Accesul la creditare pentru firme, redus de bănci din cauza pandemiei. Raportul BCE
Instituţiile financiare din zona euro au redus accesul companiilor la credite în trimestrul trei din 2020, iar tendinţa este de înăsprire suplimentară, deoarece sunt din ce în ce mai îngrijorate de creşterea numărului de noi cazuri de coronavirus pe plan global, arată datele unui studiu publicat marţi de Banca Centrală Europeană (BCE), transmite Reuters potrivit Agerpres.
În timp ce guvernele reintroduc restricţiile, temerile băncilor sunt legate de sporirea riscului de creditare.
Înăsprirea accesului la împrumuturi ar putea afecta creşterea economică în zona euro, ceea ce ar putea forţa BCE să adopte noi măsuri de stimulare pentru ca firmele să beneficieze de lichidităţi până sunt ridicate restricţiile, posibil în 2021, când ar putea apărea vaccinuri anti-Covid 19.
„Pentru trimestrul patru din 2020, băncile se aşteaptă să continue înăsprirea standardelor de creditare pentru companii, reflectând temerile că redresarea economiei în unele sectoare rămâne vulnerabilă, precum şi incertitudinile privind prelungirea măsurilor de sprijin”, se arată în raportul BCE.Deja băncile au redus accesul la credite în trimestrul trei din 2020 şi au vândut împrumuturi cu marje mai ridicate, apreciază instituţia cu sediul la Frankfurt.
Restricţiile încă nu afectează cererea, datele sugerând că firmele vor accepta condiţiile mai dure în schimbul banilor.
Împrumuturile acordate în septembrie companiilor non-financiare au urcat cu 7,1%, un nivel nemodificat din iunie, şi aproape de creşterea de 7,3% din mai. Creditele acordate gospodăriilor au crescut cu 3,1% în septembrie, faţă de un avans de 3% luna precedentă.
„Ne îndreptăm spre o criză a creditelor? În unele sectoare şi pentru unele companii”, a apreciat Carsten Brzeski, economist la ING. „Aceasta se va adăuga dificultăţilor cu care se confruntă BCE şi guvernele”, a explicat Brzeski.
De asemenea, creşterea masei monetare M3, considerată drept un indicator al activităţii economice, a accelerat la 10,4% în septembrie, de la 9,5% luna precedentă, depăşind estimările analiştilor intervievaţi de Reuters care mizau pe o creştere de 9,6%.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Radu Georgescu, despre scăderea consumului: ,,Văd oameni care se bucură, dar s-ar putea să nu mai avem ce să mâncăm anul viitor”
Radu Georgescu, despre scăderea consumului: ,,Văd oameni care se bucură, dar s-ar putea să nu mai avem ce să mâncăm anul viitor” Radu Georgescu a explicat din nou de ce scăderea consumului nu este un motiv de bucurie în rândul românilor. Acesta face o nouă comparație cu grecia care nici după mai bine de 15 […]
Datoria externă a României, în continuă creștere: Aproape 2 miliarde de euro în plus doar în luna ianuarie 2026
Datoria externă a României, în continuă creștere: Aproape 2 miliarde de euro în plus doar în luna ianuarie 2026 Datoria externă a României a continuat să crească la începutul anului 2026, semn că presiunile financiare externe se mențin ridicate. Datele publicate de Banca Națională a României arată o majorare de aproape 2 miliarde de euro […]
Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare
Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) transmite, în contextul eforturilor naționale de reducere a risipei alimentare și de prevenire a toxiinfecțiilor alimentare, un set extins de recomandări tehnice pentru gestionarea corectă a segmentului frigorific […]