85 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Ţărănesc

Pe data de 10 octombrie 2011 s-au împlinit 85 de ani de la formarea Partidului Naţional Ţărănesc în urma fuziunii dintre Partidul Naţional Român din Transilvania şi Partidul Ţărănesc din Vechiul Regat.
Rădăcinile partidului datează încă din 1848, atunci când Adunarea Naţională de la Blaj a votat programul politic al românilor ardeleni, care a stat la baza programului Partidului Naţional Român. Prin intermediul acestor date putem afirma că PNŢCD nu este doar cel mai vechi partid din România, ci şi printre cele mai vechi partide din Europa. În contextul alipirii Transilvaniei la Ungaria (1865) şi după constituirea monarhiei dualiste (1867), s-a simţit nevoia formării unui partid al românilor. Astfel a apărut, în 1869, Partidul Naţional Român din Transilvania. Data de 30 aprilie 1881 consemnează fuziunea dintre Partidul Naţional Român din Banat şi Ungaria şi Partidul Naţional Român din Transilvania, în urma căreia s-a format Partidul Naţional Român, un partid care şi-a pus semnificativ amprenta asupra istoriei României. Partidul s-a implicat activ în viaţa politică militând pentru emanciparea românilor transilvăneni şi având o influenţă majoră în desfăşurarea unor evenimente importante din istoria ţării. Un astfel de moment a fost organizarea Marii Adunări de la Alba Iulia din 1918 care a decis unirea Transilvaniei cu România. După Unire, Partidul Naţional a adoptat ca program politic Declaraţia de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. Printre personalităţile sale îi menţionăm pe Ilie Măcelaru, George Bariţiu, Ioan Raţiu, Vicenţiu Babeş, Gh. Pop de Băseşti, Vasile Lucaciu, Vasile Goldiş, St. Cicio Pop, Al. Vaida-Voevod, Iuliu Haţieganu, Iuliu Maniu ş.a.
Aşadar, Partidul Naţional Ţărănesc s-a înfiinţat pe data de 10 octombrie 1926 prin fuziunea Partidului Naţional Român din Transilvania (prezidat de Iuliu Maniu) cu Partidul Ţărănesc din Vechiul Regat (condus de Ion Mihalache). Primul Birou de conducere a fost alcătuit din preşedintele Iuliu Maniu, vicepreşedinţii Ion Mihalache, N. Lupu, Al. Vaida-Voevod, Pavel Brătăşanu şi secretarul general Virgil Madgearu. Partidul s-a afirmat ca o entitate care a militat pentru menţinerea regimului democratic-constituţional, iar după al doilea război mondial a fost principala forţă politică care s-a opus instaurării comunismului în România. Odată cu ajungerea comuniştilor la putere, partidul a fost desfiinţat, iar liderii săi au fost condamnaţi la închisoare, unde mulţi dintre ei, inclusiv Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, îşi vor găsi sfârşitul.
După revoluţia din 1989, un grup de foşti lideri ai PNŢ printre care s-au remarcat Corneliu Coposu, Ion Raţiu sau Ion Diaconescu au reconstituit partidul, fiind stabilită şi o nouă afiliere politică internaţională, prin adoptarea doctrinei creştin-democrate. Principalele idei susţinute vizau înlăturarea fostelor structuri totalitare, democratizarea ţării şi integrarea europeană. În pofida unor campanii de discreditare, a unor acţiuni violente de intimidare (cum ar fi vandalizarea sediilor în timpul mineriadelor), popularitatea PNŢCD a fost în creştere pînă la moartea lui Corneliu Coposu. În 1996, partidul ajunge la guvernare în cadrul unei coaliţii şi sunt realizate o serie de reforme a căror asumare a determinat scoaterea sa din prim-planul vieţii politice româneşti. După acest moment consemnăm un evident regres reprezentat nu doar de eşecuri electorale repetate, ci şi de fărâmiţarea partidului în diverse grupări, conducerea fiind disputată la nivelul instanţelor de judecată.
În contextul dificilei situaţii în care a fost târât de unii pseudo-lideri, partidul ar putea să dispară, intrând în istorie. Sau ar putea renaşte, continuând să scrie pagini de istorie, redevenind conştiinţa politică responsabilă a României şi un garant al îndeplinirii obiectivelor cu care s-a identificat în decursul îndelungatului său trecut. (M.T.)

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI