Curier Județean

Accident rutier pe DN1: Un șofer din Sebeș, cu alcoolemie, a acroșat în trafic un autoturism și apoi s-a răsturnat cu mașina, lângă drum

Ioana Oprean

Publicat

în

La data de 10 iunie a.c., în jurul orei 14.40, pe DN 1, la kilometrul 359 + 500 de metri, un bărbat de 47 de ani, din Sebeş, în timp ce conducea un autoturism în direcţia Sebeş – Sibiu, nu s-a asigurat în mod corespunzător la schimbarea benzii de circulaţie, intrând în coliziune cu un autoturism ce circula în aceeaşi direcţie şi era condus de un bărbat de 33 de ani, din Sebeş, după care autoturismul s-a răsturnat în afara carosabilului.

În urma accidentului, conducătorul autoturismului şi un tânăr de 23 de ani, din Sebeş, pasager în autoturism, au suferit leziuni corporale şi ai fost transportați la spitalul din Sebeş unde au primit îngrijiri medicale.

În urma testării conducătorilor auto cu aparatul etilotest, pentru şoferul vinovat de producerea accidentului a rezultat valoarea de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO | O barză, vestitorul primăverii, s-a întors la cuibul său Cugir. O localnică a botezat-o Evelin

Ioana Oprean

Publicat

în

O barză, vestitorul primăverii, s-a întors la cuibul său Cugir. O localnică a botezat-o Evelin Primăvara își intră tot mai tare în drepturi în județul Alba, dovadă fiind și sosirea berzelor în mai multe localități. O primă înaripată, care și-a ocupat deja cuibul de anul trecut, a sosit la Cugir. Barza a fost zărită în […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Performanță deosebită pentru Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj: Dragoș Aldea, locul I la etapa județeană a olimpiadei de Limba Engleză și calificare în faza națională

Ioana Oprean

Publicat

în

Performanță deosebită pentru Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj: Dragoș Aldea, locul I la etapa județeană a olimpiadei de Limba Engleză și calificare în faza națională Performanță deosebită pentru Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj prin reușita tânărului Dragoș Aldea care a ocupat locul I la etapa județeană a olimpiadei de Limba Engleză […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Un polițist din Apuseni a salvat o cățelușă abandonată: Cei patru pui ai acesteia și-au găsit deja familii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un polițist din Apuseni a salvat o cățelușă abandonată: Cei patru pui ai acesteia și-au găsit deja familii Comandantul Poliției Orașului Câmpeni, domnul Popa Sorin, oferă un exemplu remarcabil de responsabilitate și empatie, după ce a adoptat o cățelușă cu patru pui, abandonați în apropierea locuinței sale. Prin implicarea sa directă, puii și-au găsit fiecare […]

Citește mai mult