Accident la Acmariu: O tânără, fără permis de conducere, a intrat cu mașina într-un podeț
La data de 22 iulie 2018, în jurul orei 9.45, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Vinţu de Jos au intervenit pentru soluţionarea unui eveniment rutier ce a avut loc pe raza localităţii Acmariu, comuna Blandiana.
O femeie de 33 de ani, din comuna Vinţu de Jos, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum şi într-o curbă a pierdut controlul asupra acestuia, intrând în coliziune cu un podeţ.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că tânăra nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul i-a fost încredinţat, pentru a fi condus pe drumurile publice, de către o tânără de 27 de ani, din aceeaşi localitate.
Faţă de conducătoarea auto, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis, iar faţă de tânăra ce i-a încredinţat autoturismul, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de încredinţarea unui autoturism, pentru a fi condus pe drumurile publice, unei o persoane despre care cunoaşte că nu deţine permis de conducere.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Peste 200 de adolescente din Alba, mai tinere de 19 ani, au devenit mame în anul 2024. 652 de fete minore din România se aflau în același an la a treia naștere
Peste 200 de adolescente din Alba, mai tinere de 19 ani, au devenit mame în anul 2024. 652 de fete minore din România se aflau în același an la a treia naștere 239 de adolescente din județul Alba, cu vârste până în 19 ani, au devenit mame în anul 2024, majoritatea fiind minore. 652 de […]
Parcul Arini din Sebeș intră într-un amplu proces de reabilitare, revitalizare și regenerare a spațiilor publice: Peste 5 milioane de euro pentru lucrări
Parcul Arini din Sebeș intră într-un amplu proces de reabilitare, revitalizare și regenerare a spațiilor publice: Peste 5 milioane de euro pentru lucrări Primăria Sebeș a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedurile de contractare prin licitație publică a lucrărilor aferente obiectivelor de investiții „Reabilitare și revitalizare Parc Arini – Investiții în infrastructura […]
FOTO | Cine este tânărul de 30 de ani, găsit spânzurat de un copac, într-un cartier din Alba Iulia: ,,Un om minunat și mereu cu zâmbetul pe buze”
Cine este tânărul de 30 de ani, găsit spânzurat de un copac, într-un cartier din Alba Iulia: ,,Un om minunat și mereu cu zâmbetul pe buze” O tragedie de nedescris a șocat locuitorii din Alba Iulia, după ce un tânăr de 30 de ani, din municipiu, a fost găsit spânzurat de un copac, într-un cartier […]