Actualitate

A scăzut numărul bugetarilor, în România: Care este instituția cu cel mai mare număr de posturi

Ioana Oprean

Publicat

în

A scăzut numărul bugetarilor, în România: Care este instituția cu cel mai mare număr de posturi

În luna august, în instituțiile și autoritățile publice din România, numărul posturilor ocupate era de peste 1.250.000, cu aproape 14.000 mai puține față de luna precedentă.

Dintre acestea, peste 63% erau în administrația publică centrală, conform datelor Ministerului Finanțelor.

Cel mai mare număr de posturi ocupate era la Ministerul Educației, aproximativ 280.000 de persoane, urmat de Interne, cu aproape 24.500 de angajați şi cel al Sănătății, cu puțin peste 18.000.

În același timp, în administrația publică locală lucrau în august peste 461.000 de persoane.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Prematurii vor fi monitorizați până la 5 ani în România. Ministru: Vom institui un program național dedicat acestui scop

Ioana Oprean

Publicat

în

Prematurii vor fi monitorizați până la 5 ani în România. Ministru: Vom institui un program național dedicat acestui scop Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că avut o întâlnire cu reprezentanții Asociației Prematurilor, în cadrul unui demers care vizează îmbunătățirea îngrijirii copiilor născuți prematur. „Experiența ultimilor ani arată clar că politicile publice devin mai eficiente […]

Citește mai mult

Actualitate

Prețul la gaze, plafonat la 0,31 lei/kWh pentru încă un an. Ministrul Energiei: „Românii nu vor plăti mai mult”

Ioana Oprean

Publicat

în

Prețul la gaze, plafonat la 0,31 lei/kWh pentru încă un an. Ministrul Energiei: „Românii nu vor plăti mai mult” Prețul la gaze va fi plafonat la 0,31/kWh pentru încă un an, potrivit unui proiect de lege care urmează să fie prezentat de Guvern. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, spune că măsura vine pe fondul tensiunilor din […]

Citește mai mult

Actualitate

ANSVA: Produsele agroalimentare românești vor fi susținute de buletine de analiză recunoscute oriunde în lume

Ioana Oprean

Publicat

în

ANSVA: Produsele agroalimentare românești vor fi susținute de buletine de analiză recunoscute oriunde în lume Institutul de Igienă și Sănătate Publică Veterinară (IISPV), instituție de elită aflată în subordinea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), marchează un moment de cotitură în infrastructura calității din România. Institutul anunță oficial implementarea sistemului de management […]

Citește mai mult