Actualitate

A fost admisă proba cu martori pentru stabilirea proprietăţilor intravilane de la sate. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial este în vigoare din data de 9 august

Mondoc Adriana

Publicat

în

Legea nr. 231/2018 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 a extins mijloacele de probă pentru stabilirea proprietăţilor, modificând de asemenea regimul de folosire temporară sau definitivă a terenurilor în alte scopuri decât producția agricolă și silvică. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 679/2018 şi este în vigoare din data de 9 august.

Petrecerea Divorțaților

Dreptul de proprietate privată asupra terenurilor

*Declaraţiile autentice cu martori pot fi folosite ca mijloace de probă pentru stabilirea proprietăţilor constând dinsuprafețele de terenuri aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora. Avem, astfel, o adăugare, faţă de forma anterioară a legii care admitea, ca probe, numai actele de proprietate, înscrierea în cartea funciară, în registrul agricol sau în alte documente funciare, la data intrării în cooperativa agricolă de producție.

* Declaraţiile autentice cu martori sunt acceptate ca mijloace de probă şi în cazul înstrăinării construcțiilor, suprafețele de teren aferente, din categoriile de mai sus.

* Terenurile situate în intravilanul localităților, aferente construcțiilor edificate de către fostele cooperative de producție, fostele asociații economice intercooperatiste și fostele cooperative de consum, se înscriu în proprietatea actualilor deținători, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

– sunt deținători de construcții de la data dobândirii și până la data solicitării înscrierii dreptului de proprietate;

– fac dovada că imobilul este înregistrat în registrul agricol și a plății impozitelor și taxelor în conformitate cu prevederile legale;

– pentru terenul aferent construcției nu a fost constituit sau reconstituit dreptul de proprietate;

– terenurile nu sunt în proprietatea publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale.

* Terenurilor aferente locuinței, care nu au fost cooperativizate: deținătorii sau moștenitorii acestora pot solicita comisiei județene emiterea titlului de proprietate în condițiile prezentei legi, astfel:

– dacă solicitanții figurează în registrele agricole sau registrele cadastrale și în evidențele fiscale;

– dacă terenul este în proprietatea statului român și persoanele solicitante au calitatea de proprietari ai construcțiilor de pe terenurile care fac obiectul prezentei legi;

– nu fac obiectul cererilor de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate de către alte persoane.

*Cererile pentru reconstituirea dreptului de proprietate. În termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare, în 9 august, a Legii nr. 231/2018, persoanele fizice și juridice care îndeplinesc condițiile prevăzute de această lege pot formula cereri în vederea constituirii și/sau reconstituirii dreptului de proprietate. Cererile de reconstituire a dreptului de proprietate formulate în temeiul art. 23, 24 și 27 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aflate în curs de soluționare prin proceduri administrative ori judiciare, nu se supun prevederilor prezentei legi.

Sursa: legestart.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]

Citește mai mult

Actualitate

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).  Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]

Citește mai mult