Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual pe care o cataloghează drept o misiune imposibilă expunând, într-un stil caracteristic, motivele ce stau la baza afirmațiilor sale.
Citește și: Cristian Păun, despre introducerea sau majorarea taxelor: Cetățenii sunt impovărați până la limita suportabilității. Toate se vor sparge în capul contribuabililor
„Reformarea sistemului monetar actual este o misiune imposibilă. Prea mulți au tatuat pe braț „Aurul este o relicvă barbară”, frecându-și mâinile și clipind de fericire cu fiecare nou QE al băncilor centrale care aruncă lichiditate proaspătă în cușca cu lei.
Băncile comerciale sunt direct mufate la tiparniță și beneficiază din plin de o imposibilitate economică și logică: dau cu împrumut la mai mulți deodată cea mai mare parte din depozitele noastre la vedere. Fără să ne întrebe. Noi fiind convinși că sunt „la vedere”. Astfel, băncile ajung să producă bani sub oblăduirea băncilor centrale moderne. Întru profit, desigur. Cum să nu fie barbar aurul pentru ei?
Este plin de investitori astăzi care abia așteaptă relaxarea monetară și o nouă tranșă de lichiditate care să forțeze artificial dobânzile în jos. Important este ca masa monetară în exces să nu ajungă repede la carne, lapte, ouă… Să stea cât mai mult în crypto, NFT-uri, FOREX, acțiuni sau indici. Până la următoarea relaxare cantitativă, și mai și. Valoarea Bitcoin să urce la cer. În monedă fiat, desigur. Ușor de multiplicat. Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi. Mai bine investești în NFT-uri despre o pictură cu oameni cultivând cartofi. Nu este nevoie de reformă monetară, lucrurile merg ca unse. Totul este „ămeizing”. Long, nu short. Cumperi ieftin, vinzi scump. Simplu… La naiba cu aurul! Prea barbar! Vivat tiparnița!
Mănâncă ciuperci economiștii clasici. Libertarienii, cum le spun unii. Austriecii, cum le spun alții. Banul este o convenție. Un contract, aclamă în cor cei mai mulți. Este ce spune legea ca este ban. Sau contractul social. Aurul e o relicvă tot mai barbară și economia o biată umanioară! Tot mai umanioară…
Citiți „Man, Economy, and State with Power and Market”! Lăsați deoparte cărțile motivaționale despre Bitcoin.”, a transmis public Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Comuna Ciugud urma să plătească anual mai mult decât dublu decât în prezent pentru noul sistem de transport public, realizat în parteneriat cu municipiul Alba Iulia: Documentații revizuite „pe genunchi” după o sesizare ziarulunirea.ro
Comuna Ciugud urma să plătească anual mai mult decât dublu decât în prezent pentru noul sistem de transport public, realizat în parteneriat cu municipiul Alba Iulia: Documentații revizuite „pe genunchi” după o sesizare ziarulunirea.ro Comuna Ciugud urma să acopere, în noul sistem de transport public din Zona Urbană Funcțională Alba Iulia–Ciugud, o compensație anuală de […]
VIDEO | 1 Decembrie 2026 la Alba Iulia: Gabriel Pleșa anunță că nu va mai autoriza mitinguri politice de Ziua Națională. „Nu vom mai fi de acord să se întâmple ceea ce s-a întâmplat”
1 Decembrie 2026 la Alba Iulia: Gabriel Pleșa anunță că nu va mai autoriza mitinguri politice de Ziua Națională. „Nu vom mai fi de acord să se întâmple ceea ce s-a întâmplat” Primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a vorbit despre evenimentele și manifestațiile care vor avea loc sau nu în oraș de 1 Decembrie, […]
Video | Cetatea Alba Carolina: Au fost recepționate lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a
Cetatea Alba Carolina: Au fost recepționate lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a Vineri, 6 noiembrie 2026, au fost recepționate lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a ale Cetății Alba Carolina. Cetatea din Alba Iulia reprezintă unul dintre cele mai importante ansambluri de arhitectură militară de tip Vauban din […]

