Ştirea zilei

Accident feroviar cu o victimă, în gara CFR Valea Lungă. Garda Blaj intervine cu o autospecială și o ambulanță SMURD

Ioana Oprean

Publicat

în

Un accident feroviar, cu o victimă, a avut loc luni seara, în jurul orei 20.00, în gara CFR Valea Lungă.

„Garda de intervenție Blaj intervine cu o autospecială și o ambulanță SMURD la un accident feroviar din gara CFR Valea Lungă. Posibil o victimă”, a transmis ISU Alba.

UPDATE: Victima, un bărbat, a căzut în faţa unei locomotive, între şine, iar trenul a trecut peste el, fiind rănit uşor la cap.

Aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, bărbatul a ieşit la o plimbare noctură printre şinele de tren, fără să observe însă că înspre el venea o locomotivă. Când a observat locomotiva, acesta a încercat să fugă din faţa sa dar s-a împiedicat şi a căzut între şine.
Trenul a trecut pe deasupra sa şi l-a lovit la nivelul capului. Potrivit ISU Alba, în jurul orei 20:00 garda Blaj a intervenit cu o autospecială şi o ambulanţă SMURD la un accident feroviar în gara CFR Valea Lungă, accidentul fiind unul anunţat cu o posibilă victimă.
La sosirea echipajelor de salvare, potrivit ISU Alba, victima de sex masculin prezenta leziuni uşoare la nivelul capului şi a fost transporat la spitalul din Blaj pentru alte investigaţii medicale.

 

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Meșteșug, tradiție și pasiune în Apuseni: Un tânăr de 24 de ani dă viață lemnului și cioplește în el valorile și simbolurile naționale

Ioana Oprean

Publicat

în

Meșteșug, tradiție și pasiune în Apuseni: Un tânăr de 24 de ani dă viață lemnului și cioplește în el valorile și simbolurile naționale În inima Munților Apuseni, la Zlatna, un tânăr de doar 24 de ani reușește să ducă mai departe unul dintre cele mai frumoase meșteșuguri ale satului românesc: sculptura în lemn. Marius Ivan […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Șapte incendii de vegetație uscată în Alba în mai puțin de două zile. Două persoane sancționate contravențional. ISU Alba: „STOP arderilor de vegetație uscată!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Șapte incendii de vegetație uscată în Alba în mai puțin de două zile. Două persoane sancționate contravențional În ultimele 2 zile, pe raza județului Alba au fost nu mai puțin de 7 incendii de vegetație uscată la care a fost nevoie de intervenția echipajelor de intervenție profesioniste și a Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Marele derby al Clujului la fotbal: Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” a meciului cu rivala CFR

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Marele derby al Clujului la fotbal: Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” a meciului cu rivala CFR Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” Cluj a meciului cu rivala locală CFR din prima etapă a play-off-ului SuperLigii de fotbal. Meciul […]

Citește mai mult