UPDATE FOTO| ACCIDENT rutier pe autostrada A1 Sibiu-Sebeș: Un cetățean străin a ajuns la spital după ce a provocat un carambol
ACCIDENT rutier pe autostrada A1 Sibiu-Sebeș: Un cetățean străin a ajuns la spital după ce a provocat un carambol
Un accident rutier a avut loc miercuri, 24 mai, pe autostrada A1, în zona ieșirii spre DN 14, pe sensul Sibiu – Sebeș.
„Polițiștii Biroului Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva intervin la un accident rutier produs pe A1, la km. 247, în zona ieșirii spre DN 14, pe sensul Sibiu – Sebeș.
Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un ansamblu tir pe banda 1, un cetățean străin în vârstă de 36 de ani, pe fondul nepăstrării distanței de siguranță, a intrat în coliziune cu autoturismul condus în fața sa de către un bărbat în vârstă de 33 de ani, din județul Vâlcea, proiectându-l pe banda 2, unde a fost lovit apoi de alt ansamblu tir, condus de către un bărbat în vârstă de 28 de ani, din județul Arad.
Șoferul autoturismului a fost rănit și transportat la spital conștient.
Traficul se desfășoară îngreunat”, au declarat reprezentanții IPJ Sibiu.
„Un echipaj SMURD cu medic, o autospecială de descarcerare și una de stingere au intervenit de urgență la ieșirea de pe A1 spre Mediaș, la un accident rutier.
Echipajul medical a acordat îngrijiri medicale unui bărbat în vârstă de 33 de ani, care a fost transportat la UPU Sibiu cu traumatism la picioare, conștient.
Alte două persoane au fost evaluate medical, neavând nevoie de îngrijiri medicale”, au transmis reprezentanții ISU Sibiu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Team XEO #14278, premiată la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2026: Think Award – locul III pentru echipa din Alba Iulia, după un sezon construit prin muncă, ambiție și determinare
Team XEO #14278, premiată la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2026: Think Award – locul III pentru echipa din Alba Iulia, după un sezon construit prin muncă, ambiție și determinare În perioada 13–15 martie 2026, la Sala Polivalentă din București, în cadrul Campionatului Național FIRST Tech Challenge România 2026, organizat de Asociația Nație Prin […]
TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia
TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia O tragedie de neimaginat s-a petrecut într-o familie din Alba la sfârșitul săptămânii trecute. Un bebeluș de nici 2 luni a decedat sâmbătă noaptea la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Cazul a fost semnalat luni, 16 […]
INCENDIU la o casă de copii din Aiud: Șase copii au fost evacuați Un incendiu a izbucnit luni după-masa la o casă de copii din Aiud. Focul ar fi cuprins Așezământul Social “Ilie Tesviteanul”, unde locuiesc aproximativ 18 copii. Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în municipiul Aiud, pe strada Progresului. […]
