Actualitate
Lumânări și la Alba Iulia, în fața Catedralei Reîntregirii Neamului, în memoria victimelor de la Club Colectiv din Capitală
Câteva persoane au aprins lumânări, duminică seara, în fața Catedralei Reîntregirii Neamului din Alba Iulia, în memoria victimelor incendiului din Clubul Colectiv, din Capitală, soldat cu 30 de moți și aproape și aproape 200 de răniți.
”Dumnezeu să-i odihnească în pace pe cei morți în tragedia din Capitala de la clubul Colectiv. Am spus o rugăciune și am aprins o lumânare. Am început timid și apoi au venit și alții și alții… Suntem solidari cu cei încercați. Maine (n.r. luni), în a treia zi de doliu național, vom fi din nou la Catedrala Reîntregirii pentru a ne ruga pentru sufletele celor plecați dintre noi și pentru sănătatea celor suferinzi”, se arată în mesajul postat pe Facebook de Adrian Simion, profesor și vicepreședinte al PNL Alba Iulia.
În multe orașe din țară s-au depus flori și s-au aprins lumânări din solidaritate cu victimele incendiului de vineri noaptea dar și cu familiile acestora.
Luni, în a treia zi de doliu național, de la ora 19.00, în fața Catedralei din Alba Iulia, momentul comemorativ se va repeta, și sunt așteptate cât mai multe persoane, a mai anunțat Adrian Simion.
Numărul deceselor în urma incendiului din clubul Colectiv poate să crească semnificativ prin prisma datelor statistice, a declarat duminică profesorul doctor Ioan Lascăr, care a participat la grupul de lucru convocat de premierul Victor Ponta la Palatul Victoria.
„Evaluăm, estimăm faptul cel puțin prin prisma datelor statistice că numărul deceselor poate să crească semnificativ. Semnificativ înseamnă semnificativ”, a afirmat medicul.
Întrebat dacă se așteaptă la o dublare a numărului de morți, Lascăr a răspuns: „Este posibil, acestea sunt evaluări statistice, dar nu mă refer la cazurile noastre, ci doar făcând o evaluare prin prisma datelor statistice acumulate pe care se fundamentează și experiența noastră clinică”.
Parchetul General a început urmărirea penală in rem pentru omor calificat și distrugere calificată în dosarul privind incendiul de la clubul Colectiv
”Considerentele care au stat la baza preluării au vizat caracterul complex al cauzei determinat de împrejurările în care s-a produs incendiul, de urmările grave ale acestuia și constatând că pentru finalizarea urmăririi penale este necesar a se efectua o multitudine de acte de urmărire penală cu implicarea unor structuri centrale ale altor autorități, fiind necesară și alocarea de resurse logistice suplimentare”, se arată într-un comunicat al Parchetului General, remis sâmbătă Agerpres.

Actualitate
VIDEO| Senatorul Matieș, către președintele Ungariei, la Alba Iulia: „Transilvania va fi mereu românească”
Senatorul Matieș, către președintele Ungariei, la Alba Iulia: „Transilvania va fi mereu românească”
Senatorul PSD de Alba, Călin Mătieș, s-a aflat astăzi, 21 mai, în Cetatea Marii Uniri, de Ziua Unității Reformate Maghiare, unde s-a întâlnit pentru câteva secunde cu președintele Ungariei, Katalin Novák, la momentul dezvelirii statuii principelui transilvănean Gábor Bethlen.
După ce i-a dăruit șefului de stat un buchet de flori și un tricolor, senatorul i-a transmis că Transilvania a fost, este și va fi mereu românească.
CITEȘTE ȘI: Senatorul PSD Călin Matieș a pus o imagine înrămată cu Avram Iancu, la baza statuii principelui transilvănean Gábor Bethlen, de Ziua Unităţii Reformate Maghiare
Noul preşedinte al Ungariei, Katalin Novák, s-a aflat astăzi într-o vizită la Alba Iulia şi este oaspetele de onoare al Zilei unităţii reformate maghiare.
Katalin Novák a ținut un discurs cu prilejul dezvelirii statuii principelui transilvănean Gábor Bethlen, în centrul fostei capitale a Transilvaniei, după cum a anunţat și Biroul de Presă al Eparhiei Reformate din Ardeal.
Actualitate
Cătălin Drulă și-a lansat candidatura pentru șefia USR: „Am demonstrat că sunt omul faptelor”
Cătălin Drulă și-a lansat candidatura pentru șefia USR: „Am demonstrat că sunt omul faptelor”
Preşedintele interimar al USR, Cătălin Drulă, a anunţat, sâmbătă, că şi-a lansat oficial candidatura la preşedinţia formaţiunii. „Cred că USR are nevoie de organizare, energie şi o mână hotărâtă pe volan. Şi că sunt persoana potrivită pentru asta”, a afirmat el.
„Astăzi mi-am lansat oficial candidatura pentru preşedinţia USR. Am demonstrat că sunt omul faptelor. Livrez rezultate concrete, nu bla-bla steril. Vorbesc deschis, critic des şi laud la fel. Şi mereu o fac sincer şi fără ocolişuri. Cred că USR are nevoie de organizare, energie şi o mână hotărâtă pe volan. Şi că sunt persoana potrivită pentru asta”, a scris Drulă, sâmbătă, pe Facebook.
