A murit părintele Ilie Vasilca. Timp de patru decenii a fost alături de credincioșii din Blandiana
A murit părintele Ilie Vasilca. Timp de patru decenii a fost alături de credincioșii din Blandiana
Părintele Ilie Vasilca, care a slujit cu devotament ca preot al parohiei Blandiana, protopopiatul Sebeș, între anii 1974 și 2017, a trecut în neființă în dimineața zilei de vineri, 19 septembrie 2025.
S-a născut la 6 august 1952, în localitatea Cut, un sat cu oameni harnici și credincioși, în familia lui Ioan și Asinefta Vasilca, având un frate, Ioan. Școala primară și gimnazială le-a urmat în satul natal, unde a crescut cu respect față de părinți și cu o profundă iubire pentru Biserică.

Încă din tinerețe a manifestat înclinații duhovnicești care l-au determinat să urmeze cursurile Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, apoi Facultatea de Teologie din Sibiu, pe care a absolvit-o cu rezultate remarcabile. În cariera sa, a promovat gradele profesionale Definitivat în 1984 și Gradul II în 1987.
În 1974, părintele Ilie l-a întâlnit pe alături de care avea să-și întemeieze familia, pe Augusta, alături de care a avut o fiică, Diana Daria.
În același an, a fost numit preot al parohiei Blandiana, protopopiatul Alba Iulia, parohie care avea să devină a doua sa casă. A slujit aici cu râvnă și devotament timp de 43 de ani, până în 2017, când s-a pensionat și s-a retras la domiciliul din Alba Iulia.
Misiunea pastorală i-a fost întotdeauna tratată cu seriozitate și implicare. Împreună cu comunitatea, a întreținut și a înfrumusețat biserica ridicată în 1890, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.
Părintele Ilie a coordonat lucrări importante de restaurare în anii 1977 și 1995, când biserica a fost înzestrată cu mobilier din stejar, în 2003 pentru restaurarea picturii și în 2010 pentru reparații capitale. Pentru meritele sale, a primit distincția de iconom în 1991, iar în 2004 a fost hirotonit iconom-stavrofor.
Viața părintelui Ilie Vasilca a cunoscut însă și grele încercări, mai ales în a doua parte a vieții, când sănătatea sa a fost adesea pusă la încercare. De mai multe ori a fost aproape de a părăsi această lume, dar credința sa, sprijinul familiei și prețuirea colegilor preoți l-au ajutat să treacă peste momentele dificile.
În această toamnă, după o viață plină de slujire și dăruire, sufletul său și-a găsit odihna, iar trupul istovit a cedat în dimineața zilei de 19 septembrie 2025, plecând la Domnul pe Care L-a iubit și L-a slujit cu toată ființa sa.
Sursa: reintregirea.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Victor Dobra, elev al Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș, rezultate excepționale la faza națională a Olimpiadei de Informatică 2026: „De când eram mic am fost fascinat de calculatoare”
Victor Dobra, elev al Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș, rezultate excepționale la faza națională a Olimpiadei de Informatică 2026: „De când eram mic am fost fascinat de calculatoare” Victor Dobra, elev al Colegiului Național „Lucian Blaga”, Sebeș, s-a numărat printre laureații fazei naționale a Olimpiadei de Informatică 2026. Cu un punctaj de 74,80 puncte, el […]
Medicii Cristian Țibea și Andrei Coșeriu au efectuat cu succes o nouă intervenție de reconstrucție mamară la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia
Medicii Cristian Țibea și Andrei Coșeriu au efectuat cu succes o nouă intervenție de reconstrucție mamară la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia O nouă intervenție de reconstrucție mamară, de această dată la o pacientă relativ tânără (în vârstă de 46 de ani), a fost realizată cu succes la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. […]
Aproape 1 milion de euro pentru o stație de tratare și neutralizare a apelor tehnologice uzate pe platforma Uzinei Mecanice Cugir
Aproape 1 milion de euro pentru o stație de tratare și neutralizare a apelor tehnologice uzate pe platforma Uzinei Mecanice Cugir UM Cugir a lansat, vineri, 27 martie 2026, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de achiziție prin licitație publică a unei stații de tratare și neutralizare a apelor tehnologice uzate pentru platforma […]