Actualitate

A „nins” cu amenzi în prima zi de Crăciun: Poliția Română, sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 1.400.000 de lei

Cezar Lancrajan

Publicat

în

A „nins” cu amenzi în prima zi de Crăciun: Poliția Română, sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 1.400.000 de lei

În ultimele 24 de ore, poliţiştii au intervenit la peste 3.000 de solicitări ale cetăţenilor, au fost constatate aproape 3.000 de fapte contravenţionale, iar 241 de permise de conducere au fost reţinute.

Citește și: VIDEO | Ambulanță RĂSTURNATĂ, urmare a unui accident cu un autoturism, la Alba Iulia, în ajun de Crăciun, în zona stadionului Cetate

La data de 25 decembrie a.c., poliţiştii au acţionat, la nivel naţional, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 369 de acţiuni şi au intervenit la 3.012 evenimente, dintre care 2.662 au fost sesizate de cetăţeni prin 112.

De asemenea, au fost depistate 8 persoane urmărite naţional şi internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 15 măsuri preventive.

Pentru alte nereguli constatate, poliţiştii au aplicat 2.932 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.449.997 de lei.

Poliţiştii rutieri au acţionat pentru creşterea siguranţei în trafic, fiind constatate 100 infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Au fost reţinute 241 de permise de conducere, dintre care 49 pentru viteză, 56 pentru alcool şi 11 pentru droguri.

De asemenea, au fost retrase 143 de certificate de înmatriculare.

*

Tot ieri, în cadrul acţiunii BLOCADA, organizată din dispoziţia conducerii Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea/combaterea unor situaţii de risc şi menţinerea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică, dispozitivele curente au fost suplimentate.

Astfel, la nivel naţional, peste 2.800 de poliţişti şi jandarmi au acţionat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violenţă, prevenirea traficului şi consumului de droguri, precum şi pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră.

Au fost organizate 339 de filtre, în cadrul activităţilor desfăşurate, fiind verificate 3.902 autovehicule şi legitimate 6.675 de persoane.

Acţiunile pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi creşterea siguranţei în trafic au continuat, fiind efectuate 2.125 de testări cu dispozitive etilotest/alcooltest şi 86 cu aparatele din dotare pentru depistarea conducătorilor aflaţi sub influenţa substanţelor psihoactive.

În cadrul acţiunii Blocada, poliţiştii au constatat 24 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Au fost reţinute 114 permise de conducere, dintre care 23 pentru alcool şi 32 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 57 de certificate de înmatriculare.

Siguranţa cetăţenilor este o prioritate! În acest sens, structurile Ministerului Afacerilor Interne acţionează permanent pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea comunităţii, fiind pregătite să intervină atunci când situaţia o impune.

Acţiunile poliţiştilor şi jandarmilor pentru menţinerea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică vor continua şi în perioada următoare. Transmite Poliția Română.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare. Recursul a fost respins de Înalta Curte

Bogdan Ilea

Publicat

în

Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare. Recursul a fost respins de Înalta Curte Dani Mocanu va executa pedeapsa de 4 ani de închisoare, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins marți, ca nefondat, recursul în casație formulat de acesta și de fratele său. Decizia instanței este […]

Citește mai mult

Actualitate

Economistul Radu Georgescu: Guvernul, BNR-ul și băncile se împing reciproc în prăpastie. România riscă să dea faliment dacă mai împrumută Guvernul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu: Guvernul, BNR-ul și băncile se împing reciproc în prăpastie. România riscă să dea faliment dacă mai împrumută Guvernul Economistul Radu Georgescu susține că România se află într-o situație financiară vulnerabilă, după ce băncile au împrumutat masiv Guvernul în ultimii ani. Potrivit acestuia, la 31 ianuarie 2026, băncile din România aveau credite totale […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Trei prelevări de organe în doar 48 de ore într-un spital din România: „Mulțumiri familiilor donatorilor, care în momente de profundă durere au ales să ofere altora darul neprețuit al vieții”

Ioana Oprean

Publicat

în

Trei prelevări de organe în doar 48 de ore într-un spital din România: „Mulțumiri familiilor donatorilor, care în momente de profundă durere au ales să ofere altora darul neprețuit al vieții” În perioada 13–14 martie 2026, la Spital Clinic Județean de Urgență Bihor – Oradea (SCJU Bihor) au fost realizate trei intervenții de prelevare de […]

Citește mai mult