FOTO, VIDEO Alba Iulia a ieșit în stradă! Peste o mie de persoane au protestat împotriva corupției și a partidelor politice
La fel ca în București și alte orașe din țară, albaiulienii au ieșit în număr mare în stradă, miercuri seara, la un protest împotriva corupției. Ei au adus steaguri tricolore, pancarte cu mesaje împotriva fostei guvernări și clasei politice în general, dar și cu mesaje în memoria celor 32 de persoane decedate în urma incendiului de la Clubul Colectiv din București.
Mobilizarea s-a făcut pe rețelele de socializare: ”Ne vedem în fața PREFECTURII la ora 19:00. Invitați și voi să fim cat mai mulți!!! Sper să ne unim în sfârșit și să arătăm din tot sufletul și corpul ca vrem o schimbare!”, se arăta în mesajele postate.
La locul de întâlnire s-au strîns aproximativ 500 de persoane. Protestatarii au intonat Imnul Național și au strigat ”Hoții”; ”Securiști vechi și noi, s-a sfârșit cu voi”; ”Demisia!”; ”Jos Parlamentul!”, ”Ne-am săturat de cât ați furat”; ”O dorință sinceră, România liberă!”. Pe pancarte au scris: ”Corupția ucide”; ”Nu plecăm acasă, morții nu ne lasă”; ”Nu aveți coloană decât oficială”, ”Parlament penal, marș la Tribunal”.
”Am ieşit în stradă în primul rând în memoria celor care au murit în clubul Colectiv. În al doilea rând, vreau să îmi exprim dezacordul faţă de marşul organizat marţi seara de Biserică care, mie personal, mi s-a părut o ipocrizie”, a spus Marius Rotar, unul dintre participanţii la protest. (Vezi VIDEO)
În memoria persoanelor decedate în incendiul de vineri s-a ținut un moment de reculegere.
UPDATE: În jurul orei 20.00 la Prefectura Alba s-au strâns peste 1.000 de persoane, majoritatea tineri, care au plecat, în marș, pe ruta Bulevardul Tudor Vladimirescu, Calea Moților, Bulevardul Horea și Bulevardul Transilvaniei.
În timpul marșului, protestatarii au scandat: ”Ieșiți din casă, dacă vă pasă”, ”Toate partidele, aceeași mizerie” sau ”Vrem spitale, nu Catedrale”, ”Păcat, păcat, de sângele vărsat”.
UPDATE 21.30: În jur de 100 de protestatari au ajuns în fața casei primarului Mircea Hava și scandează ”Ieșiți din casă, dacă vă pasă”. Edilul nu a reacționat.
La un moment dat, unul dintre manifestanți a strigat ”ieși afară, javră ordinară”, iar imediat de partea cealaltă, un alt manifestat i-a îndemnat pe cei prezenți ”să nu jignească primarul”. ”Nu pentru asta suntem aici, el a făcut ceva pentru orașul ăsta”.
UPDATE 21.45: Manifestarea s-a încheiat, iar protestatarii s-au împrăștiat pe mai multe străzi. Pe parcursul marșului, ei au fost supravegheați de jandarmi și polițiști. Nu s-au înregistrat incidente.
Citește și FOTO, VIDEO Rugăciuni, flori și lumânări, la Alba Iulia, în memoria victimelor din clubul Colectiv
Citește și Ce se va cere la protestul din Alba Iulia după demisia Guvernului Ponta și a primarului Piedone
[nggallery id=1231]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii