Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

6 noiembrie| Ziua pentru prevenirea exploatării mediului în timpul războaielor și conflictelor armate. Cum a ajuns să fie celebrată această zi

Ioana Oprean

Publicat

în

Ziua pentru prevenirea exploatării mediului în timpul războaielor și conflictelor armate. Cum a ajuns să fie celebrată această zi

La data de 6 noiembrie, Adunarea Generală a ONU a declarat ziua pentru prevenirea exploatării mediului în timpul războaielor și conflictelor armate (International Day for Preventing the Exploitation of the Environment in War and Armed Conflict), cu Rezoluția 56/4 din 5 noiembrie 2001.

Organizaţia Naţiunilor Unite acordă o mare importanţă faptului de a se asigura că acţiunea asupra mediului este parte a strategiilor de prevenire a conflictelor, de menţinere şi de consolidare a păcii – pentru că nu poate exista pace durabilă în cazul în care resursele naturale, care susţin mijloacele de trai şi ecosistemele, sunt distruse.

Rezoluţia ONU privind marcarea Zilei internaţionale pentru prevenirea exploatării mediului în timpul războaielor şi conflictelor armate menţionează faptul că daunele aduse mediului în timpul conflictelor armate afectează ecosistemele şi resursele naturale multă vreme după încheierea lor şi adesea se extind dincolo de limitele teritoriilor naţionale şi afectează generaţiile următoare.

Cu toate că omenirea a numărat întotdeauna în rândul victimelor de război soldaţii morţi sau răniţi, civilii afectaţi, oraşele distruse şi împuţinarea mijloacelor de trai, mediul a rămas adesea o victimă de război necunoscută. Pentru obţinerea unui avantaj militar, au fost poluate rezervele de apă, culturile au fost incendiate, pădurile puse la pământ, solurile otrăvite şi animalele ucise, potrivit ONU.

Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) a constatat că, în ultimii 60 de ani, cel puţin 40 la sută din toate conflictele interne au fost legate de exploatarea resurselor naturale. Aceasta implică resurse de mare valoare, cum ar fi lemnul, diamantele, aurul şi petrolul, sau resurse limitate, cum ar fi terenurile fertile şi apa. De asemenea, conflictele care au implicat resurse naturale s-au dovedit mult mai susceptibile de a recidiva.

În 2016, Adunarea ONU de Mediu a Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), ce reprezintă cel mai înalt for mondial de mediu, organizată în perioada 23-27 mai, a adoptat o rezoluţie – EA.2/Res. 15 – prin care este recunoscut rolul ecosistemelor sănătoase şi al resurselor gestionate în mod durabil în reducerea riscului de conflict armat şi a reafirmat angajamentul ferm faţă de punerea în aplicare a principiilor Obiectivelor de Dezvoltare Durabile enumerate în Rezoluţia Adunării generale 70/1, intitulată “Transformarea lumii noastre: 2030 Agenda pentru dezvoltare durabilă”.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

17 decembrie 2025: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor

Ioana Oprean

Publicat

în

În fiecare an, la data de 17 decembrie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Prooroc Daniel și îi pomenesc pe cei trei Sfinţi Tineri: Anania, Azaria şi Misail. „Acest fericit prooroc Daniel era din seminţia lui Iuda, dintr-un neam care se găsea în slujba împărătească. S-a născut în Vitora cea de sus. Încă de pe […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

16 decembrie 1989 | Ziua care a schimbat istoria României. La Timișoara s-a strigat primul „Jos Ceauşescu!”

Ioana Oprean

Publicat

în

16 decembrie 1989 | Ziua care a schimbat istoria României. La Timișoara s-a strigat primul „Jos Ceauşescu!” 16 decembrie 1989 este ziua care a schimbat istoria României. La Timișoara începea Revoluția anticomunistă. Tonul fusese dat în seara zilei de 15 decembrie, atunci când sute de oameni s-au adunat în fața casei lui Laszlo Tokes. Pastorul […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

16 decembrie: 30 de ani de la adoptarea oficială a denumirii „Euro” pentru moneda unică europeană

Ioana Oprean

Publicat

în

16 decembrie: 30 de ani de la adoptarea oficială a denumirii „Euro” pentru moneda unică europeană Consiliul European, întrunit la Madrid în 16 decembrie 1995, a adoptat oficial denumirea „Euro” pentru moneda unică europeană. Denumirea noii monede a constituit un element important în pregătirea tranziţiei la moneda unică, determinând parţial acceptabilitatea Uniunii Economice şi Monetare […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea