Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

A fi prosumator în România, un vis frumos: De ce piedici și probleme se lovesc cei care au montat panouri fotovoltaice

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Dorința multor români de a fi prosumatori, de a fi independenți în ceea ce privește producerea și consumul de energie electrică, se spulberă de la o zi la alta. Principala cauză o reprezintă problemele care apar ca urmare a necorelărilor legislative.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

 

 

Știm cu toții că micii producători de energie electrică și-au manifestat deseori nemulțumirea privind neregulile legate de injectarea energiei în rețea și compensarea cantitativă a energiei furnizate de prosumatori.

Ar fi normal ca autoritățile statului să intervină pentru a găsi soluții la problemele prosumatorilor și, nu în ultimul rând, este nevoie de investiții în sistemul național, astfel încât preluarea și transmiterea energiei să se facă în condiții optime. Prosumatorii se plâng că deși legea energiei spune că se va face o compensare cantitativă 1/1, în realitate această compensare nu se regăsește în factură.

Solicitările de racordare la rețelele de distribuție a energiei electrice au ajuns la un nivel record, dar puțini sunt cei care sunt pregătiți să ”supraviețuiască” și să treacă peste piedicile care le ies în cale. Adevărul este că nici programul guvernamental Casa Verde Fotovoltaice nu funcționează așa cum și-ar dori românii: banii s-au epuizat în câteva minute, iar unele firme agreate pentru a executa proiectele s-au grăbit să majoreze prețurile la materiale și manoperă.

Birocrația instalată în sistem și piedicile peste care trebuie să treacă cei care vor să renunțe la statutul de consumator de energie electrică și să devină prosumatori ne sunt prezentate de Sorin P. Dreghici:

Noi, proștii, nu contăm, băieții deștepți trebuie să meargă mai departe!

”Sunt unul dintre cei care, în anul 2021, intuind o penurie de energie electrică, am montat panouri fotovoltaice pentru consumul casnic, considerând că investiția este benefică pentru mine și familie, iar conform normelor Uniunii Europene va contribui la păstrarea unui mediu mai curat, prin utilizarea energiilor alternative. Zis și făcut. Panourile au fost montate în octombrie 2021, dar a fost nevoie să așteptăm 7 luni pentru a deveni prosumator. În acest timp am făcut nenumărate solicitări la societatea de distribuție a energiei electrice și abia în aprilie 2022 am obținut certificatul de prosumator, cu specificația de compensare 1/1 timp de doi ani pentru surplusul de energie livrat în rețea.

Pentru realizarea acestui proiect am alocat un buget destul de mare, mai ales că nu am ales finanțarea prin programul Casa Verde Fotovoltaice. Vă mărturisesc că deși mă așteptam ca la un moment dat statul român să intervină, prin impozitarea acestui venit, se pare că a fost aleasă o variantă greu de înțeles – aceea de blocare a posesorilor de panouri fotovoltaice să livreze energie electrică în rețeaua națională.

Cum reușește statul această ”performanță”?

Crescând tensiunea în rețeaua de distribuție până la 260 V, în condițiile în care tensiunea normală este de 220 V – 230 V, această măsură având ca rezultat blocarea invertoarelor care fac legătura între panouri și rețeaua de distribuție. Astfel este încălcat Standardul de performanță din 15.06.2021, publicat în Monitorul Oficial nr. 649/01.07.2021 – Regulamentul (UE) 2016/631 al Comisiei Europene din 14.04.2016, de instituire a unui cod de rețea – Cod ANRE 51.1.112.0.01/27.04/2004 Însă, societatea de distribuție a energiei electrice din România nu se mulțumește doar cu blocarea achiziției de energie de la posesorii de panouri fotovoltaice; deși pare greu de crezut, sunt blocați și cei care au obținut finanțare nerambursabilă de la Ministerul Mediului (adică de la bugetul statului)!

Spuneam că statul român nu se mulțumește numai cu blocarea furnizării de energie în sistemul național pentru că suntem obligați să achiziționăm energie din rețea, în timp ce surplusul de energie produsă de noi se pierde! Automat, pierdem și compensarea la care am fi avut dreptul conform contractelor încheiate cu societatea de distribuție.

Și asta nu este totul! Tensiunile mari introduse în rețea produc defecțiuni la aparatele electrocasnice din gospodăriile celor care sunt racordați în sistem, fără ca ei să înțeleagă de ce se întâmplă toate aceste nenorociri! Firesc, nu pot să mă gândesc decât la un singur lucru, acela că ”băieții deștepți” trebuie să meargă mai departe! Noi, proștii, nu contăm, și nici statul – care trebuie să piardă pentru ca ei să câștige!

Pentru că nu pot să fiu nepăsător la toate câte se întâmplă am înregistrat producția panourilor, întreruperile în furnizarea de energie și valoarea tensiunilor, pierderile datorate acestei înșelătorii și nu vreau să mă las prostit și furat! Mă voi adresa instituțiilor care trebuie să reglementeze această situație și le sugerez celor care se află în aceeași situație să procedeze la fel, să nu mai accepte bătaia de joc a unor analfabeți cocoțați în funcții pe care nu le merită!”. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ce facem cu ouăle vopsite rămase după Paște: Cât timp sunt sigure pentru consum

Ziarul Unirea

Publicat

în

Ce facem cu ouăle vopsite rămase după Paște: Cât timp sunt sigure pentru consum Ouăle fierte și vopsite de Paște pot fi păstrate fără coajă până la 4 zile, iar cele decojite sau umplute – până la 48 de ore în frigider. Le puteți folosi în salate, gustări sau puteți face o tartă italiană de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea