Ştirea zilei
Numărul donatorilor de sânge a crescut și la Alba Iulia. O parte au venit special pentru victimele tragediei din București
O parte dintre persoanele care au donat sânge, luni, la Centrul de Transfuzie din Alba Iulia, au precizat că doresc ca acesta să ajungă, dacă va fi cazul, la victimele tragediei din București, potrivit dr. Elena Popescu (foto), director al centrului.
Luni, 50 de persoane au donat sânge, dintre aceștia, 11 au precizat că vor ca sângele lor să fie în ajutorul victimelor incendiului de vineri seara.
Dr. Elena Popescu a precizat că și la centrul din Alba Iulia, la fel ca și la majoritatea centrelor din țară, s-a simțit o mobilizare exemplară, gestul cetățenilor fiind de apreciat, iar numărul donatorilor mai mare decât de obicei.
”În continuare așteptăm Jandarmeria, Poliția și celelalte instituții care își vor mobiliza angajații. Am o mare rugăminte, pentru a evita aglomerația și pentru ca valabilitatea sângelui să poată să fie pentru o perioadă mult mai mare de timp, mai mult de 20-30 de persoane pe zi să nu se prezinte deoarece nu avem spațiu de depozitare”, a spus dr. Popescu.
Astfel, ar fi indicat ca cetățenii care doresc să doneze să contacteze, înainte cu 24 de ore, angajații centrului, pentru a fi programați.
Dr. Popescu a precizat că au venit să doneze atât tineri, cât și vârstnici, iar duminică și sâmbătă, ca urmare a tragediei, la centru au sunat foarte multe persoane pentru a se interesa cum pot fi de ajutor.
Sângele donat va fi trimis la București imediat după ce se vor face solicitări.
Numărul persoanelor care au pierit în iadul colectiv declanșat vineri seara în clubul din București a ajuns la 30, iar cel al răniților la 137.
Dr. Elena Popescu ne-a înștiințat că fiecare donator este recompensat cu o zi liberă de la serviciu, cu o reducere de 50 la sută la abonamentul pe transportul local și cu 7 bonuri valorice de masă.
Donarea de sânge, pe lângă faptul că salvează o viață, are multiple avantaje: donatorul are ocazia să-și verifice starea de sănătate deoarece înainte se fac o serie de analize și consultații, este benefică deoarece toate seriile sanguine se vor regenera – în termen laic – se întinerește sângele, iar donatorul va resimți o stare de bine, potrivit dr. Popescu.
O persoană poate dona o dată la 60 de zile.
Pe site-ul Centrului de Transfuzie Sanguină sunt prezentate condiţiile pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru a dona. Astfel, se recoltează sânge persoanelor sănătoase, cu vârsta cuprinsa între 18 şi 60 ani, care au peste 50 de kilograme, puls regulat – 60 -100 bătăi/minut, tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg, care să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenţii chirurgicale.
Nu pot dona sânge femeile însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală sau pesoanele care sunt sub tratament pentru diferite afecţiuni: hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine.
Totodată, se recomandă posibililor donatori să aibă un act de identitate în original la ei, să fie odihniţi şi bine hidrataţi, să nu fumeze o oră şi să nu consume alcool, grăsimi, dulciuri concentrate sau medicamente (aspirină, anticoagulante, antidiabetice, etc) şi să aibă o stare de igienă personală corespunzătoare.

Ştirea zilei
28 – 29 mai. Zilele Muzicale Carl Filtsch la Catedrala „Sfântul Mihail” din Alba Iulia: Eveniment dedicat celebrului pianist originar din Sebeş. PROGRAM
28 – 29 mai. Zilele Muzicale Carl Filtsch la Catedrala „Sfântul Mihail” din Alba Iulia: Eveniment dedicat celebrului pianist originar din Sebeş. PROGRAM
Centrul de Cultură “Augustin Bena”, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Alba, organizează în zilele de 28 și 29 mai 2022, la Catedrala Romano Catolică „Sfântul Mihail” din Alba Iulia, proiectul cultural-artistic: Zilele Muzicale Carl Filtsch, un eveniment dedicat celebrului pianist originar din Sebeş, considerat o personalitate importantă a muzicii romantice din secolul al XIX-lea, elevul preferat al lui Frederic Chopin.
„Carl Filtsch (28 mai 1830, Sebeş – 11 mai 1845, Veneţia) este considerat o personalitate a muzicii romantice a veacului al XIX-lea. A început cursurile de pian la vârsta de trei ani, primul îndrumător fiind chiar tatăl său, Joseph Filtsch, pastor evanghelic în Sebeşul săsesc. Pentru fructificarea talentului său muzical, a fost dus în 1837 la Viena, unde a fost prezentat Curţii Imperiale. Astfel a ajuns să fie coleg de educaţie muzicală şi tovarăş de joacă al viitorului împărat Franz Joseph.
De la cea mai fragedă vârstă, Carl Filtsch a dovedit o predispoziţie genială pentru muzică ajungând să fie elevul preferat al lui Frederic Chopin, care s-a preocupat cu o atenţie aparte de evoluţia lui pianistică.
În decembrie 1842 a ajuns să fie elevul preferat al lui Frederic Chopin, la Paris. Pentru o vreme, Franz Liszt l-a suplinit pe Chopin, fiindu-i de asemenea maestru lui Carl Filtsch. De la el ne-a rămas următoarea frază: “Dacă micuţul acesta va începe să călătorească, va trebui să-mi închid prăvălia”.
La vârsta de numai 12 ani a ajuns să susţină concerte la Viena, Paris şi Londra unde a fost aclamat şi sărbătorit cu entuziasm.
Cele 25 de compoziţii ale lui Carl Filtsch nu au fost descoperite decât în anul 1960, iar acum, parte dintre ele, sunt readuse la viaţă în cadrul evenimentelor organizate. Povestea tânărului pianist este tragică deoarece se îmbolnăveşte de tuberculoză şi medicii i-au prescris băi de mare în Veneţia. După o scurtă îmbunătăţire a stării sănătăţii sale, Carl Filtsch a fost răpus de acea boală incurabilă, în plină tinereţe, la vârsta de numai 15 ani. Monumentul său funerar, dăltuit în marmură, se găseşte la cimitirul San Michele din Veneţia”.
Ştirea zilei
Caz MACABRU în Alba: Bărbat găsit decedat în mașină, în zona Vinț
Caz MACABRU în Alba: Bărbat găsit decedat în mașină, în zona Vinț
Un incident macabru a avut loc astăzi, 19 mai, în zona Vinț din judetul Alba. Un bărbat a fost găsit decedat într-un autoturism.
Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții IPJ Alba, un bărbat a fost găsit decedat într-o masina. De asemenea, potrivit sursei citate, este foarte probabil ca și decesul să fi survenit din cauze medicale.
Vom reveni cu detalii suplimentare pe măsură ce autoritățile vor identifica împrejurările ce au condus la moartea bărbatului.
Ştirea zilei
FOTO| Podul de la Valea Galbenă, „măturat” de inundațiile care au avut loc la Arieșeni, a fost refăcut în totalitate. Anunțul vicepreședintelui CJ Alba, Marius Hațegan
FOTO| Podul de la Valea Galbenă, „măturat” de inundațiile care au avut loc la Arieșeni, a fost refăcut în totalitate. Anunțul vicepreședintelui CJ Alba, Marius Hațegan
Podul de la Valea Galbenă, „măturat” de inundațiile care au avut loc la Arieșeni, a fost refăcut în totalitate, anunță vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan.
„Legătura strânsă și eficientă dintre Consiliul Județean și primăriile din Alba continuă să funcționeze în beneficiul cetățenilor plătitori de taxe.
Mă bucur să anunț că podul de la Valea Galbenă, „măturat”, la propriu, de inundațiile care au avut loc la Arieșeni, a fost refăcut în totalitate.
Noua construcție vine în sprijinul oamenilor din zonă, a celor care tranzitează acest drum și, categoric, fără rabat la standardele de siguranță și calitate.
Cu toții am fost martori, de-a lungul timpului, la distrugerile uriașe provocate de dezastrele naturale. Însă, ca să folosesc o vorbă din popor, Dumnezeu nu ne dă mai mult decât putem duce. Și, zic eu, mai mult decât ne dorim să ajutăm oamenii aflați în impas.
Vreau să felicit autoritățile locale din Arieșeni pentru felul în care colaborează cu noi, cei din cadrul CJ, și dau asigurări locuitorilor din Alba că fiecare comunitate din județ ne este la fel de dragă și importantă. Fiindcă, cetățenii sunt angajatorii noștri, ai celor din instituții. Niciodată, invers!”, a transmis Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba
-
Opinii - Comentariiacum 58 de minute
20 mai, declarată Ziua Mondială a Albinelor. Misterul dispariției micilor insecte
-
Curier Județeanacum 16 ore
FOTO| Depunerea jurământului de credință a primului preot militar la Jandarmeria Alba. Cine este părintele Dorin Ursu
-
Actualitateacum 20 de ore
Modernizarea Transalpinei de Apuseni: Contract de 15 milioane de euro, reziliat de CJ Alba
-
Ştirea zileiacum 22 de ore
LIVE VIDEO| PROTEST la Spitalul din Aiud: Care sunt doleanțele celor peste 60 de cadre medicale angajate pe perioada pandemiei
-
Curier Județeanacum 24 de ore
21-22 mai: Cel mai mare festival dedicat promovării sportului de masă ajunge la Alba Iulia. Accesul și participarea sunt gratuite. Programul evenimentului
-
Curier Județeanacum 21 de ore
Cristian Orădan, directorul general Elit: „Păstrăm cu grijă standardele înalte de calitate, pentru a ne consolida poziția de top în industria alimentară”
-
Ştirea zileiacum 18 ore
Medicul Țuhașu, cu lacrimi în ochi la protestul de la Spitalul Aiud: „Suntem cu toții în fața patului unei mame bolnave și anume sistemul nostru de sănătate”
-
Ştirea zileiacum 11 ore
Caz MACABRU în Alba: Bărbat găsit decedat în mașină, în zona Vinț
-
Ştirea zileiacum 18 ore
Protest la Spitalul din Aiud. Medicul Hurani Majid alături de personal: „Trebuie să găsim o soluție, copiii aștia au lucrat aici un an, un an jumate și unii dintre ei au pierdut 5 ani din viață”
-
Ştirea zileiacum 23 de ore
Restaurarea Palatului Principilor din Alba Iulia: Costuri de 10 ori mai mari, pentru administrația locală, față de cele prevăzute inițial
-
Ştirea Taacum 23 de ore
FOTO ȘTIREA TA| Peisaj dezolant pe drumul județean către Poiana Narciselor: „După festival va trebui să treceți pe la service pentru schimbare bucși, pivoți, planetare, capete de bară”
-
Actualitateacum 17 ore
200 de zile-amendă în valoare de 40.000 de lei pentru fostul deputat AUR de Alba, Daniel Gheorghe Rusu, după ce a divulgat date din o anchetă pe internet