A consumat alcool și și-a amenințat mama de 66 de ani cu moartea: Dosar penal și ordin de protecție provizoriu pentru un bărbat din Aiud
În data de 13 iulie 2020, în jurul orei 12:00, o femeie de 66 de ani, din Aiud, a sesizat poliția cu privire la faptul că a fost amenințată de fiul său.
Polițiștii din Aiud au emis un ordin de protecție provizoriu față de un bărbat care și-a amenințat cu moartea mama. Are și dosar penal pentru amenințare.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că în dimineața aceleiași zile, bărbatul, în vârstă de 46 de ani, fiind sub influența băuturilor alcoolice, și-ar fi amenințat, cu moartea, mama.
Polițiștii au aplicat formularul de evaluare al riscului, iar în urma interpretării acestuia a rezultat că se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu, bărbatului agresor fiindu-i interzis sa se apropie de mama sa.
Față de acesta a fost întocmit și dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
5 aprilie 2026 | Conferința duhovnicească „Frumusețea lui Dumnezeu reflectată în frumusețea omului” la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș
5 aprilie 2026 | Conferința duhovnicească „Frumusețea lui Dumnezeu reflectată în frumusețea omului” la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș Tinerilor de pe Valea Sebeșului, alături de Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, vă invită la o seară de suflet, de reflecție și de întâlnire cu sensul profund al frumuseții adevărate, în cadrul conferinței duhovnicești: „Frumusețea lui […]
30 martie-2 aprilie 2026: Zilele cărții pentru copii și tineret la biblioteca Sebeș Data de 2 aprilie a fost declarată Ziua Internațională a Cărții pentru Copii și Tineret și coincide cu aniversarea celui mai îndrăgit autor de basme: scriitorul danez Hans Christian Andersen (2 aprilie 1805-4 august 1875). Opera lui Andersen continuă să fascineze generații […]
Liceul German Sebeș, de 10 ani continuă tradiția învățământului în limba germană la Sebeș: Activități la ceas aniversar
Liceul German Sebeș, de 10 ani continuă tradiția învățământului în limba germană la Sebeș: Activități la ceas aniversar Liceul German Sebeș aniversează în anul 2026 un deceniu de existență și de la reluarea tradiției învățământului în limba germană la Sebeș, fiind un adevărat continuator al activității vechiului Gimnaziu Evanghelic din Sebeș. În acești 10 ani […]
