Curier Județean

A treia zi de proteste la Oficiul Poștal Alba. Angajații au oprit din nou activitatea și așteaptă confirmarea majorării salariale

Alexandra Mates

Publicat

în

protest-postasi04Poștașii din Alba au continuat, luni, acțiunea de protest declanșată săptămâna trecută, ca urmare a nemulțumirilor legate de salarii și condițiile de muncă. Potrivit liderului Sindicatului lucrătorilor poştali din România, Filiala Alba – Nicolae Albu, deși în cadrul negocierilor din weekend s-a reușit obținerea majorării salariale, nu a fost încă semnat actul adițional în acest sens, astfel factorii poștali au oprit din nou activitatea.

Protestul continuă. Noi am avut negocieri până duminică noaptea, la ora 23.30, și am ajuns la un acord, de principiu, să se majoreze salariile cu 100 de lei net, însă până la ora actuală actul care confirmă acest lucru nu a fost semnat de Consiliul de Administrație. Oamenii au venit la lucru, dar activitatea este oprită în continuare. Efectiv nu știm ce să mai credem de trei zile. Așteptăm să se semneze documentul ca să dăm drumul la lucru”, a declarat pentru ziarulunirea.ro Nicolae Albu.

Potrivit acestuia, la ora actuală în județul Alba se lucrează doar la câteva oficii de prezentare, la ghișee.

Reamintim că activitatea Oficiului Județean de Poștă Alba a fost întreruptă joi, 28 octombrie, după ce un procent de 90% dintre poștașii din județ au oprit lucrul fiind nemulțumiți de salarii și condițiile precare de muncă. Potrivit lui Nicolae Albu, factorii poștali au distribuit, vineri, doar pensiile oamenilor în județ.

Sindicaliștii au anunțat că vor continua protestul până când le va fi semnat actul adițional la contractul de muncă, privind majorarea salariilor.

Citiți și Protest: 90% dintre poștașii din Alba nu lucrează nici vineri, fiind nemulțumiți de salarii.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificată la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura română 2026

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificată la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura română 2026 Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni în clasa a X-a MII, s-a calificat la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura Română 2026. Asta după ce s-a clasat pe locul […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Ion Dumitrel a revenit în competițiile sportive de orientare, la câteva zile după ce a împlinit 68 de ani: ,,Sunt recunoscător că am reușit să particip din nou la o competiție”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ion Dumitrel a revenit în competițiile sportive de orientare, la câteva zile după ce a împlinit 68 de ani: ,,Sunt recunoscător că am reușit să particip din nou la o competiție” Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, a revenit în competițiile sportive de orientare, la câteva zile după ce a împlinit 68 de ani.  El […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | „Țigla de seară” din Transilvania: Obiecte de patrimoniu aduse în prim-plan într-o expoziție specială la Alba Iulia

Lucian Dărămuș

Publicat

în

„Țigla de seară” din Transilvania: Obiecte de patrimoniu aduse în prim-plan într-o expoziție specială la Alba Iulia În Spațiul expozițional al Palatului Apor al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (str. Gabriel Bethlen, nr. 5) a fost programat vineri, 13 martie 2026, vernisajul expoziției „Arhiva de pe acoperiș”, dedicată universului Feierabendziegel și curatoriată de […]

Citește mai mult