El a susţinut că USR este acum cel mai mare partid de opoziţie.
„Singurul partid liberal din România. Dar lupta pentru destinul României va fi una grea. Suntem noi şi colosul PSD-PNL. Şi în joc este modernizarea ţării noastre. În aceşti ani am învăţat că politica este un joc de echipă. Vedetismul şi politica pe persoană fizică nu produc rezultate durabile. Puterea unui partid de a schimba societatea vine din organizare. Iar democraţia nu poate funcţiona fără încredere, respect şi delegare. Le-am cerut colegilor mei să-mi acorde încrederea de fi liderul acestei construcţii frumoase, ce poartă numele USR”, a adăugat Cătălin Drulă.
Liderul interimar al USR a afirmat că leadershipul „înseamnă să-ţi pese”.
„Şi vreau să explic ce înseamnă pentru mine leadership: înseamnă să-ţi pese. Să crezi în ce faci. Să fii sincer cu tine şi cu cei care ţi-au dat încrederea. Să nu te fereşti de responsabilitate şi să nu abdici. Să conduci. Volanul e acolo, trebuie doar să vrei să pui mâna pe el şi să-ţi pese de pasageri”, a arătat Drulă.
Preşedintele interimar al USR, Cătălin Drulă, afirma, în aprilie, că în luna octombrie fomaţiunea politică va avea Congres.
Actualitate
FOTO| Senatorul PSD Călin Matieș a pus o imagine înrămată cu Avram Iancu, la baza statuii principelui transilvănean Gábor Bethlen, de Ziua Unităţii Reformate Maghiare
Senatorul PSD Călin Matieș a pus o imagine înrămată cu Avram Iancu, la baza statuii principelui transilvănean Gábor Bethlen, de Ziua Unităţii Reformate Maghiare
Un moment tensionat a avut loc astăzi, 21 mai, de Ziua Unităţii Reformate Maghiare care s-a ținut în inima cetății din Alba Iulia.
La dezvelirea statuii principelui transilvănean Gábor Bethlen, în prezența președintelui Ungariei, Katalin Novák, senatorul PSD de Alba, Călin Matieș, a plasat o imagine înrămată a lui Avram Iancu la baza sa. Acest gest, a transmis acesta, este pentru a ne reaminti de cei 150 de ani care s-au împlinit de la moartea revoluționarului român, în 1872.
Noul preşedinte al Ungariei, Katalin Novák, se află astăzi într-o vizită la Alba Iulia şi este oaspetele de onoare al Zilei unităţii reformate maghiare.
Katalin Novák va ţine un discurs cu prilejul dezvelirii statuii principelui transilvănean Gábor Bethlen, în centrul fostei capitale a Transilvaniei, a anunţat Biroul de Presă al Eparhiei Reformate din Ardeal.
Ziarul „Népszava” a dorit să afle de la Administraţia Prezidenţială a Ungariei dacă programul preşedintelui Republicii cuprinde şi o întâlnire cu şeful statului român, Klaus Iohannis, sau cu membrii Guvernului de la Bucureşti, dar până la închiderea ediţiei, redacţia ziarului amintit nu a primit niciun răspuns.
La acest moment ia parte și primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, împreună cu alți reprezentanți ai autorităților, precum Vincze András, subprefectul de Alba din partea UDMR.
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
Mesaje de SFINŢII CONSTANTIN şi ELENA 2022. Ce SMS-uri, felicitări, urări puteţi trimite celor dragi cu ocazia zilei de nume
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
Ce nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin și Elena: În jur de 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica în 21 mai
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
Mesaje de Sfinții Constantin și Elena 2022. FELICITARI și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica
-
Sportacum 18 ore
Avântul Reghin – Unirea Alba Iulia 1-1 (1-0) | Zi neagră! “Alb-negrii” au retrogradat în Liga a 4-a!
-
Actualitateacum 23 de ore
Rubla, mai puternică decât dolarul american: Cel mai ridicat nivel din ultimii şapte ani
-
Actualitateacum 15 ore
Variola maimuței: Organizaţia Mondială a Sănătăţii se reuneşte într-o întâlnire de urgenţă pe tema noului focar izbucnit în Europa
-
Sportacum 22 de ore
FOTO| Fățan Luca Petru, boxer legitimat la CS Unirea Alba Iulia: Medalie de argint la Cupa României la Cadeți
-
Actualitateacum 18 ore
Ucraina a primit o nouă tranșă de bani din partea Comisiei Europene. A primit 600 de milioane de euro pentru asistență umanitară și apărare
-
Curier Județeanacum 23 de ore
Trei tineri din Alba, amendați de polițiști cu câte 700 de lei: Gălăgie, sticle sparte și injurii, în spațiul public
-
Actualitateacum 19 ore
La ei se poate: Benzina la pompă se ieftinește în Germania pe timpul verii, la fel și călătoriile cu autobuzul și trenul
-
Actualitateacum 24 de ore
ACCIDENT rutier pe DN67C: Un bărbat s-a răsturnat cu motocicleta în afara drumului și a ajuns la spital
-
Curier Județeanacum 21 de ore
Bărbat de 54 de ani, din Câmpeni, prins de către polițiști în timp ce conducea fără să dețină permis. S-a ales cu dosar penal