Rămâi conectat

Actualitate

9 Martie – Ziua mondială a rinichiului

Ioana Oprean

Publicat

în

Ziua mondială a rinichiului este marcată, anual, în cea de-a doua zi de joi a lunii martie. În 2017, această zi este 9 martie.

Prin intermediul acestei zile, Societatea Internațională de Nefrologie intenționează să atragă atenția asupra bolilor specifice rinichilor, celor mai recente metode de tratament, măsurilor preventive și evoluției bolilor de rinichi în lume.

Apulum Agraria 2025

Anul acesta, Ziua mondială a rinichiului se desfășoară sub sloganul ”Stil de viață sănătos pentru rinichi sănătoși”, axându-se pe legătura dintre boala de rinichi și obezitate, aceasta din urmă fiind un important factor de risc pentru apariția afecțiunilor renale. Potrivit http://www.srnefro.ro, statisticile arată că în 2016, peste 600 de milioane de persoane sufereau de obezitate. Printre previziunile prezentate pe site-ul internațional al evenimentului, http://www.worldkidneyday.org, se arată că, până în anul 2025, obezitatea va afecta 18% dintre bărbați și 21% dintre femei, pe plan mondial. Printre măsurile de prevenție, se numără exercițiile fizice și alimentația corectă.

În anii trecuți, de Ziua mondială a rinichiului s-a discutat despre boala cronică a acestora și îmbătrânirea (2014), donația de rinichi (2012), legătura dintre sănătatea cardiacă și buna funcționare a rinichilor (2011), legătura dintre rinichi și diabet (2010). Prima ediție, cea din 2006, a atras atenția fiecăruia dintre noi asupra importanței rinichilor pentru sănătatea personală, prin întrebarea: ”Rinichii tăi sunt OK?”. În 2015, tema ”Rinichi sănătoși pentru toți” a făcut apel la acțiune, pornind de la factorii care pot contribui la îmbolnăvirea cronică a rinichilor: igiena precară, lipsa de hidratare sau alegerea de băuturi nesănătoase. Campania din 2016 s-a concentrat pe problema bolilor de rinichi la copii și persoane tinere.

Conform DEX 2009, rinichiul este fiecare dintre cele două organe interne ale omului și ale animalelor superioare, care secretă și excretează urina și care sunt situate în regiunea lombară, în afara cavității peritoneale, de fiecare parte a coloanei vertebrale. La rândul lui, termenul ”nefrologie” se referă la ramura medicinei care se ocupă cu studiul rinichiului.

Pe site-ul Societății Române de Nefrologie, http://www.srnefro.ro/, se arată că cele opt reguli esențiale de urmat pentru a ne feri de bolile de rinichi sunt: eliminarea sedentarismului, păstrarea glicemiei și colesterolului în limite normale, consumarea unei cantități zilnice suficiente de apă, păstrarea tensiunii arteriale în jurul valorii de 12/8, alimentația echilibrată, menținerea unei greutăți corporale normale, evitarea fumatului și reducerea consumului de sare.

La 10 martie 2016, prof. dr. Gabriel Mircescu, președintele Societății Române de Nefrologie, a declarat că peste 1,4 milioane de români au boală cronică de rinichi, afecțiune care nu este evidentă în cele mai multe cazuri, ceea ce crește riscul de inițiere a dializei și de deces. În cadrul aceleiași conferințe de presă, Gabriel Mircescu a arătat că „peste 85% dintre cazurile de boală cronică de rinichi sunt fără simptome. (…) Foarte puține persoane sunt diagnosticate, în ciuda faptului că pentru diagnostic sunt necesare doar două analize: examen de urină, pentru verificarea prezenței proteinelor din urină și test de sânge, pentru măsurarea nivelului creatininei serice”.

Societatea Română de Nefrologie a fost fondată în anul 1991.

Sursa: agerpres.ro

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Studenții ies în stradă alături de profesori pe 8 septembrie 2025: „Educația este o investiție, nu o cheltuială”

Buzdugan Rebecca

Publicat

în

Studenții ies în stradă, alături de profesori, pe 8 septembrie: „Educația este o investiție, nu o simplă cheltuială” Alături de profesori, studenții ies și ei în stradă pe 8 septembrie pentru a protesta împotriva măsurilor de austeritate din educație. Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) îi cheamă pe tineri să participe la mitingul […]

Citește mai mult

Actualitate

25-31 august 2025 | 3.850 cazuri noi de persoane infectate în România cu SARS-CoV-2: S-au înregistrat 9 decese

Ioana Oprean

Publicat

în

25-31 august 2025 | 3.850 cazuri noi de persoane infectate în România cu SARS-CoV-2: S-au înregistrat 9 decese Un număr de 3.982 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19) au fost înregistrate în perioada 25 – 31 august 2025, în creștere cu 3,4% față de săptămâna precedentă. Potrivit Institutului Național de Sănătate Publică, […]

Citește mai mult

Actualitate

Carduri de energie 2025 | Ministrul Energiei: Cardurile vor fi trimise beneficiarilor în septembrie

Ioana Oprean

Publicat

în

Carduri de energie 2025 | Ministrul Energiei: Cardurile vor fi trimise beneficiarilor în septembrie Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat, marţi, 2 septembrie 2025, că persoanele vulnerabile cu venituri sub 1.950 lei vor primi voucher-ul în valoare de 50 lei, pentru plata facturii la energie, el arătând că platforma informatică a fost livrată la timp […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea