A prezentat polițiștilor un ITP fals. Dosar penal pentru un bărbat de 32 de ani, din Ighiu, pentru fals și uz de fals
În data de 21 iulie 2020, polițiștii Postului de Poliție Galda de Jos au întocmit dosar de cercetare penală față de un bărbat de 32 de ani, din comuna Ighiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
Polițiștii din Galda de Jos îl cercetează pe un tânăr din comuna Ighiu, pentru fals în înscrisuri oficiale și uz de fals. La un control în trafic, acesta a prezentat certificatul de înmatriculare pe care ar fi fost făcute mențiuni false cu privire la inspecția tehnică periodică.
Tânărul a fost oprit în trafic, pe raza localității Șard, iar cu ocazia controlului a prezentat certificatul de înmatriculare al autoturismului.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că inspecția tehnică a autoturismului era expirată, cu toate că pe certificat erau făcute mențiuni contrare, iar stația ITP menționată pe document nu există.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor comiterii faptelor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
5 aprilie 2026 | Conferința duhovnicească „Frumusețea lui Dumnezeu reflectată în frumusețea omului” la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș
5 aprilie 2026 | Conferința duhovnicească „Frumusețea lui Dumnezeu reflectată în frumusețea omului” la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș Tinerilor de pe Valea Sebeșului, alături de Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, vă invită la o seară de suflet, de reflecție și de întâlnire cu sensul profund al frumuseții adevărate, în cadrul conferinței duhovnicești: „Frumusețea lui […]
30 martie-2 aprilie 2026: Zilele cărții pentru copii și tineret la biblioteca Sebeș Data de 2 aprilie a fost declarată Ziua Internațională a Cărții pentru Copii și Tineret și coincide cu aniversarea celui mai îndrăgit autor de basme: scriitorul danez Hans Christian Andersen (2 aprilie 1805-4 august 1875). Opera lui Andersen continuă să fascineze generații […]
Liceul German Sebeș, de 10 ani continuă tradiția învățământului în limba germană la Sebeș: Activități la ceas aniversar
Liceul German Sebeș, de 10 ani continuă tradiția învățământului în limba germană la Sebeș: Activități la ceas aniversar Liceul German Sebeș aniversează în anul 2026 un deceniu de existență și de la reluarea tradiției învățământului în limba germană la Sebeș, fiind un adevărat continuator al activității vechiului Gimnaziu Evanghelic din Sebeș. În acești 10 ani […]
