FOTO, VIDEO. Autostrada Sebeș-Turda, loturile 3 și 4, pregătite pentru recepția de luni. Sâmbătă s-au făcut ultimele marcaje
Loturile 3 și 4 ale Autostrăzii Sebeș-Turda, care se întind pe 29 de kilometri, sunt pregătite pentru recepția tehnică de luni. Sâmbătă s-au făcut ultimele marcaje, după ce o parte din tronson a fost frezat, constructorul ținând cont de neconformitățile invocate de Compania Națională de Infrastructură din România.
Purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu, a declarat, sâmbătă, pentru ziarulunirrea.ro, că inspecția tehnică pe lotul 3 va începe de la ora 11.00, iar pe lotul 4 de la ora 13.00.
”Ne așteptăm să fie finalizate lucrările, să putem recepționa și ulterior deschide cele două loturi ale autostrăzii. Dacă toate sunt bune și dacă nu apar probleme de ultim moment care necesită un timp de așteptare și dacă sunt completate toate documentele în vederea întocmirii procesului verbal și dacă este o oră agreabilă pentru a deschide circulația o vom face luni. Dacă, să spunem, ne vom întinde în noapte până la încheierea tuturor procedurilor se deschide a doua zi dimineața. Sper că vor merge suficient de repede și inspecția în sine astfel încât să putem deschide”, a spus Alin Șerbănescu.
La inspecția tehnică va participa reprezentanți ai CNAIR și ai Inspectoratului de Stat în Construcții. Sunt invitate autorități locale și vor fi prezenți și constructorii, în cazul în care vor exista nelămuriri.
Sâmbătă, pe lotul 3 al Autostrăzii Sebeș-Turda, pe porțiunea care a fost frezată, de aproximativ doi kilometri, chiar înainte de nodul rutier de la Decea, a fost turnat deja asfaltul. Erau refăcute marcajele, chiar în ultima porțiune, în apropiere de nod, o mașină și câțiva muncitori, mai lucrau la ultimele finisaje.
La începutul anului, pe lotul 3 s-a mai făcut o inspecție în vederea recepției, însă CNAIR a constat exces de bitum, probleme legate de rugozitate, adică de aderenţa în sine a asfaltului, dar și elemente de planeitate executate neconform.
Citește și FOTO-VIDEO: Pe autostrada Sebeș-Turda, lotul 1, progres dezamăgitor în luna iunie 2018
Autostrada Sebeş-Turda va avea o lungime totală de 70 de kilometri şi va traversa parţial judeţele Alba şi Cluj, fiind împărţită în patru loturi.
Primul lot se întinde pe 17 kilometri, de la intrarea pe autostradă în Sebeş, până la Pârâul Iovului, după Alba Iulia. Lotul doi are o lungime de 24,3 kilometri şi se întinde de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud, iar lotul trei, care are 12,5 km, se întinde de la intrarea în Aiud până la Decea. Ultimul lot are 16,3 km şi se termină în Turda.
Valoarea lucrărilor, fără TVA, este de 541.739.137 de lei pentru lotul 1, 549.332.393 de lei pentru lotul 2, 420.511.921 de lei pentru lotul 3, 470.004.894 de lei pentru lotul 4, toate fiind finanţate din fondul de coeziune, 85%, şi bugetul de stat – 15%.
[nggallery id=5958]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: PROGRAMUL final al manifestărilor Programul de Ziua Națională a României – 1 Decembrie 2024, la Alba Iulia, a fost actualizat și cuprinde parada militară, concert Andra și F-Charm, spectacol de muzică populară, focuri de artificii și multe altele. Citește și: Parada militară de 1 Decembrie 2024, la […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan