800 de posturi suplimentare de profesori în județul Alba, necesare pentru începerea noului an școlar. Aproape 50 000 de elevi din județ sunt așteptați în bănci
800 de posturi suplimentare de profesori în județul Alba, necesare pentru începerea noului an școlar. Aproape 50 000 de elevi din județ sunt așteptați în bănci
Este nevoie de circa 800 de posturi suplimentare de profesori în județul Alba, a anunțat inspectorul școlar general Cornel Sandu, în contextul începerii unui an școlar în care trebuie asigurată distanțarea fizică din clase, dar și învățământul online.
De asemenea, majoritatea școlilor preferă ”scenariul hibrid”, adică varianta cursurilor cu o parte din elevi prezenți în clase, în timp ce restul urmăresc online de acasă, pe calculator.
În ceea ce privește dotarea cu panouri despărțitoare din plexiglas pentru băncile cu două sau mai multe locuri pentru elevi, varianta aceasta nu ar fi agreată la nivel local, având în vedere costurile suplimentare. Mai degrabă, se preferă băncile individuale. Însă, și în această situație unele spații vor trebui reamenajate și este posibil să nu încapă toți elevii dintr-o clasă, în noile condiții.
Potrivit inspectorului școlar general Cornel Sandu, organizarea pe grupe mai mici se poate face la grădiniță și în ciclul primar, acolo unde sunt educatori și învățători, spune inspectorul general. Însă, la gimnaziu nu se poate intra în clase la ore diferite fiind vorba de materii predate de profesori diferiți.
În Alba, sunt 145 de unități de învățământ cu statut de persoană juridică și 336 unități arondate. În anul școlar 2020-2021 sunt înregistrați 34.998 de elevi în mediul urban și 12.827 în mediul rural, în total fiind 47.825.
Sursa: edupedu.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
FOTO | Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș
Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș Pentru a celebra 150 de ani de la nașterea marelui sculptor român Constantin Brâncuși (19 februarie 1876 – 16 martie 1957), la Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș, în spațiul primitor al bibliotecii, am organizat un atelier […]
FOTO | Revista ,,THOUGHTS”, ediția a treia, lansată de elevii Liceului Teoretic ,,Petru Maior” din Ocna Mureș: ,,Reprezintă sensibilitatea, afecțiunea și sentimentele de care au dat dovadă poeții”
Revista ,,THOUGHTS”, ediția a treia, lansată de elevii Liceului Teoretic ,,Petru Maior” din Ocna Mureș: ,,Reprezintă sensibilitatea, afecțiunea și sentimentele de care au dat dovadă poeții” Vineri, 13 februarie 2026, în cadrul Liceului Teoretic ,,Petru Maior”, a fost lansată cea de a treia ediție a revistei ,,THOUGHTS”. Pentru unii este doar o revistă, însă pentru […]
11 februarie – 3 martie 2026 | Concurs de poezie destinat tinerilor din Sebeș, sub egida scriitorului Radu Stanca: Care sunt condițiile de participare
Concurs de poezie destinat tinerilor din Sebeș, sub egida scriitorului Radu Stanca Asociația „Laudă Semințelor” cu sediul în Sebeș, în parteneriat cu Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, îi invită pe toți tinerii care studiază în instituțiile de învățământ din Municipiului Sebeș să participe la un concurs local de poezie, sub egida scriitorului Radu Stanca. Concursul […]