Curier Județean

9-13 martie 2026 | Peste 250 de elevi din Ocna Mureș și Zlatna implicați în activități informativ-preventive desfășurate de polițiștii Biroului Siguranță Școlară Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 250 de elevi din Ocna Mureș și Zlatna implicați în activități informativ-preventive desfășurate de polițiștii Biroului Siguranță Școlară Alba

În săptămâna 9 – 13 martie 2026, polițiștii Biroului Siguranță Școlară Alba, împreună cu polițiști din Ocna Mureș și Zlatna, au desfășurat 18 activități informativ-preventive, în patru unități de învățământ aflate pe raza orașelor Ocna Mureș și Zlatna.

Activitățile s-au desfășurat în baza Proiectului pentru creşterea gradului de conştientizare în ceea ce priveşte necesitatea asigurării unui climat optim de siguranţă în mediul şcolar – ,,Scoate violenţa şcolară din anonimat!“.

Au fost inițiate discuții adaptate vârstei cu peste 250 de elevi, cărora le-au fost prezentate formele de manifestare ale violenței verbale, fizice și ale celei psihologice, dar și modul în care situațiile conflictuale pot fi evitate.

Activitățile au vizat siguranța în mediul școlar, verificarea mijloacelor de transport școlar, consecințele bullyingului, accesarea, în siguranță, a rețelelor de socializare sau utilizarea internetului, precum și aspecte legate de consumul de tutun, alcool și substanțe psihoactive.

Polițiștii vor continua aceste acțiuni pentru a contribui la consolidarea unei conduite responsabile în societate și a unui climat de siguranță în mediul școlar.

sursa: IPJ Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Vernisajul expoziției ,,Istoria gravată”, semnată Stefan Balog, la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Vernisajul expoziției ,,Istoria gravată”, semnată Stefan Balog, la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia Joi, 30 aprilie 2026, ora 16.00 a avut loc la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia vernisajul expoziției ,,Istoria gravată, semnată Stefan Balog. După cuvântul de deschidere rostit de Dr. Gabriel Rustoiu, director general al Muzeului Național al Unirii […]

Citește mai mult

Curier Județean

Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” Sebeș – performanță, tradiție și creativitate la Concursul Regional „Tradiții și obiceiuri de Paște într-o Românie ECO”. Ce premii au obținut elevii

Ioana Oprean

Publicat

în

Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” Sebeș – performanță, tradiție și creativitate la Concursul Regional „Tradiții și obiceiuri de Paște într-o Românie ECO” În data de 29 aprilie 2026, elevii și profesorii Liceului cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” Sebeș au reprezentat cu onoare și mândrie județul Alba și regiunea Transilvania la cea de-a III-a ediție […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bugetul orașului Cugir pentru anul 2026, aprobat: „Investiții pentru comunitate și dezvoltare durabilă”

Ioana Oprean

Publicat

în

Bugetul orașului Cugir pentru anul 2026, aprobat: „Investiții pentru comunitate și dezvoltare durabilă” Bugetul aprobat pentru anul 2026 conturează direcțiile esențiale de dezvoltare ale orașului, fiind construit pe un echilibru clar între asigurarea funcționării serviciilor publice și susținerea investițiilor necesare modernizării comunității, au transmis reprezentanții administrației locale din Cugir. Valoarea totală a bugetului consolidat este […]

Citește mai mult