Un nou TEST medical, obligatoriu, pentru ȘOFERI! De la 1 ianuarie 2016, România va trebui să schimbe legislaţia
O directivă a Uniunii Europene obligă statele membre să introducă un nou test medical pentru cei care doresc să obţină sau să îşi schimbe un permis de conducere.
Astfel, de la 1 ianuarie 2016 ar trebui să devină obligatoriu în țara noastră testul pentru apnee în somn.
Pentru testare, subiectul trebuie să doarmă o noapte într-un laborator de somn, unde este monitorizat cu aparatură specială. În toată ţara au competenţe pentru a efectua testele de somnologie doar 70 de medici. Cele 40 de laboratoare de somnologie din ţară pot verifica circa 20.000 de persoane pe an, dacă funcţionează la capacitate maximă. În cazul în care este descoperit un caz de apnee se recomandă folosirea unui aparat de respirat cu presiune pozitivă, pacientul mai petrece o noapte în laborator, pentru ca medicii să poată supraveghea reacţiile la tratament.
Anual, aproximativ 200.000 de români îşi iau sau îşi schimbă carnetul auto şi au nevoie de examen medical. Laboratoarele nu vor putea face faţă cererii, iar mersul la privat nu va fi o opţiune din cauza lipsei specialiştilor.
O soluţie ar fi introducerea unui test care simulează condusul pe un drum monoton, timp de o oră sau două. Doar cei care aţipesc în simulator ar urma să fie trimişi o noapte la spital. Simulatoarele trebuie, însă, achiziţionate, autorizate şi dotate cu personal calificat.
Sindromul de apnee în somn reprezintă oprirea respiraţiei în timpul somnului, urmată de trezirea din lipsa oxigenului. Aceste treziri episodice nu sunt conştientizate, dar perturbă calitatea somnului, astfel încât pacientul se simte obosit toată ziua.
Sforăitul persistent şi zgomotos este un simptom la marea majoritate a celor care suferă de apnee obstructivă. Alte simptome sunt senzaţia de sufocare, mersul frecvent la toaletă în timpul nopţii, adormirea în timpul unor activităţi de rutină, capacitatea redusă de concentrare, iritabilitatea şi somnolenţa în timpul zilei.
Din cauza acestor probleme, riscul ca un şofer să adoarmă la volan sau să facă accidente este crescut.
sursa:gandul.info
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Preotul Ioan Mitrofan din Blaj, o viață închinată Bisericii Unite: Dascăl îndrăgit și apreciat, preot model și îndrumător spiritual de calitate
Preotul Ioan Mitrofan din Blaj, o viață închinată Bisericii Unite: Dascăl îndrăgit și apreciat, preot model și îndrumător spiritual de calitate Motto: „Anii mei cei tineri, ani luminați de slavă… și credință” (Serghei Esenin) Orice întâlnire cu părintele Mitrofan este o adevărată lecție de credință și istorie. Îl găsim acum în casa familiei Manciulea, azi […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 7 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale