FOTO. ”Târgul liceelor”, la Școala Gimnazială ”Avram Iancu” din Alba Iulia
Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Alba Iulia a organizat, la începutul acestei săptămâni, activitatea „Târgul liceelor” pentru elevii claselor a VIII-a, care a avut ca scop orientarea acestora spre un anumit liceu, precum și alegerea unei profesii.
Coordonat de psihologul școlar, Ildiko Szilagyi, în colaborare cu doamnele diriginte, prof. Gabriela Marina și prof. Iulia Calistru, acest eveniment face parte dintr-un proiect mai amplu intitulat „Cariere de succes”, care se desfășoară pe tot parcursul anului școlar.
La această activitate au fost invitați reprezentanți ai liceelor din Alba Iulia, directori, profesori și elevi din: Colegiul Național “Horea, Cloșca și Crișan”, Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian”, Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan”, Liceul Sportiv și Colegiul Tehnic „Alexandru Domșa” -Școala Profesională Germană Kronstadt. Aceste licee au fost selectate pe baza opțiunilor exprimate de elevii din clasele a VIII-a, în urma chestionarelor aplicate la începutul anului școlar.
În deschiderea evenimentului, d-na director, prof. Elena Ignat le-a mulțumit celor care au răspuns invitației de a participa la eveniment și le-a vorbit elevilor despre rolul școlii și al familiei în alegerea unei profesii, sfătuindu-i pe elevi să țină cont de aptitudinile, abilitățile și dorințele lor în orientarea în carieră.
Elevii din clasele a VIII-a au avut ocazia să afle informații foarte importante privind oferta fiecărui liceu, specializările pe care le pot urma și condițiile de admitere în clasa a IX-a. Aceștia au fost deosebit de încântați de standurile de promovare a liceelor, de prezentările foarte atractive, precum și de expoziția amenajată în sala de sport a școlii care a cuprins materiale publicitare și produse realizate de elevi: pliante, fluturași, reviste, broșuri, flyere, roboți etc.
De asemenea, liceenii prezenți la această întâlnire, care sunt foști absolvenți ai Școlii „Avram Iancu” le-au împărtășit colegilor din gimnaziu aspecte din experiența lor personală privind alegerea liceului și au evidențiat exigențele și oportunitățile fiecărui profil.
Explicațiile și exemplele oferite în cadrul acestei activități au fost extrem de utile elevilor, ajutându-i astfel în alegerea unei viitoare cariere. Elevii participanți au putut să adreseze întrebări celor prezenți, apreciind această activitate, pe care au considerat-o foarte utilă pentru dezvoltarea lor personală.
[nggallery id=4942]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Un bărbat care a înșelat o vârstnică cu peste 4.000 de euro, judecat după aproape 6 ani de la comiterea faptei
Un bărbat care a înșelat o vârstnică cu peste 4.000 de euro, judecat după aproape 6 ani de la comiterea faptei Un bărbat specializat în infracțiuni de înșelăciune a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud. Fapta a avut loc în 18 noiembrie 2018, iar dosarul a trecut de faza camerei […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 4 zile
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum o zi
9 mai – Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
-
Opinii - Comentariiacum 13 minute
Ziua Regalității. 10 mai, zi cu triplă semnificație istorică: Sosirea lui Carol, Independenţa şi Regatul