se stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.

UPDATE 1: Autoturismul implicat în accident este înmatriculat în București. Victima este soția șoferului care a suferit leziuni si a fost transportată la Spitalul Sebeș. Cercetările continuă.

UPDATE 2: Potrivit IPJ Alba accidentul s-a produs  în apropierea barajului din Căpâlna.

În timp ce conducea un autoturism în direcţia Şugag –Sebeş,  din cauza oboselii, L.C., de 56 de ani, din Bucureşti, a pierdut controlul asupra autoturismului, a intrat în coliziune cu un cap de pod după care autoturismul s-a răsturnat pe partea carosabilă. În urma accidentului o femeie de 30 de ani a suferit leziuni corporale şi a fost transportată la spitalul din Sebeş pentru acordarea de îngrijiri medicale”, precizează Luminița Prodan, purtător de cuvânt al IPJ Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Mihai Muntean, elev al Școlii Gimnaziale Nr. 2 Sebeș, participare de excepție și rezultat remarcabil la Olimpiada Națională de Lingvistică „Solomon Marcus” 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Mihai Muntean, elev al Școlii Gimnaziale Nr. 2 Sebeș, participare de excepție și rezultat remarcabil la Olimpiada Națională de Lingvistică „Solomon Marcus” 2026 Mihai Muntean, elev al Școlii Gimnaziale Nr. 2 Sebeș, a fost unul dintre reprezentanții județului Alba la etapa națională a Olimpiadei de Lingvistică „Solomon Marcus” 2026.  „Elevul nostru, MIHAI MUNTEAN, a demonstrat, […]

Citește mai mult

Curier Județean

Modificări în statul de funcții al aparatului de specialitate al primarului municipiului Alba Iulia: Ce se schimbă

Ioana Oprean

Publicat

în

Modificări în statul de funcții al aparatului de specialitate al primarului municipiului Alba Iulia: Ce se schimbă Pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 26 martie 2026 a Consiliului Local Alba Iulia se află și un proiect de hotărâre privind modificarea statului de funcții al Aparatului de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia, […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Consultații pentru 23 de specialități medicale, disponibile la Spitalul Dr. Holhoș din Alba Iulia

Bogdan Ilea

Publicat

în

Consultații pentru 23 de specialități medicale, disponibile la Spitalul Dr. Holhoș din Alba Iulia Pe lângă oftalmologie, prima specialitate operațională, în spital activează deja medici în pediatrie, chirurgie generală, ortopedie, urologie, chirurgie vasculară, chirurgie plastică, medicină internă, neurochirurgie, ORL, gastroenterologie, cardiologie, ginecologie, psihiatrie și altele.  În curând, pacienții vor putea beneficia de servicii decontate prin […]

Citește mai mult